Opinii și Editoriale

Op-Ed: Săptămâna în care a fost eliberat Hersonul

262 de zille au trecut de la invazia masivă a Ucrainei de către hoardele putiniste. În țara vecină mor în continuare oameni cu miile…

Sânge, distrugeri, suferințe. Ceea ce fac ucrainenii aparându-și țara, curajul lor nemărginit, de la ostașii care luptă nemijlocit pe front și până la civilii care denotă o silidaritate infaibilă în fața agresorului, vă intra în mitologia europeană. Ucraina va deveni un etalon și la acest momente nu contează conținutul său semantic, deși îl putem anticipa cu usurință. Dar întrebarea „Ce ai făcut tu atunci când Ucraina lupta pentru libertate?” va fi una definitorie. Ne place sau nu, suntem de acord ori ba, nu va conta deloc. Și din acest punct de vedere Republica Moldova, cu „neutralitatea ei”, nu stă bine deloc…, transmite Deschide.

Dacă și există o certitudine astăzi referitor la războiul din Ucraina (de altfel, despre această certitudine vă vorbeam chiar de la începutul lui) aceasta este faptul că Ucraina va învinge. Pe 11 noiembrie aramata ucraineană a intrat în Herson! Rușii au fost împinși înapoi peste Nipru. Desigur, până la victoria finală mai e mult, dar pentru Republica Moldova lucrurile au devenit mult mai clare: amenințarea (și așa redusă la minimum după scufundarea navei „Moskva”) unei invazii militare din partea Transnistriei a devenit aproape nulă.  

Iar lui Krasnoselski, care se plânge că Chișinăul i-ar cauza ceva probleme, i-aș aminti de soarta unui oarecare Stremousov (Krasnoselski știe cine este acesta și bănuiesc că știe și ce anume a pățit). Dacă i-aș fi prieten, i-aș recomanda să „dispară” cât mai rapid din această zonă geografică (i-aș mai șopti la ureche să se țină cât mai departe de Rusia…).  

La drept vorbind, sunt mulți acei care ar trebui să-și facă griji: de la preoțimea subordonată lui Kantarean până la politicienii care au supt țâță kremlinească până acum. Și aici am putea să le aducem un exemplu „grăitor”: soarta protopopului Mihail Vasiliev, care chema femeile să nască carne de tun și care a pierit în Ucraina.  

Săptămâna trecută în spațiul mediatic a apărut o   adresare   video   din   partea   combatanților   moldoveni (sunt cam 200-300 la număr) care luptă în Ucraina. Ei s-au adresat celor care „protestează” la Chișinău și au menționat judicios că într-o zi se vor întoarce acasă. Bănuiesc că vor avea întrebări. Prima întrebare am și adus-o mai sus. 

Între timp, ministrul nostru de externe (e ministrul care comitea gafa cu „războiul civil” pe timpuri. Vedeți, că am și eu memorie bună) anunță la Paris că R.M. ar avea nevoie de 1,1 miliarde de euro pentru a ieși din iarnă. Întrebarea judicioasă e alta: la ce să vă dea europenii bani? Ca să-i transmiteți mai departe rușilor pentru „gaze”? Care este contra-valoarea „strategică” pe care ați făcut-o? Apropo, prețul gazelor pe piețile mondiale e în scădere, iar Goldman Sachs vine cu o analiză privind ieftinirea gazelor cu 30% pe parcursul iernii.  

Între timp, cei care ne salvează de „criza energetică” sunt tot românii! Bogdan Aurescu a declarat că România    asigură    Republicii    Moldova în acest moment peste 90% din necesarul de consum de energie electrică.  

Mă întreb: oare nu ar trebui să li se taie electricitatea celor care îl mai susțin pe putin în Republica Moldova?…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *