Eveniment

Pădurea Domnească caută sângele boierilor noștri

Demnitari de toate rangurile și din toate partidele importante din RM vânează de ani buni, cu grave abateri de la legislație și contrar regulilor de securitate, în Pădurea Domnească. La Călinești, unde la 23 decembrie 2012 a fost omorât Sorin Paciu, vânătorile domnești au continuat imediat după decesul său. Singura lege nouă de la Pădurea Domnească prevede ca vânătorii să-și prezinte grupa de sânge… 
 
Pe 25 decembrie 2012, când Sorin Paciu se despărțea de viață, la Călinești au poposit 17 vânători, care s-au împărțit în două grupuri. Din primul făceau parte Nicolae Damaschin, membru al CCA, Ion Platon, vicedirector general al Agenției „Moldsilva” și membru al Consiliului politic național al PLDM, Simion Botnari, vicedirector al Agenției Achiziții Publice, Eugen Pâslaru, deputat în primul parlament și membru al Consiliului politic național al PLDM, omul de afaceri Petru Usatâi, Oleg Carauș, care fie că este fost șef la Poliția rutieră, fie că poartă același nume, și alții. Celălalt grup a fost format din deputatul PD Valeriu Guma și un grup de oameni de afaceri, printre care: Ivan Glijinschi, Alexandru Pantelei, Leonid Goldâș, Igor Tcacenco.

Valeriu Guma: „Nu știa nimeni. Nu se vorbea”

Vânătorii ne asigură că nu știau nimic despre omorul din 23 decembrie, chiar dacă au fost asistați de Valeriu Svistun, inginer pază și protecție de la Pădurea Domnească, și de gonașii care participaseră la tragica vânătoare: Vasile Gherman, Anatol Ciobanu, Ion Anton, Ghenadie Zalevschi, Ion Iftodi, Mihai Mamai. „Nu știa nimeni. Nu se vorbea”, afirmă Valeriu Guma. Întrebat dacă știa că participă la o vânătoare de reglare numerică, la care sunt admiși doar vânătorii experimentați, deputatul a spus că, după părerea sa, și experiența este un lucru relativ. „Cunosc persoane care au umblat câte 12 ani la vânătoare, dar n-au împușcat niciun mistreț, nici n-au văzut vreunul. Așa le-a fost norocul. Eu am fost acolo, conform ordinului „Moldsilva” și a Hotărârii de guvern despre vânatul în rezervații. După cele petrecute, deja parcă te temi și să spui că mergi la vânătoare. Dar numai cine n-a fost acolo: și Voronin, și Urecheanu, și Filat…”.

„Nu aveam de unde să cunoaştem noi ce s-a întâmplat”, ne spune Nicolae Damaschin, vânător din fașă și nepot de pădurar. „Nu încălcăm nimic, vânăm tot anul, în bază de licențe. Vânătoarea s-a petrecut în prezenţa reprezentantului „Moldsilva”, a Inspectoratului Ecologic și am semnat toate actele necesare”, adaugă el. Numai Ion Platon s-a eschivat de la un răspuns, solicitând să-i adresăm întrebările în scris sau să ne întâlnim cu el. Dacă vom afla de la el ceva interesant, vom reveni…

Vasile Advahov: „De ce „Moldsilva” permite vânatul?”

A doua zi, la 26 decembrie, alți șapte „vânători de elită” au venit după mistreți la Călinești. Ca și în celelalte cazuri, s-au bucurat și ei de serviciile acelorași gonași, care au fost de față la omorul lui Paciu. Iar vânătorii au fost: Petru Griciuc, care probabil este deputatul în primul parlament, devenit ulterior comunist și consilier al lui Voronin. Alături de el, au tras din armă: ex-viceprocurorul general Vasile Pascari, omul de afaceri Chiril Ududovici, ex-ministrul de Interne Alexei Roibu, fiul acestuia, Dorin, vioristul Vasile Advahov. Și aceștia ne asigură că nu știau nimic despre incidentul cu Paciu.

Pe Alexei Roibu n-am reușit să-l găsim. Însă Vasile Pascari se arată convins că vânătorii nu poartă nicio vină, dacă există vreun dubiu despre legalitatea vânătorilor în rezervațiile științifice. „Dacă legea interzice vânatul în rezervații, de ce „Moldsilva” ne eliberează licențele? Iese un paradox. La fel se vânează și tot anul în jur la rezervația „Codri”. Am ajuns la situația de fapt, deoarece această problemă niciodată nu a fost abordată serios. La toate întrebările trebuie să răspundă „Moldsilva”, consideră procurorul.

Lui Vasile Advahov i-a pierit cheful de vânătoare, după ce a aflat despre incidentul cu Sorin Paciu. „Eu am carnet de vânător de vreo trei ani, dar nu prea umblam pe la vânătoare, fiindcă am multe concerte. Mă mai duceam prin pădure, că îmi place aerul, și uitam oleacă de gălăgie. Acolo mai stăteam, mai meditam. Uneori, după nunți, mă așezam pe un scaun din pădure şi aşa de bine dormeam că nu-mi trebuia nimic. Dar acum mi-au trecut poftele de vânătoare. Poate sunt prea romantic, dar sincer, s-a urâţit chestia asta…”, spune Advahov. Nici el nu știa că vânătorile în rezervații sunt interzise și își pune aceeași întrebare: „Dacă e ilegal, de ce „Moldsilva” permite?”.

Anatol Minciună: „Nu puteam bănui că e ceva ilegal”

O altă partidă de vânătoare, în două grupuri, a avut loc la Pădurea Domnească la 28 decembrie. Primul grup este cel al deputatului Valeriu Guma, la care se mai adaugă câteva persoane noi, bunăoară: Iurie Bobuțac sau Ion Meleca. Al doilea nume îi aparține și fostului comunist, actualmente consilierul sătesc din partea PD, ex-primarului satului Chiștelnița, r-nul Telenești. Nu știm dacă el sau altul este vânătorul, însă fostul edil, discutând cu noi, s-a contrazis de câteva ori. Mai întâi, Ion Meleca ne-a spus că nu are carnet de vânător, apoi a zis că are și carnet, și armă, dar că vânează numai „puiculițe prin ogradă”.

Al doilea grup a fost unul mai „liberal”, dacă luăm în considerare faptul că din el au făcut parte consilierii PL, Vasile Petrea și Oleg Cernei, dar și doi bărbați cu numele Ghimpu: Ion și Dumitru. Aceștia sunt din Colonița, satul de baștină al liderului PL, și se spune că unul dintre ei ar fi în relații de rubedenie cu Mihai Ghimpu. Împreună cu aceștia, au mai vânat magistrații Anatol Minciună de la Curtea de Apel și Valentin Ilașcu de la Judecătoria Râșcani, precum și Marian Eni, reprezentant al PLDM la Râșcani, și Ion Bâzgu de la Asociația vânătorilor și pescarilor.
Judecătorul Minciună susține că are de mult carnetul de vânător, dar că a fost la Pădurea Domnească o singură dată. El nu este de acord că vânătoarea este ilegală, făcând trimitere la hotărârile de guvern despre numărul de mistreți ce urmează să fie capturați din rezervații în fiece an. „Pentru sezonul 2012, guvernul prevede selectarea a 35 de animale de la Pădurea Domnească. Nu puteam bănui că e ceva ilegal. Eu am fost invitat, nu eu am organizat vânătoarea. Am prezentat actele, m-au inclus în listă, am semnat”, susține magistratul.

Vasile Petrea: „Când au cerut grupa de sânge, credeam că e o glumă…”

Începând din acea zi, cei de la „Pădurea Domnească” au devenit mai precauți, comportamentul lor trezind suspiciuni printre oaspeți. „Nu știam de ce pădurarii care ne-au primit erau speriaţi. Și acolo era foarte mult sânge, se vedea că fusese o vânătoare serioasă. Când plecam deja, un pădurar a spus mai liniștit: „O, bine că sunteţi toţi vii, sănătoşi”, susține Oleg Cernei, care nu este vânător și a participat ca gonaș. Un alt lucru ciudat, observat de toți vânătorii, dar neînțeles de nimeni, a fost că cei de la rezervație solicitau fiecărui vânător informații despre grupa sa de sânge. „M-au pus într-o situație incomodă, căci eu nici nu ştiam ce grupă de sânge am. Le-am spus una, la întâmplare”, afirmă Cernei. „I-am întrebat de ce au nevoie de grupa de sânge și mi-au spus că a intervenit ceva… Credeam că e o glumă vânătorească, dar am observat că este ceva mai serios…”, confirmă Vasile Petrea. El spune că nici nu știa că vâna într-o rezervație, aflând despre aceasta tocmai în ianuarie 2013. Și Valeriu Guma, care este vânător din 1998, susține că a rămas nedumerit de această solicitare.

Alte 16 persoane au vânat la Călinești a doua zi, pe 29 decembrie. Majoritatea sunt oameni de afaceri, dar în listă figurează și numele: Vasile Postică, Constantin Avornic, Pavel Cebotari. Primul nume îi aparține ex-consilierului lui Vasile Tarlev, al doilea – fostului șef al regimentului „Scut”, iar al treilea – procurorului-șef de Glodeni. Pe Postică nu l-am găsit, în schimb, Avornic și Cebotari ne spun că n-au nicio legătură cu acea vânătoare. „De ce vă interesează lucrul acesta? Nici nu știu ce să vă răspund. Nu găsesc răspuns la întrebarea asta, dar n-am fost acolo… Dar să presupunem că am fost, ce are una cu alta? N-am fost și vă rog frumos să nu mă mai sunați”, ne-a spus procurorul. La rândul său, fostul șef de la „Scut” afirmă: „Am uitat când am fost ultima dată la vânătoare”.

Alexandru Covalenco: „M-a păzit Dumnezeu”

Pe 30 decembrie, în ultima zi a sezonului de vânătoare de mistreți, la Pădurea Domnească au vânat iarăși două grupuri, inclusiv cel al lui Guma, care conținea deja mai multe nume noi. Din grup a mai făcut parte ginerele deputatului Anatol Moruz, fostul viceprocuror al mun. Chișinău Vitalie Apostu, fostul ministrul de Interne și deputat comunist Vladimir Țurcan, patronul companiei „Interactiv” și al postului de radio „Plai”, Alexandru Covalenco, deputatul PD Vasile Botnari și omul de afaceri Vladimir Colesnicenco. Țurcan nu a răspuns la apelurile noastre, Botnari s-a eschivat să discute cu noi, iar Colesnicenco este plecat din țară. În schimb, Covalenco ne spune că și el urma să participe și la vânătoarea la care a fost ucis Sorin Paciu: „Trebuia să plec și eu la vânătoarea din 23 decembrie, dar mă aflam în Spania și m-a ferit Dumnezeu”.

Puține nume cunoscute în cel de-al doilea grup, cu excepția lui Denis Irimciuc, directorul Pădurii Domnești și a lui Vadim Cheibaș, despre care credeam că este secretarul mitropolitului Vladimir. Solicitat de TIMPUL, însă, preotul ne-a spus că nici nu are carnet de vânător: „Niciodată n-am fost la vânătoare, nici carnet nu am, nici armă de vânătoare. Poate că e vorba de altcineva. Nici nu-i normal ca un preot să umble la vânătoare. Eu ador pescuitul”. Iar Irimciuc, când a aflat cine îl telefonează, a spus repede: „Nu, îs ocupat, mă scuzați” și a închis. În listă mai găsim numele Ion Ceaica, fost consilier AMN din Glodeni, care la fel fuge de întrebări. El spune că a participat la o singură vânătoare, dar nu la Pădurea Domnească, iar când îl anunțăm că în listă este și semnătura sa, se răzgândește: „Da, am fost o dată, am fost”… Ba laie, ba bălaie ne-a spus și Vasile Gustoi, consilier PCRM în s. Sturzovca, Glodeni. La început, ne-a anunțat că umblă la vânătoare în fiece zi, dar numai în satul său. Când i-am spus și lui că numele îi figurează în liste, a zis: „Dacă este, să fie. Eram beat şi nu-mi amintesc. Nimeni nu vorbea, eram beţi”.

Nicolae Juravschi: „N-am treabă cu chestia asta…”

Vânătorile domnești au avut loc și în alți ani. De exemplu, la 26 decembrie 2010, au doborât mistreți în Pădurea Domnească următoarele fețe: ministrul Roibu, Iurie Guștiuc, șeful Direcției situații excepționale Chișinău, președintele de Hâncești, ex-deputatul PLDM Grigore Cobzac, deputații PLDM Nicolae Juravschi și Iurie Apostolachi, precum și Ion Platon, Vitalie Apostu, Simion Botnari, Nicolae Damaschin, Eugen Pâslaru, Oleg Carauș, Marian Eni și niște oameni de afaceri. În 2011, aici a vânat aproape aceeași echipă, la care s-a adăugat Ștefan Creangă, directorul general al Agenției Achiziții Publice, și Eugen Sturza, consilierul premierului Filat.
Dacă unii dintre aceștia se ascund după deget, alții recunosc că au participat la o vânătoare ilegală. Nicolae Juravschi ne-a spus din start: „Eu n-am treabă cu chestia asta, nu ştiu ce liste ați găsit, cine le face…”. El a precizat că este vânător, dar că nu prea vânează, și că a fost la Călinești doar în vizită la niște prieteni. Ștefan Creangă s-a arătat foarte deranjat de întrebările noastre și a închis telefonul. „Odată am fost la nord și văd că devin vedetă. Abia acum, de la dvs., aflu că acea vânătoare nu a fost legală”, susține Grigore Cobzac. „Acum trebuie să discutăm despre cazul acesta, în care un om și-a pierdut viața, dar cine a fost mai înainte, să fie sănătoşi. Nu mă cred o persoană de elită și am fost cu actele în regulă. Dacă va constata comisia parlamentară că vânatul în rezervații este interzis, să nu mai calce nimeni acolo și punem punct”, se dă cu părerea Guștiuc.

Iurie Apostolachi: „Regret că am fost la o vânătoare ilegală”

Numai deputatul Apostolachi, care este și membru al Comisiei parlamentare de investigare a cauzelor omorului lui Sorin Paciu, recunoaște că a greșit. „Deși cineva mă șantajează că am participat și eu la asemenea vânători, recunosc că ele sunt absolut ilegale. N-am știut, dar aceasta nu mă scuză. Între timp, am făcut un studiu profund al legislaţiei și am constatat că, în cadrul vânătorilor respective, sunt încălcate cerințele elementare de securitate, Legea cu privire la frontiera de stat, Legea fondului ariilor protejate de stat, Legea regnului animal. Nicăieri nu se stipulează cum se efectuează vânătoarea de reglare numerică şi cea selectivă și astfel în rezervații se fac vânători sportive şi de amatori. Fiindcă nu se explică nicăieri nici ce înseamnă „vânător experimentat”, am ajuns la situația pe care o avem. Numai la 23 decembrie au participat șapte demnitari, care sunt vânători de un an sau de doi. Clasa politică, clasa noastră vânătorească trebuie să se maturizeze”, susține deputatul.

Valeriu Țarigradschi: „În rezervații nu se plătește licența”

La aceste vânători, ne explică Valeriu Țarigradschi, fostul director al Pădurii Domnești, niciodată nu se plătește licența, după cum susțin alți vânători, citați mai sus, ci se cumpără carnea vânată. Unele dintre sursele cu care am discutat ne-au șoptit că și demnitari mult mai importanți vin după mistreți în rezervații, dar ei nu se înscriu în liste și nimeni nu le poate dovedi prezența. Întrebat despre aceasta, Vasile Zaporojan, primarul de Călinești, afirmă că oamenii satului habar nu au cine vine la vânătoare. „Când au loc vânători, pe noi nu ne întreabă, nu se trâmbițează și accesul în pădure e interzis. Noi nu știm cine și ce vânează. Eu nici nu-s vânător, niciodată n-am împușcat din niciun fel de armă”, susține primarul.

Conform Legii cu privire la ariile protejate de stat, în rezervațiile științifice, precum e Pădurea Domnească, se permit doar vânătorile de selecție (capturarea animalelor bătrâne sau bolnave) și de reglare numerică (extragerea capetelor care depășesc numărul optim). Pentru a da undă verde vânătorilor domnești, guvernul Tarlev a schimbat cu de la sine putere statutul rezervațiilor științifice în naturale. Iar Anatol Popușoi, fostul director al „Moldsilva”, a adăugat în ordinele Agenției că vânătorile selective și cele de reglare numerică sunt efectuate nu doar de către specialiștii rezervațiilor, dar și „cu ajutorul vânătorilor experimentați”. Această sintagmă, la care urmașii lui Popușoi n-au renunțat, a însemnat realmente o poartă spre rezervațiile științifice, deschisă pentru fiecare demnitar, inclusiv pentru cei profani în vânătorie. Pe aceeași poartă, Sorin Paciu a fost alungat în altă lume…

P.S. Cică stăteau patru mistreţi pe o buturugă de copac din pădure și se jucau în cărți. Al cincilea şedea la pândă. La un moment dat, vine ăsta şi zice: „Băieţi, strângeţi cărțile şi să fugim, că vin vânătorii!”. Un mistreț mai barosan întreabă: „Băi, da vânătorii ceia au cravate la gât?”. „Da”, zice ăsta. „Atunci lasă-i, băi, că ei se împuşcă între ei. Noi hai să ne jucăm mai departe!”. Ne-a povestit acest banc foarte actual Vasile Pascari, responsabil de întruniri de la Primăria Chișinău, în timp ce noi căutam să aflăm care Pascari a fost la Pădurea Domnească.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *