Moldova

Parlamentari români: Noi ştim că reunificarea celor două state româneşti se va Face

 Noi ştim că reunificarea celor două state româneşti se va Face, nu ştim exact când. Eu vreau să afirm şi să cred că o Românie Unită va fi o Românie cu mult mai puternică în contextul Uniunii Europene” , a declarat deputatul Bogdan Diaconu, vicepreşedinte şi membru al Comisiei Comunităţilor de români din afara graniţelor.

“Cred că a sosit timpul să înţelegem că România nu înseamnă doar teritoriul a ceea ce numim astăzi România şi că toţi foştii, prezenţii sau viitorii cetăţeni trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi… Basarabeni, olteni, ardeleni, etc… trebuie să trăim cu toţii într-un singur stat unitar, aşa cum ne-am dori cu toţii… Eu sunt optimist şi sper ca până în 2020 să avem primele semnale majore pentru înfăptuirea acestei unităţi politice şi teritoriale” a declarat deputatul Aurelian Mihai, reprezentantul diasporei româneşti din Europa.

Toate aceste declarații și multe altele au fost făcute astăzi în cadrul Parlamentului României, acolo unde aleșii au decis să își asume un mesaj și mai clar de apropiere a celor două state românești, în imediată apropiere a Summitului de la Vilnius.

Marius Dorin Lulea 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *