Orlando Nicoară: România nu are nicio strategie pe China – liderii mondiali se întâlnesc cu Xi, Modi și Putin

Doi foști premieri ai României, Adrian Năstase și Viorica Dăncilă au fost invitații speciali ai președintelui chinez Xi Jinping, fapt ce a născut indignare în rândul politicienilor de rangul trei de la București.
Managerul media, Orlando Nicoară, atrage atenția asupra importanței evenimentului și lipsa de viziune a clasei politice incompetente de la București:
Daniel Andrews, fost premier al statului australian Victoria – al doilea cel mai populat stat din Australia – s-a numărat printre liderii care au participat la Beijing și s-au fotografiat alături de Xi Jinping, Narendra Modi și Vladimir Putin. Andrews a condus guvernul din Victoria între 2014 și 2023, când și-a dat demisia. În imagine, el apare pe ultimul rând, dreapta, sus.
Pentru context, Australia face parte din alianța Five Eyes, alături de SUA, Canada, Marea Britanie și Noua Zeelandă – o structură creată pentru schimbul extins de informații și evaluări privind amenințările la securitatea națională. Practic, aceste state sunt cei mai de încredere aliați ai Statelor Unite, parteneri în transferul de informații sensibile.
La Beijing a fost prezent și Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei, stat care deține cea mai mare armată NATO din Europa și a doua ca mărime din întreaga Alianță, după cea a SUA.
În acest context, Orlando Nicoară subliniază că, în loc să ne indignăm de prezența unor foști premieri ai României la Beijing, ar trebui să ne punem întrebări esențiale:
- Care este strategia României în raport cu China?
- Cine o coordonează și ce pregătire are?
- Cine face parte din grupul care ar trebui să contureze această strategie?
Concluzia este una simplă și îngrijorătoare: România nu are nicio strategie pe relația cu China.