Eveniment

(Opinie) Avem nevoie de flotă pe Marea Neagră ca să-i adunăm pe toți bandiții

„Iată de ce avem nevoie de flotă pe Marea Neagră: ca să adunăm resturile societății, marionetele unui imperiu jalnic, șarlatani, hoți și bandiți. Sau pe un Ianukovici cu banda lui. Cred că stă acum în fundul unei bărci ruginite și tremură. Ce pește ne-a nimerit în plasă, n-ai ce spune! În curând, procurorul Pșonka cu ministrul Zaharcenko îi vor face companie în aceeași barcă. Măcar de i-ar pune să spele puntea…
Kremlinul probabil s-a resemnat cu rolul său de gunoiște universală. Lee Harvey Oswald, Luis Corvalan, Snowden, șefii de partid eliberați din lagăre, OMON-ul din Riga…

După victoria Euromaidanului, șobolanii fug de pe corăbiile lor naufragiate unde s-au îndopat atât de bine. Maidan a ajuns să însemne pentru cineva valiza – gara – Rusia. Nu vă este jenă? Eu nu i-aș primi. Până și Lukașenko i-a refuzat.

Au jefuit Ucraina ca hoții pe drumul mare. Cât putea să-i țină? Lui Ianukovici i-a ajuns o jumătate de mandat de președinte ca s-o falimenteze. Rusia în schimb e foarte bogată. Ea va fi mulsă mai mult timp și va răbda cu supunere de vită. Nu va da din coadă și nici căldarea nu va răsturna.

Hoarda de la Kremlin e condusă de frica nebună față de fantoma revoluției democratice, care bântuie pe aproape. Kiev, Lvov, Poltava…O revoluție al cărei drum este împresurat cu cioburile monumentelor leniniste. O revoluție în care se varsă sânge doar în timpul luptelor. Însă pentru a fi învingător, nu e suficient să știi să mori, pentru că bandele și hoardele ne-ar fi omorât pe toți cu mare poftă. Trebuie să știi să și te aperi.

Partizanii „Sectorului de dreapta” dorind cu ardoare reforme capitaliste ca la georgieni, i-au învățat pe non-conformiștii pașnici să prepare cocktailuri destul de tari, să incendieze anvelope, să arunce pietre. După ce totul s-a sfârșit, revoluția democratică nu a ridicat spânzurători, ci le-au arătat criminalilor drumul spre tribunalul de la Haga. Așa arată Europa. În loc de eșafoade, revoluționarii spun bancuri. Ca niște oameni normali și veseli.

Mutrele înăcrite ale căpeteniilor noștri care, hotărând să lupte cu tinerii, adică cu viitorul nostru, și negând realitatea ucraineană, se cer parcă să joace în filmul „Marele dictator” de Charlie Chaplin. Putin cu Medvedev și Lavrov seamănă mai curând cu niște frizeri, care dacă ne vor tăia beregata, atunci numai din frică, pentru că le tremură mâinile. Ei chiar cred că îl vor oprit pe Boris Nemțov (politician de opoziție rus) dacă îl vor închide pe zece zile? Ei înhață turiștii și simpli trecători pe piața Manej (în 2010 aici au avut loc proteste în masă), dar ce vor face ei atunci când trupele speciale ale poliției se va răscula împotriva lor?

E clar că această guvernare fricoasă și nenorocită va cădea ușor. E important însă ca această putere să cadă pe dreapta, nu pe stânga. Ca în Kiev. Unde sectorul stâng lipsește, în schimb există cel de dreapta. Mă tem că suntem mai aproape de baricadele anului 1905 decât de Maidan. Nu avem nevoie de așa baricade. Îmi imaginez cu greu un miting în Piața Bolotnaia înfășurat în steagurile Uniunii Europene. Până și activistul de opoziție rus Serghei Krivov condamnat la patru ani de închisoare pentru proteste anti-guvernamentale l-a votat odată pe Vladimir Putin.

Imperiul este o piatră de moară care ne stă în spate. O să ne târâm în țărână dacă nu-l aruncăm de pe noi. Ucraina în schimb nu are pretenții de a domina lumea și e gata să-și învețe lecțiile. Și-a păstrat mâinile curate (nu a cucerit pe nimeni).

Evenimentele din Ucraina poartă toate însemnele unei revoluții. Cad monumentele lui Lenin, la fel ca în lozinca „Să ne rupem de lumea veche, să scuturăm praful ei de pe picioarele noastre”. De ce Dobcinski și Bobcinski (personaje din piesa gogoliană „Revizor”, aici e vorba de guvernatorul de Harkov, Mihail Dobkin și primarul orașului, Ghenadii Kernes) s-au întors la Harkov? La Lvov, Ivano-Frankovsk și alte orașe din vestul Ucrainei nu se va întoarce nimeni. La Harkov s-au întors pentru că Lenin a rămas în picioare. Au venit comuniștii, au instalat în jurul lui un gard de doi metri și au adus gardieni să-l păzească. Așa s-au întors și vechii huhurezi sovietici.

Sunt sigură că Ucraina și-a câștigat Olimpiada ei, în timp ce gură-cască se holbau la cea a lui Putin. Da, va fi greu, va trebui să strângă cureaua, să meargă vreo 10-15 ani spre stelele europene împovărată de moștenirea sovietică. Da, Crimeea se va comporta la fel ca și a cincea coloană rusă din Letonia, va fluiera, va smiorcăi, va rage. Dar, vorba ceea, câinii latră, caravana trece. Spre Occident.
Nu cred în proiectul insulei sovietice Crimeea. Rusia nu va putea să o ducă în spate, pentru că are deja în cârcă și Transnistria, și Osetia de Sud, și Belarusul, și „Russia today”. Ce ne așteaptă în schimb pe noi? Îmi imaginez Frontul stâng în frunte cu Serghei Udalțov care sparge cu maiul capul lui Lenin.

Putea să se întâmple așa ceva în 1991 în Rusia? Nu. Atunci au fost foarte mulți oameni minunați, dar oare știau ei ce vor? Au ales conștient calea spre capitalism? În loc de partidele „Svoboda” „Pravîi sektor”, „Batkivșina”, la noi exista un partid vegetarian „DemRossia” și un minuscul „DemSoiuz”. Nici acestea nu s-au atins de Lenin, l-au lăsat să zacă în toată țara și în Mauzoleu. Rusia fie protesta împotriva lui Elțîn, fie i se supunea orbește.

În 1993 am avut un război civil, pe care parcă l-am câștigat, însă câmpul de luptă – Duma de Stat – a trebuit să o împărțim cu dușmanii, comuniștii și liberal-democrații. De aceea, leninii au rămăs în minți și în piețe.

Din 2000 au parcurs mulți kilometri înapoi și am ajuns la Brejnev și Stalin. S-au gândit liderii noștri unde vor fugi în cazul unei catastrofe? În China? Sau în Coreea de Nord?”.

Valeria Novodvorskaia
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *