Bătălia pentru euro începe cu adevărat. Edward Altman, analist la „Classis Capital”, anticipase acest lucru în urmă cu o lună: „Bătălia finală pentru supravieţuirea euro nu se va da în Spania, ci pe plajele pitoreşti şi printre catedralele din Italia”. Dacă mulţi credeau că falimentul Greciei ar putea fi în final absorbit, acest lucru nu e valabil în cazul Italiei. Italia, cea mai mare economie din zona euro după Germania şi Franţa, este prea vastă pentru a fi lăsată să intre în colaps, conform formulei folosită după criza americană din 2008. Dar e şi prea vastă pentru a putea fi salvată. Datoria publică a Greciei este de 350 mlrd. euro, cea a Italiei e de 1600 mlrd. Dobânzile pe care Grecia le plăteşte pentru această datorie se ridică la 6,7% din Produsul Intern Brut, în timp ce pentru Italia sunt de 4,8%, mai mari decât în cazul Portugaliei. În cadrul comunităţii financiare, analişti precum Michael Riddell, de la „M&G Investments”, privesc dincolo de bătălia pentru euro, anticipând un „carnagiu”. De fapt, rezultatul este cu totul diferit de cel anticipat. Acelaşi analist Edward Altman subliniază că „rezultatul bătăliei nu este clar”. În pofida datoriei mari şi a poverii dobânzilor creditelor, datele fundamentale ale economiei italiene, dincolo de incertitudinea politică, rămân mai favorabile decât ale altor ţări din zona euro aflate în criză. Spre deosebire de Grecia, bilanţul este echilibrat, două-treimi din datoria publică sunt suportate de bănci private şi există o bază industrială care poate fi relansată prin exporturi. Din punctul de vedere al bilanţurilor, creşterea economică este anemică: pentru că, dacă valoarea PIB-ului creşte în fiecare an mai puţin decât cuantumul dobânzilor, raportul datorii/PIB creşte în loc să scadă, reducerea deficitului fiind o himeră în actualul ritm de creştere economică: „Barclays Capital” anticipează un raport datorii /PIB egal cu actualul raport de 120% chiar şi în anul 2050.
Prăbuşirea euro, o oportunitate pentru speculatori
Această dublă miză a situaţiei din Italia explică de ce speculatorii de pe pieţele financiare au aşteptat atât de mult înainte de a ataca Italia. Pentru ei, prăbuşirea euro şi volatilitatea isterică ce ar rezulta reprezintă o oportunitate atractivă. Dar tocmai pentru că în joc este euro, Europa s-a angajat să susţină moneda unică, iar SUA sunt de partea Europei: o analiză realizată de M&G relevă că băncile europene care susţin datoria Italiei s-au asigurat pentru situaţia de insolvenţă, cumpărând instrumente pentru transferul riscului de credit în special la bănci americane. Iar, în situaţia intrării Italiei în insolvenţă, băncile americane vor trebui să plătească sume uriaşe.
Toate aceste lucruri erau arhicunoscute. Atunci, ce s-a întâmplat la începutul lunii iunie pentru a convinge fondurile speculative americane să intervină masiv asupra datoriei publice italiene? Potrivit „Financial Times”, de circa o lună fondurile speculative au început să mizeze masiv pe datoria publică a Italiei, tranzacţionând certificate de trezorerie (BTP) emise de Banca Italiei.
Strategii şi incertitudini
În spatele acestei strategii nu este o deteriorare specifică a finanţelor publice din Italia. În linii mari, această situaţie are legătură cu incertitudinile privind măsurile Guvernului italian, mai ales că băncile italiene aveau aşteptări diferite în legătură cu datoria publică naţională. Pe termen lung, explică experţii de la „Citigroup”, tranzacţiile cu certificate de trezorerie emise de Banca Italiei s-au intensificat, din fonduri provenind de la Banca Centrală Europeană. Diferenţa între dobânzile plătite şi cele încasate asigură profituri frumoase. Potrivit ultimelor estimări, băncile italiene au ajuns să deţină certificate de trezorerie de până la 150% din capitalul propriu. În ultimele luni, această strategie a devenit din ce în ce mai neprofitabilă, iar problemele de finanţare ale aceloraşi bănci s-au accentuat, menţinând tendinţa datoriei publice. Potrivit analiştilor de la „Citigroup”, acest lucru nu înseamnă că băncile italiene vând certificate de trezorerie (BTP). Însă cumpără mai puţine, iar investitorii străini din ce în ce mai reticenţi suportă diferenţele care apar. Acţiunile speculative au început în aşteptarea acestei căderi comandate, ofensiva fiind dublată cu atacuri la bursă asupra aceloraşi bănci.
Iar acum? După scăderea înregistrată marţi, profitul pentru certificatele de trezorerie (BTP) pe zece ani a crescut de la 4,62 la 5,68% în doar cinci săptămâni. În cercurile financiare, deja este avută în vedere un fel de regulă de 7%. Expertul Gary Jenkins, de la „Evolution Securities”, explică astfel: în cazul Greciei, Irlandei şi Portugaliei, când diferenţele au depăşit 7%, pasul următor a fost un plan de salvare. Apropierea de acest prag este din ce în ce mai rapidă. În medie, aceste trei ţări au rămas la un nivel de peste 5,5% timp de 43 de zile, după care au depăşit nivelul de 6%. Apoi, 24 de zile, au fost peste 6%, după care au trecut la 6,5%. Iar după alte 15 zile au ajuns la 7%.
Maurizio Ricci,
„La Repubblica”
Maurizio Ricci este reporter de teren al La Repubblica, se ocupă în special de domeniile energiei, muncii şi politicii. A publicat mai multe cărţi, printre care „Il lungo autunno freddo” (Lunga toamnă rece, netradusă în română), asupra prăbuşirii sistemului politic italian după scandalurile din anii 1990.
