Vineri, 7 februarie 2014, președintele Vladimir Putin a bătut câteva milioane de oameni, la capătul unuia dintre cele mai mari examene oculare organizate vreodată. Clarvăzătorul președinte a deslușit, fără probleme, cinci cercuri olimpice pe ecranul televizorului la care a urmărit deschiderea Olimpiadei de la Soci. Restul lumii, adică publicul spectator din stadion, plus milioanele de telespectatori care au urmărit transmisia altor canale TV au văzut doar patru cercuri. Diferența a fost dictată de deficiențele grave și nepatriotice ale realității. În realitate, un incident tehnic a împiedicat aprinderea celui de-al cincilea cerc olimpic. Televiziunea rusă, îndelung antrenată în sporturi și tehnologii prea plăcute ochiului prezidențial, a intervenit prompt și a plasat pe ecran imagini cu toate cele cinci cercuri olimpice aprinse reglementar. Președintele Putin a văzut ce trebuia să vadă. Prințul Potemkin a surâs în mormânt, mulțumit de posteritate.
Cine caută un precedent îl va găsi, cât se poate de bine plasat, în 2008, la Olimpiada de la Beijing. Și atunci, televiziunea a intervenit pentru a corecta realitatea. Jerbele de artificii absente pe stadion au fost plasate pe ecrane. Micul incident de la festivitatea de deschidere a descris în câteva secunde istoria Olimpiadei de la Soci, ca parte a unei serii venerabile de mari festivaluri sportive închiriate propagandistic de regimuri autoritare.
Cazul Soci a început în 2007, cu o deplasare plină de presiune politică a președintelui Putin în Guatemala. Putin a pledat personal și irezistibil pe lângă onor birocrația olimpică pentru a obține Olimpiada de iarnă 2014. N-a fost greu. În ciuda legămintelor de frontispiciu, olimpismul (talonat îndeaproape de FIFA și UEFA) are o veche sensibilitate la nevoile propagandistice ale tiranilor varianta light, semi sau full. După un an, în 2008, Rusia a provocat războiul cu Georgia și a transformat întregul spațiu caucazian în poligon de abuzuri și violență. Comitetul Internațional Olimpic a analizat și, în înțelepciunea lui nepătrunsă, a rămas ferm atașat principiilor: Vladimir Putin are tot dreptul la o operație de estetică imperială, iar mișcarea olimpică poate fi închiriată fără rețineri. Contele de Coubertin s-a răsucit în mormânt, luat peste picior de posteritate.
Din acel moment, Olimpiada de la Soci a trecut în contul de operațiuni PR al Administrației Putin și a primit două sarcini. Mai întâi, Olimpiada, cu tot cu miile ei de sportivi, plus patru până la cinci cercuri olimpice, va stabili măreția moștenirii președintelui Putin. Omul a condus cu mână de fier Rusia, a greșit doar spre binele rușilor, a făcut pulbere aparențele de democrație, dar s-a dovedit, în cele din urmă, un suflet patriotic, aducând Rusiei Olimpiada. Lumea întreagă va ajunge la concluzia că: totuși, Putin. A doua sarcină a acestei Olimpiade încărcate de răspunderi e un „upgrade“. Soci ar trebui să fie fereastra prin care lumea din afară va observa, poate surprinsă, dar lămurită, o Rusie modernă, la zi, tehno, dinamică, pozitivă și hip.
Apoi, Vladimir Putin a apăsat, cu un timing excelent, pe pedala recunoștinței și a avut grijă să elibereze capturile în care a investit inteligent și pervers. Mihail Hodorkovski, domnișoarele agitate de la Pussy Riot și naivii utili de la Greenpeace au fost eliberați. Occidentul a aplaudat măgulit, imaginându-și, așa cum scrie la manualul de propagandă sovieto-rus, că Putin a cedat în urma presiunilor media și ONG. Odată nivelată și netezită opinia occidentală, planul a mers șnur. Adevărat, liderii marilor democrații nu s-au prezentat la Soci. Însă asta n-a mai contat, de vreme ce sportivii au sosit, mesajele de înaltă simțire și moralitate olimpică au fost rostite, iar Victor Ponta a ținut să se afirme ca mare lider regional.
Rusia e de mult un stat disfuncțional, cu o societate condamnată la înapoiere. O oligarhie deșănțată s-a desprins de o populație sleită și a cumpărat Olimpiada pe 50 de miliarde de dolari pentru a ridica o butaforie festivă cu iradiere media globală. Soci nu schimbă cu nimic realitatea neieretătoare: Rusia cade demografic, e prădată de alcool, zace la dispoziția clanurilor mafiote, trăiește din exporturi de materii prime și organizează un imperiu de frontieră șantajând Ucraina, Moldova, Georgia și Armenia. Însă, în închipuirea tiraniilor, propaganda e cheia impresiilor, iar impresia e cheia adevărului. Între marile sisteme de generat impresie și adevăr, Rusia e modernă înainte fără să se fi modernizat vreodată. Sankt Petersburgul poruncit de Petru cel Mare a deschis dosarul „Rusia de standard european“. Agitpropul sovietic a cochetat cu interzicerea „distracțiilor“ burgheze (inclusiv fotbalul), dar a ghicit repede valoarea propagandistică a sportului și a lansat, în 1928, spartachiadele. Restul e continuitate.
TRU pentru revista 22.ro
