Actualitate

Papa Francisc: Visez la o Biserică apropiată suferințelor omului

În perspectiva întâlnirii din Irlanda, sub titlul "Evanghelia familiei, bucurie pentru lume", papa a propus ca familiile să reflecteze mai profund la conținutul exortației apostolice Amoris laetitia care devine astfel o "magna charta” a întregii Întâlniri.

Amoris laetitia nu cere o simplă actualizare a pastorației familiale, ci mult mai mult: un nou mod de a trăi Biserica, un nou mod de a realiza acea iubire care face fericită viața poporului lui Dumnezeu, a familiilor și a societății însăși. În acest sens, Întâlnirea de la Dublin asumă o caracteristică deosebită față de celelalte Întâlniri Mondiale.

Papa Francisc i-a îndemnat cu putere pe europeni să-și regăsească vocația umanistă, să retrăiască pasiunea misionară care a făcut posibil progresul și dezvoltarea, să renunțe la tentația de a ridica ziduri și să retrăiască aventura extraordinară de a construi punți între culturi și credințe.

Nu este ușor să fii părinte în lumea de azi. Exortația apostolică a Papei Francisc conține multe elemente care pot să-i inspire și să-i însoțească pe părinți. Amoris laetitia conține numeroase sfaturi pentru educația copiilor. În fața numeroaselor provocări ale culturii schimbate a căsătoriei și a familiei, Biserica este chemată să însoțească familiile în mod nou pentru a le permite să trăiască o experiență mai profundă a bucuriei Evangheliei trăite în familie.

Papa Francisc a ținut totodată să mulțumească în mesajul său Arhidiocezei din Dublin și întregii națiuni irlandeze pentru generozitatea, ospitalitatea și eforturile pe care le implică organizarea unui eveniment de asemenea amploare.

AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *