Opinii și Editoriale

Op-Ed. Convorbiri cu Hitler

Ce-i scapă cancelarului și predecesoarei lui? Dar SUA? Ce ar fi înfrângerea Ucrainei în Donbas? Ca lumea să piardă pariul cu foamea indusă de ruși prin blocarea porturilor ucrainene? Pa Vestului și Europei. Noapte bună.

Inadecvarea, minciunile iluziile și autoamăgirile Europei și Americii la provocarea putinistă continuă și, dacă se vor perpetua, vor avea consecințe nu doar grave, ci de-a dreptul catastrofale.

Ucraina pare, pe moment, a pierde războiul

Potrivit Kievului, Ucraina ”pierde pe front în fața Rusiei”, în ceea ce a devenit un ”război de artilerie”. E un tip de conflict pentru care forțele ucrainene nu mai au aproape deloc muniție proprie și depind aproape integral de livrările occidentale, care sunt insuficiente, după cum reiese din explicațiile șefului adjunct al serviciilor secrete ucrainene, Vadim Skibițki, reluat în ziarul The Guardian. La rândul său, Garry Kasparov e de acord: ”Penuria de arme grele a Ucrainei a atins un nivel critic. Marea Britanie și Polonia fac mai mult decât pot. Dar (Olaf) Scholz amână (cu privire la livrări de arme) și minte. Nici SUA nu-și limpezesc țelul în acest război și trimit mai puțin Ucrainei decât au promis și net mai puțin decât ar avea nevoie” țara agresată, invadată și ocupată.

În timp ce zgârcenia Berlinului la exportul de arme grele necesare apărării Ucrainei a atins cote mari și tinde spre cele paroxistice ale avariției lui Harpagon, cancelarul se laudă, insolent, că Germania ar fi făcut, chipurile, enorm (”mai mult decât aproape orice altă țară”) pentru ajutorarea militară a Ucrainei. Scholz minte fără jenă, de vreme ce niciun tanc german din cele neofensive promise și cu atât mai puțin din cele de atac, livrabile, nu a ajuns pe front. A făgăduit Gheparduri și sistemul de apărare antiaeriană Iris-T, dar nici aceste arme n-au ajuns încă la destinație.

Polonia față cu inadecvarea Franței și Germaniei: ”S-a mai vorbit cu Hitler?”

Cu nimic nu contrastează avariția cancelarului mai puternic decât cu generozitatea cu care el și omologul său francez, Macron, irosesc ore spre a sta de vorbă, incontinent, cu dictatorul rus, spre marea bucurie a lui Putin, a dezinformatorilor și a propagandiștilor săi. Nu mai puțin euforici au devenit ei grație Papei, care și-a susținut și el strălucitul ”doctorat” de lider inadecvat creștinătății pe care o conduce, umilindu-se repetat, complet aiurea, în fața tiranului rus și a propagandei sale.

Într-un târziu i-a sărit țandăra până și președintelui Poloniei, Duda. Liderul de la Varșovia a osândit clar și fără echivoc halucinantele convorbiri telefonice purtate de cancelarul Scholz cu liderul de la Kremlin. ”A vorbit oare cineva cu Hitler” (în cel de-al Doilea Război Mondial)? – s-a întrebat Duda. Și (cu trimitere la Macron: ”a cerut oare cineva să nu fie umilit?”, a adăugat el, într-un interviu acordat presei germane. În ”Bild”, șeful statului polonez a reliefat, just că ”aceste discuții nu aduc nimic în afară de a-l legitima pe insul responsabil pentru crimele armatei ruse în Ucraina”.

Scholz stăruise, vai, zilele trecute, să reitereze justificarea discuțiilor sale aberante cu Putin, ca fiind necesare ca să i se explice liderului rus că strategia sa în Ucraina ar fi dat greș.

O fățărnicie cu tulburătoare antecedente istorice

Duplicitatea halucinantă a cancelarului are precedente în istoria Germania. După ultimatumul sovietic adresat României, în iunie 40, care cerea Basarabia și Bucovina, regele Carol ar fi vrut să-i reziste cu arma în mână idolului lui Putin, Stalin. Mizând pe presupusul anticomunism german, Carol ceruse autorităților naziste să intervină pe lângă unguri și bulgari să nu atace trupele române, în timp ce armata țării apăra granițele României de o invazie rusă. Hitler i-a cerut repetat și imperativ să cedeze Uniunii Sovietice și să renunțe la rezistența armată în fața raptului teritorial al Moscovei.

Nu e Putin, încă, Hitler. Sau Stalin. Dar ideologic nu există lider postbelic (în afară, poate, de Dmitri Medvedev) care să fi fost mai aproape de ei. În timp ce Scholz se întreținea cordial cu Putin, adjunctul tiranului, viceșeful Consiliului de Securitate al Rusiei și posibilul succesor al dictatorului își defula pe Telegram sentimentele reale față de ucraineni: ”mă întreabă oamenii adesea de ce sunt postările mele pe Telegram atât de dure. Răspunsul e că îi urăsc. Sunt scârbavnici și gunoi. Ne vor moartea. Cât timp trăiesc, voi face totul ca să-i facă să dispară”, și-a precizat planurile numărul doi al Rusiei. Și că să nu fie niciun echivoc, rușii au continuat să blocheze porturile și grânele ucrainene, condamnând sute de milioane de oameni din Africa și Asia la moartea prin inaniție.

În vreme ce antecedentele în materie de duplicitate diplomatică germană le includ pe cele care, în consecința pactului Ribbentrop-Molotov, au împiedicat România să se apere de ruși în 1940, nimeni nu pare să fi făcut mai mult pentru continuitatea lor, în ultimele două decenii, decât predecesorii lui Scholz, Gerhard Schröder, lacheul tiranului, și, mai ales, Angela Merkel.

Cioran și contradicția insolubilă a discursului lui Merkel

Azi, ex-cancelara, care refuză să-și facă vreun reproș ori să-și admită vreo greșeală, vreun păcat, sau vreo culpă în politica față de Rusia, afirmă că ar fi știut întotdeauna că Putin e ostil Vestului. Dar atunci, pentru ce, în numele Cerului, a spus, la inaugurarea proiectului Nord Stream, că: ”arătăm acum că mizăm pe un parteneriat viitor, sigur și solid cu Rusia”! De ce a promovat ferm, sistematic și hotărât amplificarea dependenței energetice a Germaniei și Europei de Rusia? Ce-a apucat-o, pe ea, care crescuse în ocupata Germanie răsăriteană și, ca redegistă, cunoaștea bine ce înseamnă KGB și STASI, dar se lăsase pe mâna fostului kaghebist din Dresda? O atacase ura de sine?

O nărăvise ura pe Vest? Nihilismul? Unul din marii nihiliști ai veacului trecut, româno-francezul Emil Cioran, care le ținuse la un moment dat pumnii legionarilor și naziștilor, afirma, după război, că doar două popoare nu s-ar fi ”epuizat istoric”. Germanii și rușii. Ei bine, Cioran a uitat Ucraina.

Iar germanii sunt pe cale să-și epuizeze credibilitatea. Ce încredere mai poate avea Kievul în Berlin, de vreme ce ambasadorul ucrainean din Germania, Melnyk, încă mai așteaptă precizări de la guvernul federal cu privire la datele exacte la care vor ajunge în Ucraina armele germane promise?

Efectele unei duplicități prea îndelungate

N-ar avea motive ucrainenii să considere că, așa cum a presat cândva Berlinul România în 1940, să accepte o pace oneroasă, cu cedări de teritorii înghițite hulpav de rușii lui Stalin, cuplul franco-german care conduce Europa în prezent încearcă să impună din nou, de această dată Ucrainei, în favoarea epigonului lui Stalin, Vladimir Putin?

N-ar avea ei motive să creadă că absurda reticență a unor țări ca Franța și Austria de a primi în UE Ucraina, care și-a dovedit cu asupra de măsură voința de a adera la valorile europene, reflectă mai puțin obiecții privind calitatea democrației țării lui Zelenski, cât un obsesiv și sinucigaș împăciuitorism față de ruși? Căci dacă Ucraina nu intră în UE, cea, dixit Merkel, urâtă de Putin, oare la ce mai servește și ce mai reprezintă Comunitatea Europeană? La scos covorul roșu pentru ruși? Pentru Putin? Pentru alți tirani?

Scholz, Macron și Merkel ar fi făcut bine să știe că nu se vorbește cu Hitler, necum să i se conceadă dominația energetică ori un veto în sfera exportului de arme; și că împăciuitorismul îl legitimează și îl stimulează pe tiran și îi încurajează tirania. Iar francezii, germanii și, în genere, occidentalii, ar fi optim să știe că în Donbas se joacă nu doar soarta Ucrainei, ci și a Africii și Asiei, riscând foametea, ca și destinul unui Vest, cu ale cărui valori sunt în război și Rusia și China, și aliații celor două țări.

Petre M. Iancu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.