Politică

Partidul lui Dodon se DESTRAMĂ. Socialiștii Bolea și Suhodolski aderă la Partidul „Renaștere”. „Prietenia cu Rusia a adus rezultate bune pentru R. Moldova, fără ea ne va fi foarte greu”

Foștii deputați socialiști Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski au aderat luni, 22 mai, la Partidul „Renaștere”, formațiune preluată recent de parlamentarii Alexandr Nesterovski și Irina Lozan. Bolea, care recent s-a întâlnit la Tel Aviv cu liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor, a pozat astăzi în calitate de victimă.

Potrivit fostul apropiat al socialistului Igor Dodon, colegii săi socialiști nu și-au dat măcar interesul să-l telefoneze după vizita efectuată în Israel, transmite Ziarul Național.

„Ați văzut evenimentele de săptămâna trecută, inclusiv acele reacții care au venit din partea colegilor din PSRM în urma vizitei pe care am făcut-o în Israel împreună cu Alexandr Suhodolski. La revenire, am vorbit despre scopul vizitei, ce s-a discutat acolo. Am fost surprins de faptul că atât de ușor, atât de repede, fără a solicita careva explicații, conducerea PSRM a decis să ne excludă din echipă, din fracțiune. Toate aceste lucruri sunt ca și un fapt împlinit. În aceste zile nu am primit niciun mesaj, niciun telefon din partea colegilor… Am înțeles că ei nu mai au nevoie de Bolea Vasile, care în ultimii 12 – 13 ani a pus temelia PSRM. Tot ce am făcut eu s-a șters cu buretele”, s-a plâns astăzi Bolea, în cadrul unui briefing de presă.

Vasile Bolea a adăugat că familia l-a sfătuit să adere la Partidul „Renaștere”, unde „va fi apreciat”.

„Am avut discuții în familie și am decis… Dacă fosta echipă nu mai are nevoie de mine, atunci ader la această echipă nouă. Sunt convins că vom reuși, fix cum am reușit și în Găgăuzia, să renaștem această idee de stânga și să nu deviem de la acele principii pentru care am luptat în ultimii 15 ani. Scorul obținut în Găgăuzia cu echipă foarte mică, fiind șeful staff-ului lui Victor Petrov, a arătat un singur lucru – putem, știm cum. Avem în față alegerile locale și vom încerca să dezvoltăm echipa, pentru a obține un scor bun și pentru a deveni un partid parlamentar”, a punctat Bolea.

La rândul său, Alexandr Suhodolski a menționat că aderă la Partidul „Renaștere”, pentru ca R. Moldova să aibă un parteneriat strategic cu Rusia. „Partenerii noștri, Uniunea Euroasiatică, Rusia, vor ajuta R. Moldova să se îndrepte spre o cale veritabilă de dezvoltare. Prietenia cu Rusia a adus rezultate bune pentru R. Moldova. Fătă un parteneriat cu Rusia ne va fi foarte greu. Integrarea europeană este un eșec în toate sectoarele. Parteneriatul cu Rusia va asigura neutralitatea R. Moldova”, a spus Suhodolski.

Liderul neformal al Partidului „Renaștere”, Alexandr Nesterovski, care primul s-a alăturat „Mișcării pentru popor”, organizație constituită în jurul Partidului „Șor”, a anunțat noi plecări din PSRM-ul lui Dodon.

„Eu invit membrii PSRM să vină la noi. Știu că mulți își doresc acest lucru. Așa că vă aștept să veniți, să muncim împreună”, a conchis deputatul.

Partidul „Renaștere” a anunțat că va avea candidați la alegerile locale în mai multe localități din R. Moldova, inclusiv în Chișinău.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. “Prietenia cu Rusia a adus rezultate bune pentru R. Moldova.” – da, desigur, a fost totul maladetz. Ma rog, daca ignoram ca RM e cam cea mai saraca, cea mai dezbinata si probabil cea mai corupta tara din Europa. Dar restul e super.

    1. Foarte, foarte sintetic: in 1990, Romania si Moldova de Est erau cam la acelasi nivel, cu un usor avans pentru Moldova de est; acum e o diferenta de cel putin 15-20 ani intre cele doua (doar ca avansul e pentru Romania – a nu se trage de aici concluzia ca in Romania toate sunt roz). Si cu cat trece timpul, decalajul va creste. QED

      1. Da, si diferenta dintre Burundi si Moldova “de Est” (?) era in 1945 si mai mare… Ce are una cu alta? Eu am scris cu totul altceva. Nici un roman intreg la cap nu-ti va spune ca “Prietenia cu Rusia a adus rezultate bune pentru Romania.” – asta vroiam sa sugerez. Dar stiu ca voi moldovenii reactionati foarte sensibil cand vine vorba de calaii vostri iubiti.

  2. Ai dreptate. Adună cele 2 cifre și o să obții avansul minim, dar eu estimez că cifra corectă este 50 de ani de progres în fața bantustanului molotovenist.

Dă-i un răspuns lui Vlad Dracul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *