Economie

PAS mai face un „concurs” pentru șefia ANRE, după ce ultima încercare s-a terminat cu un scandal monstru. Guvernarea fiind acuzată că nu dorește cu adevărat schimbarea

A doua oară să fie cu noroc. Controversatul concurs pentru ocuparea funcţiei de director al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică a fost astăzi relansat. Dosarele pot fi depuse până în 19 mai.

Pentru a nu repeta greşeala după primul concurs, pot aplica cei care au, cel puţin, trei ani de experienţă în infuncţii de conducere, în instituţii publice sau întreprinderi din sectoarele reglementare de ANRE. Acesta a şi constituit motivul anulării candidaturii lui Vasile Plămădeală, deşi a întrunit cel mai mare punctaj.

Alte cerinţe importante sunt studiile superioare în domeniul tehnic, economic, financiar sau juridic și experiență de muncă de cel puțin zece ani în unul dintre aceste domenii. De asemenea, candidaţii trebuie să fie cetăţeni ai Republicii Moldova, să prezinte cazierul juridic, o scrisoare de motivaţie, dar şi declarații pe proprie răspundere a lipsei sau a existenței conflictului de interese și a faptului că nu sunt membri ai vreunui partid politic.

Candidații care vor fi admiși la concurs vor fi invitați pentru audiere în cadrul unei ședințe deschise a Comisiei economie, buget și finanțe, în cadrul căreia își vor prezenta viziunea despre viitoarea activitate la ANRE. Cel mai mare punctaj va fi propus în plenul Parlamentului pentru numirea în funcția de membru al Consiliului de administrație al ANRE.

Potrivit legislației, Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică este format din cinci directori. Aceștia sunt numiți în funcție de către Parlament, pe bază de concurs.

Funcţia a devenit vacantă după ce, în vara anului trecut, Octavian Calmîc a demisionat din motive personale.

După anularea candidaturii lui Vasile Plămădeală, înainte ca acesta să se prezinte în faţa Parlamentului pentru a obţine votul pentru învestire, pretendentul la funcţia de director al ANRE a menţionat că ar deţine informaţii că PAS are propriul candidat la acest post. Informaţia însă a fost dezminţită de vicepreşedintele partidului de guvernare Radu Marian. Acesta a spus că regretă eroarea tehnică, adică faptul că s-a scăpat detaliul că Vasile Plămădeală nu a activat în cadrul ANRE şi că acest concurs nu ar avea vreo tangenţă cu politicul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *