În toamna lui 1908, Pan Halippa a plecat împreună cu Nicolae Alexandri în România. A vizitat Bucureştiul, unde s-a întâlnit cu Zamfir Arbore şi cu basarabenii stabiliţi acolo, dar și cu Lev Troțki, care era găzduit de Arbore. Apoi au vizitat Iaşul, hotărând să stea mai mult timp în fosta capitală a Moldovei şi înscriindu-se la universitate, pentru a studia limba română. Încercările de a-1 traduce pe Tolstoi i-au convins că au nevoie de o serioasă practică lingvistică.

N. Alexandri, care avea deja o diplomă universitară, a frecventat cursurile aproape un an, apoi s-a plictisit, probabil, şi s-a întors acasă. Cu toate astea, cei doi basarabeni, veniţi special la Iaşi ca să înveţe limba literară, au rămas în memoria studenţilor din acele vremuri.

A plecat la Iaşi pentru a învăţa limba literară

„În situaţia creată, eu am stăruit şi am obţinut paşaport pentru străinătate şi m-am oprit la studii universitare la Iaşi, unde plecase şi prietenul meu, institutorul Mihail Vântu. De altfel, în vremea aceea şi mai târziu, au plecat la Iaşi şi la Bucureşti şi alţi tineri şi tinere la studii universitare. Dar la isprăvirea studiilor ne-am întors în Basarabia numai eu şi numai Elena Alistar, doctor în medicină, iar ceilalţi au rămas în România.

La Iaşi eu m-am înscris la Facultatea de litere, zicându-mi că voi avea nevoie de istorie, de literatură şi de cultură generală românească, atunci când mă voi întoarce în Basarabia. Am avut ca profesori pe Alexandru Xenopol la istoria românilor, pe A. Filipidi la limba română, pe Ilie Bărbulescu la limbile slave, pe Garabet Ibrăileanu la literatură, pe Ion Petrovici la filosofie, pe Ion Simionescu la geografie, Petre Râşcanu la istoria veche şi Ion Ursu la istoria nouă. Conducător sufletesc în studenţia mea a fost Constantin Stere, care m-a introdus la revista „Viaţa Românească”, unde colaboram cu scrisori din Basarabia, pe care le semnam cu pseudonimul P. Cubolteanu. La Iaşi am început să scriu şi versuri şi am fost încurajat de Mihail Sadoveanu şi de G. Ibrăileanu, încât în anul 1921 editura „Vieţii Româneşti” mi-a tipărit „Flori de pârloagă”, o culegere de versuri cu o prefaţă de M. Sadoveanu, care mi-a apreciat opera foarte elogios.

Am stat la Iaşi din 1908 până în 1912, dar am ţinut să cunosc şi alte centre româneşti. În capitală am ţinut să-l văd pe vechiul socialist revoluţionar basarabean Zamfir Arbore. Despre activitatea sa revoluţionară şi scriitoricească eu ştiam de pe când eram la Dorpat, căci el ne trimitea cărţi socialiste şi literatură românească. Z. Arbore şi C. Stere mi-au fost conducători în acţiunile revoluţionare şi chiar scriitoriceşti şi mai ales în şcoala luptei şi suferinţei pentru marele ideal al socialismului. Ambii plătise cu ani de exil în Siberia, unde îi trimisese în secolul trecut administraţia ţaristă. Şi ţin să adaog că moldovenii basarabeni i-au cinstit pe amândoi ca mari luptători pentru eliberarea Basarabiei.

Din ardeleni am cunoscut pe George Coşbuc şi pe Octavian Goga, din bucovineni pe Iancu Flondor, iar din regăţeni zeci şi sute de tineri intelectuali şi studenţi, dintre cari Petre Constantinescu-Iaşi, care mai târziu, în 1918, m-a şi felicitat telegrafic pentru actul Unirii din 27 martie.

După terminarea studiilor la drept, m-am întors la Chişinău.”

Cum a apărut ziarul „Cuvânt Moldovenesc”

Aşa începe biografia publicistului Pan Halippa. Responsabilitatea pentru fiecare cuvânt era maximală. Acuzările de naţionalism erau şi pe atunci la fel de frecvente ca şi astăzi, iar loviturile „sub centură” veneau nu numai din partea autorităţilor ţariste, ci şi din partea publicaţiilor de limbă rusă: Drug, Bessarabskaia Jizni ş.a., precum şi a ziarului Moldovanul, creat de partea moderată a boierilor moldoveni şi ghidat de actorul Gheorghe V. Madan.

Studiile la Iaşi au fost pentru Pan Halippa o şcoală perfectă de gazetărie. A văzut cum se munceşte la revista Viaţa Românească, unde se adunau la aceeaşi masă figuri ca C. Stere, G. Ibrăileanu, M. Sadoveanu ş.a. De aceea a găsit necesară publicarea unei reviste româneşti la Chişinău, dar şi a unui ziar, care să ajungă regulat la cititori, să le formeze o atitudine critică faţă de evenimente şi să le fortifice convingerile. Astfel, revista Cuvânt moldovenesc apărea de două ori pe lună, iar ziarul cu acelaşi titlu se tipărea săptămânal.

Prin intermediul celor două publicaţii, Halippa şi-a recrutat adepţi care, mai târziu, în martie 1917, au fondat Partidul Naţional Moldovenesc (PNM), din care s-a format Blocul Moldovenesc al Sfatului Ţării.

„ …în 1913 am început să scot revista „Cuvânt Moldovenesc” şi din 1914 şi gazeta cu acest nume. Pe directorul responsabil al acestor publicaţiuni Nicolae Alexandri eu mi-l câştigasem încă de pe vremea colaborării la „Basarabia” şi îl convinsesem să vie la Iaşi, ca să se iscusească în literatura şi cultura românească. Şi vechea capitală a Moldovei a putut să vadă ceva neobişnuit, cum un bătrân frumos cu barbă albă umblă la cursuri şi la conferinţe alături de un tânăr cu barba neagră.

Nu s-a putut stabili o legătură de rudenie între Vasile şi Nicolae Alexandri: primul era boier la Mirceşti, iar al doilea avea o moşioară la Vornoviţa în judeţul Hotinului. N. Alexandri era un tolstoian, organizase pe malul Nistrului o colonie sau o staţiune balneară pentru pictorii orăşeni în timp de vacanţă. N. Alexandri era un poporanist din convingeri creştine, crezând că salvarea omenirii se poate obţine prin sincera întoarcere la învăţămintele lui Isus Hristos, fără dogme şi biserici oficiale. N. Alexandri a fost un admirabil administrator al publicaţiilor „Cuvântului Moldovenesc” şi mulţămită lui am avut şi sprijinul material al marelui filantrop basarabean Vasile Stroescu, care încercase să facă şcoli moldoveneşti în Basarabia, dar administraţia oficială şi gospodărească a provinciei s-a opus din pricina politicii de rusificare a statului. În situaţia creată de această politică, Vasile Stroescu şi-a cheltuit milioanele lui cu întreţinerea şcolilor în Ardeal, iar noi am avut modest, dar sigur ajutor pentru revista şi gazeta „Cuvânt Moldovenesc”.

Programul revistei „Cuvânt Moldovenesc” era să obişnuiască pe intelectualii moldoveni basarabeni cu limba literară română şi totodată să-i iniţieze în problemele culturale, economice şi sociale, la o gândire cât mai umană şi mai progresistă. Şi revista a tipărit din opera lui Alexandru Donici, din Alecu Russo, din Vasile Alecsandri, B. P. Hasdeu şi Mihai Eminescu. A tipărit studii şi articole din istoria neamului, cerând un curent de conştiinţă curat românească în provincia noastră şi peste Nistru.

Programul gazetei „Cuvânt Moldovenesc” a fost să-i ţie la curent pe moldoveni cu eveni¬mentele din lumea întreagă şi să facă o legătură dintre cei cari erau pe câmpul de război şi cei cari rămăsese pe la vetrele lor sau în cazarme, în instituţii şi întreprinderi de tot soiul. Literatura şi ştiinţele practice figurau de-asemeni în paginile gazetei şi se bucurau de atenţia cetitorilor.

Ambele publicaţii se trăgeau în mii de exemplare şi când s-a început revoluţia din martie 1917, redacţia (…) a ajuns loc de întâlnire pentru sute de moldoveni şi mai ales de organizare a diferitelor asociaţii, comitete şi comisii. Şi cum N. Alexandri nu putea să corespundă curentului revoluţionar a moldovenimei noastre, eu m-am învoit să iau asupra mea toată munca de unificare a tuturor pornirilor şi frământărilor, şi publicaţiunile noastre au început din ziua de la Paşte a anului 1917 să apară cu numele meu ca director şi editor. Această schimbare s-a făcut şi cu voia vechiului meu prieten N. Alexandri şi abia după votarea reformei agrare din 27 noiembrie 1918 s-au produs nişte manifestaţiuni de nemulţămire din partea paşnicului nostru tolstoian basarabean, dar în tot cursul anului 1917 şi 1918 Alexandri a fost mereu prezent la acţiunile Partidului Moldovenesc, care pregătea Unirea Basarabiei cu patria mamă România. Nu degeaba Alexandri a fost şi preşedinte de vârstă al Sfatului Ţării, când acesta s-a deschis pe 21 Noiembrie 1917.

Cele trei morţi…

Pe lângă Alexandri, la înfăptuirea programului publicaţiilor, a jucat un frumos rol Simion Murafa din Cotiujenii Mari, jud. Soroca, avocat, cântăreţ şi apoi ofiţer pe frontul român, care ţinea legătură între noi şi România, intrată în război în 1916. Murafa era un animator, un făuritor de atmosferă în societate şi un propagandist neobosit al concepţiei naţionale şi poporaniste. Făcea concerte, organiza conferinţe, scria articole despre originea moldovenilor. Îndeplinea mandate precise ale partidului, dar avea şi iniţiative proprii. Sfârşitul său i-a fost tragic: a fost omorât la 20 August 1917 de o patrulă bolşevică, care umbla cu puşti la umăr prin viile Chişinăului. Crima a avut loc la via inginerului hotarnic Andrei Hodorogea, când a fost asasinat şi stăpânul viei numai pentru că i-a rugat pe soldaţii ruşi să nu rupă struguri necopţi şi să-i arunce la pământ ca acri. Bolşevicii i-au socotit pe aceşti oameni contra-revoluţionari, deşi prietenii mei erau la o petrecere cu musafiri la vie. Fusesem şi eu invitat la această petrecere, dar am lipsit, fiind plecat la Cubolta, la înmormântarea tatei. Moartea lui i s-a tras dintr-o întâmplare tragică: a fost sfârtecat de o haită de câini de pe lângă o turmă de oi a cucoanei Leonard, care păştea pe toloacele din preajma bisericii, construite de familia boierească chiar lângă curtea boierilor, dar şi pentru sătenii Cuboltei, cari avusese până atunci o biserică de bârne pe malul din stânga iazului, chiar în faţa căsuţei noastre bătrâneşti de pe malul din dreapta iazului.

Aceste trei morţi, neaşteptate, pot să arate în ce stare sufletească trebuia să lucrez eu mai departe pentru neamul românesc pe vremea aceea din 1917, în plină anarhie”.

Pan Halippa a avut implicare directă la formarea PNM şi a Sfatului Ţării. El a fost la Odesa, unde a discutat problema conducerii partidului nou-format cu Vasile Stroescu, care a acceptat postul de preşedinte onorific al formaţiunii. Iar la 24 aprilie/6 mai, la Chişinău, şi-a ţinut lucrările congresul preoţilor din Basarabia, prezidat de părintele Alexandru Baltaga. PNM l-a delegat pe Halippa să propună congresului să adopte o hotărâre prin care ar solicita autonomia Basarabiei. Propunerea sa a fost acceptată. La 7–10 mai, a avut loc congresul învăţătorilor, la 9 mai – congresul cooperatorilor, la 29 mai – congresul studenţesc. La 21–24 mai, congresul ţăranilor l-a delegat pe Halippa la congresul ţăranilor din întreaga Rusie. La 20 octombrie, Congresul Militarilor Moldoveni a votat autonomia Basarabiei şi formarea Sfatului Ţării, care, la 27 noiembrie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România.