Casa regală a intrat într-un joc politic fără niciun fel de finalitate. Cine îşi închipuia cu adevărat că regele Mihai ar fi putut proclama revenirea la monarhie cu sprijinul PSD şi al PC?
Toată povestea discursului ţinut, marţi, de fostul rege Mihai în Parlamentul de la Bucureşti este plină de paradoxuri. Primul paradox este chiar ţinerea acestui discurs: pe de-o parte, regele ne este prezentat ca fiind „deasupra politicienilor” – doar că şi-a negociat cu politicienii discursul din Parlament. Ca să nu mai vorbim de scena ruptă parcă dintr-o lucrare suprarealistă cu titlul „Regele se adresează republicanilor”… Este un mit afirmaţia „Casa regală a fost deasupra politicii”. Toţi regii României au fost implicaţi în politică până peste cap. Avem la dispoziţie sute de volume de memorii ale politicienilor români care acoperă întregul secol de monarhie constituţională.
Din aceste pagini, putem vedea care era adevăratul mecanism politic românesc. „Regele domneşte, dar nu guvernează” a fost un principiu care nu s-a aplicat niciodată. Mecanismul politic românesc a fost unul profund original, sub denumirea „rotativa guvernamentală”. Regele era cel care lua decizia demiterii guvernului în funcţie şi a numirii unui nou guvern. Acest nou guvern „organiza alegerile” astfel, încât să îşi asigure majoritatea parlamentară necesară guvernării. Guvernele României monarhice nu au fost rezultatele unor alegeri libere – regele era cel care alegea ce partid urma să guverneze. De aceea, propagarea mitului „regele deasupra politicienilor” şi inventarea unei „epoci de aur” a monarhiei sunt adevăraţi ochelari de cal. Este dincolo de orice îndoială că monarhia a fost benefică pentru România, însă nu trebuie să ne minţim singuri cu privire la realităţile epocii.
Însă paradoxul central asupra chestiunii monarhice în România se găseşte în dezbaterea asupra rolului jucat de regele Mihai începând cu ziua de 23 august 1944. Istoricii numesc acest eveniment „lovitură de stat”. În logica politică a vremii nu prea a fost aşa. Suveranul şi-a exercitat dreptul de a demite prim-ministrul, respectiv pe mareşalul Antonescu. Indiferent de discuţiile asupra calificării acestui eveniment, toată lumea îl laudă pe regele Mihai pentru fapta sa. Paradoxul apare în momentul în care regele Mihai este absolvit de toate urmările faptei pentru care este lăudat.
Actul de la 23 august a fost un eveniment pozitiv, regele Mihai a fost eroul principal, însă nu e responsabil de consecinţele evenimentului. Consecinţele actului de la 23 august au fost consemnate în Convenţia de armistiţiu semnată la Moscova pe 12 septembrie 1944 de reprezentanţii Guvernului României (reprezentanţii Guvernului Majestăţii Sale regele Mihai). Acest document conţine toate premisele comunizării României. Aici a fost reglementată prezenţa trupelor sovietice în România. Aici a fost prevăzută „de-fascizarea României” – ceea ce a permis represiunile împotriva naţional-ţărăniştilor şi a liberalilor (trataţi drept fascişti în presa comunistă). Aici a fost prevăzută o nouă cedare a Basarabiei către URSS în schimbul Transilvaniei… Când discutăm despre monarhia din România, trebuie să încercăm să vedem toate laturile acestei chestiuni. Fetişizarea trecutului pentru scopuri politice prezente constituie o eroare majoră. Monarhia a fost benefică României, însă nu au fost vremuri în care curgea lapte şi miere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
