Până unde poate merge pocăinţa?

Maria Egipteanca a trăit în secolele V-VI şi a fost o desfrânată. Ajunsă, când era încă tânără, în Ierusalim, a vrut să se închine şi ea Sfintei Cruci, însă nu a putut să se apropie. Conştientizându-şi păcatele, Maria se roagă Maicii Domnului să o învrednicească să se închine Sfintei Cruci. Intră în biserică, se închină, iar după aceea merge în pustie şi se pocăieşte. În pustie a stat 47 de ani (până la moarte) şi s-a rugat pentru iertarea păcatelor. Înainte de obştescul sfârşit a primit sfânta împărtăşanie de la Cuviosul Zosima.

Viaţa ei este o pildă şi o dovadă că Dumnezeu ne iartă orice păcat atunci când e însoţit de adevărata pocăinţă. Ea este prăznuită în a V-a duminică din Postul Paştelui fiind o încurajare pentru cei care nu au postit şi încă nu s-au spovedit. Practic, după această duminică urmează Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, iar apoi Învierea Domnului. După scara Sfântului Ioan Scărarul care propovăduia virtuţile, biserica ne aminteşte de un alt tip de scară – cea a pocăinţei.

Pocăinţa Sfintei Maria Egipteanca depăşeşte cu mult capacităţile unui om simplu. Să trăieşti 47 de ani în pustie, căindu-te pentru faptele cele rele nu e la îndemâna oricui. Dar tocmai datorită acestei puteri de sacrificiu ea a devenit sfântă dintr-o simplă desfrânată. Nouă ne vine greu să postim 7 săptămâni, ce să mai vorbim de 47 de ani? Nouă ne vine greu să sacrificăm două ore din ziua de duminică pentru a fi prezenţi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, ce să mai vorbim de-a ne trăi tot restul vieţii pentru Dumnezeu. În ecteniile de la slujbe preotul spune: „toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, iar noi răspundem „Ţie Doamne!”. Cât de aproape suntem de această promisiune făcută lui Hristos? Ca să nu mai amintesc că botezul creştin înseamnă moartea faţă de această lume: „Noi care am murit păcatului, cum vom mai trăi în păcat? Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Romani, 6; 2-4).

Pe de altă parte, viaţa acestei sfinte ne îndeamnă şi să nu judecăm. Să nu ne grăbim a spune lucruri rele despre oamenii de lângă noi, judecându-i după păcatele pe care le ştim, fiindcă aşa cum ne arată Sfânta Maria Egipteanca, poate păcatele le cunoaştem la cei de lângă noi, dar nu şi pocăinţa lor, pe care singur Dumnezeu o vede şi de aceea tot El îi va judeca. Să ne îngrijim deci doar de păcatele noastre, iar dacă vrem să căutăm la alţii, să căutăm la durerile şi lipsurile lor (nu la păcate), încercând cu dragoste creştinească să-i ajutăm: pe cei bolnavi să-i sprijinim, pe cei flămânzi să-i hrănim, cu cei ce plâng să plângem.

Deşi Postul e foarte mare, atât pilda oferită de viaţa Sfintei Maria Egipteanca, cât şi celelalte învăţături bisericeşti ne amintesc că atâta vreme cât suntem vii, încă ne putem pocăi. Sau aşa cum ne spune Omilia de Paşti a Sfântului Ioan Gură de Aur: „De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă”.

ARTICOLUL FACE PARTE DIN EDIȚIA TIPĂRITĂ A COTIDIANULUI NAȚIONAL TIMPUL DE VINERI, 29 MARTIE 2012