După „svoboda” declanșată anarhic după revoluția rusă din 1917 când s-a început ocuparea „samovolnică” a pământurilor, când au fost distruse mai multe conace boierești și uciși mai mulți proprietari de pământ era votată o lege ce avea menirea să facă ordine și dreptate în această delicată și milenară problemă — problema pământului.
Dacă reforma agrară din Basarabia din anii 1919-1923 a fost una foarte reuşită acest lucru în mare parte se datorează unuia dintre părinţii şi realizatorii acestei reforme profesorul George Murgoci-Munteanu. Vă imaginaţi numai în ce condiţii extremale au acţionat acele comisii agrare care au studiat pe teren situaţia, au creat formula eficientă de împărţire a pământului şi chiar într-un termen record au reuşit să-l distribuie.
La începutul anilor ʼ90, ai sec. XX, noi am fost martorii ultimei reforme agrare de împărţire a pământului şi chiar vedem că și până astăzi nu toate cele realizate sau concepute au fost bine puse la punct.
Dar toate aceste lucrări s-au făcut în condiţii moderne, cu tehnică de măsurare modernă, cu mijloace de transport moderne, iar predecesorii noştri nu aveau la îndemână decât nişte instrumente rudimentare, căruţe cu cai şi pericolul de a fi atacaţi de diferite detaşamente militare, de bande de tălhari, care acţionau pe acest teritoriu după 1918. Făcând abstracţie de toate pericolele acele comisii agrare au realizat un vis nutrit de secole de ţăranii basarabeni.
Consultanții pentru realizarea reformei au fost selectați în primul rând dintre geologi.
Recunoscut ca o notorietate în rândul geologilor români George Murgoci-Munteanu a fost desemnat în calitate de consultant științific la implementarea reformei agrare în Basarabia.
Mai exista și o relație de suflet, el cunoscuse Basarabia înainte de 1918 prin povestirile basarabeanului Teodor Porucic, geolog, cu studii la Universitatea din București. Aceste povestiri, cât și interesul profesional de a cunoaște în amănunt o provincie românească înstrăinată l-au determinat să accepte oferta de a lucra în Basarabia.
În consecință, reforma agrară din provincia dintre Prut și Nistru s-a dovedit a fi ceea ce numim noi în limbaj modern , un proiect-pilot, experiență utilizată mai apoi pe întreg teritoriul României Mari.
Au trecut anii, s-au schimbat unul după altul câteva regimuri politice şi numele acelor oameni care cu riscul vieţii au reuşit o reformă au fost date uitării. Pe când era firesc ca ele să fie trecute în analele istoriei noastre, fie şi într-o formulă succintă, enciclopedică:
MURGOCI-MUNTEANU, George (1872 – 5.III.1925), profesor de mineralogie-petrografie la Şcoala Politehnică din Bucureşti.
Studii: Licenţiat în ştiinţe naturale la Universitatea din Bucureşti, studii de perfecţionare la Viena şi ulterior la München (1899-1900) unde şi-a trecut doctoratul în ştiinţe (1901). Membru corespondent al Academiei Române (6 iun. 1923).
Activitate profesională: cursuri de mineralogie la Universitatea din Cluj (1919-20), a iniţiat „Cercul Naturaliştilor din Dacia superioară” devenind „Societatea de Știinţe din Cluj”. A pus bazele unui noi domeniu de cercetare a agrogeologiei şi a pus bazele Revistei internaţionale de pedologie (Internaţionale Mitteilungen für Bodenkunde), apărută la Berlin, în colaborare cu profesorul Ramann (München). Glinka (Petrograd) şi alţii, în 1924 fiind ales preşedinte al secţiei a VI cartografică a Congresului internaţional de pedologie ţinut la Roma. A publicat articole de popularizare în revista Semănătorul. A făcut diverse deplasări de documentare peste hotare fiind un călător înveterat: Franţa, Rusia, Austria, Germania, Anglia, Scandinavia, America, Asia Mică etc.
Opera: Calcare şi fenomene de erosiune în Carpaţii meridionali ( București, 1898); Contribuţiuni… (1898); Über die Einsclüsse… (teză de dr.; 1901); Minerale din Dobrogea (1901), Congresul petroliştilor la Bucureşti (1902); Excursiuni în Carpaţi (1902); Necesitatea unui Club carpatic românesc (1902); Zăcămintele succinului din România (1902, teză de docenţă; şi ed. fr., 1903); două prelegeri inaugurale (1904); Calomniile anonime (1907); Graniţa între pădure şi stepă (1907), Terţiarul din Oltenia (1907); Raport (1908); Valea Teleajenului, Văleni-de-Munte (1909); Excursiune geologică în Valea Oltului (București 1910); Die Dodenzonen Rumăniens (1911); Contribuţiuni… (1911); Zonele naturale de soluri în România (1911); Studii hidrologice (1912); Studii de geografie fizică în Dobrogea de Nord (1912); Ţara nouă (1913); Cercetările geologice în Dobrogea de Nord (1912); Ţara nouă (1913); Cercetări geologice în Dobrogea nordică (1914); Clima şi solurile din Roma (1920); Noţiuni generale asupra coloidelor (1921); Nouvelles données… (1922); Sinteza geologică a Carpaţilor de Sud (1922); Notiţe geologice din Taurosul Estic (1923); Solurile de-a lungul CF Anatoliene (1923); Extras (1924); Instructions… (1924); Krystallographische Bestimmungen (Viena, fără an); Repertoriu mineralogic (fără an): Contributions… (1897, 2 vol., în colaborare cu L. Marazec); Dare de seamă (1898-1899, 5 vol. id.); România (în colaborare, 1902); L’industrie minière roumaine en 1907 (în colaborare cu T. Parucic, 1908); Turcia (în colaborare cu Per. Papahagi, 1911); Les Roumains d’Ukraine (Paris, 1919, în colaborare cu D. Drăghicescu); Îndrumare (în colaborare cu D. Dumitriu, București, 1922); Geografia României (1929, în colaborare cu Popa-Burcă) ş.a.
Opera lui scrisă, în mare parte de specialitate are o anumită utilizare în rândurile profesioniștilor. Pe când scrierile lui literare au fost uitate cu desăvârșire.
Marele istoric Nicolae Iorga în volumul patru al cărții „Oameni care au fost” (București, 1939, pag.164-165) scrie o tabletă intitulată „G.M.Murgoci” :
„G.M. Murgoci, a cărui amintire, zece ani după moarte, a fost înconjurată de simpatia statornică a geologilor, n-a aparținut numai acestei corporații științifice, căreia, fără a fi căutat să se impuie la locuri de conducere, i-a făcut atâta cinste prin munca statornică, prin adâncile cunoștinți câștigate, prin putința sa de a descoperi, îmbogățind știința.
A fost până ce la doborât, încă tânăr, boala, ba chiar peste lungile și nespusele suferinți ale unui corp cu desăvârșire zguduit, care părea că se desface în bucăți, a fost însuși tipului Românului întreg, doritor de a ști orice, de a se deprinde cu orice împrejurări, de a primi pe umerii săi zdraveni orice fel de sarcină și în stare de a birui greutățile de la început și a crea. Ani de zile, la „Sămănătorul”, la Institutul Sud-Est european, în pribegia de la Iași, la întoarcere, așa l-am văzut și l-am cunoscut.
Era o întrerupere a vieții, a vieții care simte nevoia să se arate, să cucerească, să se bucure de biruința câștigată. Și aceasta din prisosul energiilor, adunate, în rătăcirile prin munți și de-a lungului șesurilor țării, al rasei lui de păstori mocani, cu ochii la toate zările și știind să-și despice un drum spre dânsele. Petrecea, muncea, călătorea, cu același avânt.
În toate ducea sinceritate și simplitate. Era încredințat de tot ce spunea și încălzit de tot ce stătea să facă. Din atâta adevăr ce era în el ajungea la înfățișări naive și copilărești și le lăsa deseori, la îndoială sau la o boală, tratat așa ca un copil, mulțămind cu acel zâmbet care i-a rămas totdeauna tânăr.
Avea un real talent literar și a lăsat pagini de antologie. Ca dar al vorbirii firești, spontanee nu voi uita minuta povestire a drumurilor lui de cercetător prin Asia mică: erai acolo de fapt împreună cu dânsul. Dar ce-l stăpânea mai mult din tot ce știa și înțelegea era pământul.
Pământul, cu straturile lui, a căror explicare la el ajungea înțeleasă și pentru un profan. Pământul, cu vlaga lui, din care crește pâinea. Pământul cu oamenii lui, cu acei oameni pentru a căror împroprietărire a luptat. Pământul, cu drepturile ce dă unei rase, și de aceia s-a străduit pentru unitatea Statului Român.
Pământul bun, care l-a iubit și el,- și l-a cerut de vreme la sine. „30 mai 1936 ”
Decedat prematur, profesorul George Murgoci-Munteanu, probabil n-a reuşit să lase unele pagini de memorii legate de aflarea sa în Basarabia, în timpul reformei, aşa cum nici basarabenii care au fost cu el în contact n-au lăsat mărturii în virtutea evenimentelor care se derulau fulgerător şi care nu lăsau timp pentru liniştea de care trebuie să beneficieze scrierile memorialistice. Şi mare păcat, căci astăzi acele pagini ar fi completat un gol din cunoaşterea perioadei respective şi a oamenilor care au înfăptuit nişte reforme epocale.
