Editorial

Pamflet. Nu-i așa, Leonea?

A noastră, firește, nu a rușilor, pentru că dumneaei, adică istoria rușilor, e fără pete albe sau negre, nu conține nimic discutabil sau, ferească sfântul, condamnabil. De mult trebuia înființată o asemenea comisie mixtă – de prin 1711. Sau cel târziu din 1812, pentru că e normal nu doar să studiezi istoria, ci s-o faci și să o scrii împreună! Ar fi fost, poate, mai indicat să fie înființată o comisie româno-rusă, prietenii mei știu de ce, dar fie cum e.

Bănuiesc că fel de fel de cârcotași vor avea diferite întrebări vizavi de oportunitatea și obiectivele acestei comisii. Eu nu sunt cârcotaș, dar am totuși, o întrebare: cine va intra, din partea RM, în respectiva comisie? Asta e marea problemă de care depinde funcționalitatea comisiei. Dacă, de exemplu, din ea vor face parte istoricii naționaliști și unioniști din tabăra lui A. Moșanu este clar, din start, că lucrările comisiei nu vor avansa, fiindcă opiniile lor nu vor fi acceptate de istoricii ruși. Din aceste considerente, eu cred că cea mai bună soluție ar fi ca din onorata comisie să facă parte istoricii din tabăra lui Tabără – îl am în vedere pe istoricul Leonea Tabără. (Apropo, când l-am văzut prima dată la televizor și l-am auzit cum vorbește, aflând că e istoric și predă studenților, am căutat o lună întreagă un pistol să mă împușc. Și, precum intuiți, n-am găsit.). Din tabăra lui Tabără e obligatoriu să mai facă parte istoricii Stati, Nazaria, Durakov-Dubrovski – aceștia vor găsi repede limbaj comun cu colegii lor ruși și comisia va lucra duduind. Ca membri de onoare ai comisiei pot fi invitați Smirnov, Șevciuk, Maracuță ș.a., – Moldova din stângă Nistrului trebuie să aibă și ea reprezentanți, nu? În plus, aceștia cunosc bine istoria, evenimentele din anii ”90…

O comisie mixtă din partea RM, în care ar intra și istoricii lui Moșanu, și cei ai lui Tabără nu mi se pare o idee inspirată, fiindcă primii ar putea imprima o notă polemică, chiar discordantă, lucrărilor acesteia, fapt cu totul contraindicat comisiilor mixte moldo-ruse…
În comisia lui Leonea (Tabără) trebuie incluse și niște personalități decedate – convingerea mea e că și morții fac istorie, iar dacă o fac, de ce să nu o și comenteze!? Astfel, din partea lumii celeilalte ar trebui să fie incluși, cu drept de vot, feldmareșalul Kutuzov, care este cel mai bine documentat referitor la evenimentele din 1812; generalisimul Iosif Stalin și activistul de partid Beria, buni cunoscători ai perioadelor 1918-1940 și 1940-1953. Nu pot lipsi, firește, din componența comisiei lui Leonea (Tabără) nici Hrușciov și Brejnev, specialiști notorii în facerea istoriei mai recente a moldovenilor.

Consider că ar fi foarte utili pentru comisia lui Leonea (Tabără) și unii politicieni, analiști politici, jurnaliști care, deși nu sunt de meserie istorici, dar cunosc bine istoria Moldovei și o abordează corect. Mă refer, desigur, la asemenea oameni ca Andrievski, Demidețki, Safonov, Klimenko, Dodon, Șelin ș.a.m.d. Da, eram să-l uit, mânca-l-ar Raiul, pe Vikea Gurău. Dumnealor nu vor avea probleme de comunicare cu istoricii ruși, iar asta e foarte important pentru buna funcționare a unei comisii mixte.

În final, îmi exprim satisfacția vizavi de înființarea sus-numitei comisii, dar și convingerea că rezultatele activității ei ne vor ajuta să elaborăm manuale de istorie moderne. Cele de astăzi sunt naționaliste, pe alocuri chiar fasciste, fapt ce nu ne permite să înțelegem just și constructiv trecutul nostru, care creează un anumit disconfort minorităților naționale. Avem nevoie de altfel de manuale, nu ca cele de astăzi, care judecă și deplâng trecutul. Apogeul evoluției unei națiuni e atins atunci când ea, națiunea, se detașează de propria istorie, când o tratează nu pasional, ci cu ironie și chiar cu un pic de dispreț și ură… Asta place și minorităților, și străinilor, inclusiv rușilor.

Nu-i așa, Leonea?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *