– Dle Ion Ştefaniţă, ce aţi reuşit să inspectaţi şi care sunt primele concluzii?
– Am pornit de la centrul istoric al capitalei. Din ianuarie şi până la mijlocul lui martie, am reuşit să verificăm toate cele 977 de edificii de arhitectură de importanţă locală şi naţională înscrise în Registrul monumentelor ocrotite de stat. Constatările sunt foarte triste: continuă degradarea catastrofală a patrimoniului arhitectural. 76 de edificii nu mai există deloc, dintre care 40 au fost demolate în ultimii patru ani (de exemplu, cele de pe str. Bucureşti 81, str. A. Şciusev 101, str. Sfatul Ţării 15). În alte 127 de cazuri, edificiile au suferit intervenţii ce au prejudiciat autenticitatea şi integritatea acestora şi a zonei lor de protecţie.
– La ce vă referiţi?
– Intervenţii în faţadele clădirilor, aşa-numitele „reparaţii euro”, apariţia mansardelor pe clădirile istorice, construcţia unor imobile moderne cu multe etaje – din sticlă, aluminiu, plastic, alături de edificii de epocă cu un nivel-două. Un alt aspect negativ este publicitatea amplasată pe edificiile istorice, un lucru nemaiîntâlnit în alte capitale europene. Toate astea ştirbesc armonia arhitecturală a centrului istoric al Chişinăului. Totodată, după astfel de „modernizări”, multe edificii îşi pierd calitatea de monument. Că doar nu poate fi numit monument de arhitectură o clădire din secolul 19 care are montate ferestre termopan din plastic!
– Dle Ştefaniţă, cine poartă vina pentru toate astea?
– Sunt mai multe aspecte. Este vorba şi de indiferenţă, şi de lipsa unei culturi de păstrare a patrimoniului, şi de insuficienţa resurselor bugetare pentru restaurarea monumentelor. Dar există şi responsabilitatea unor instituţii şi persoane concrete. În cadrul Ministerului Culturii există Consiliul naţional de experţi pentru protecţia monumentelor, care trebuie să dea aviz în toate cazurile ce ţin de construcţii, reconstrucţii, restaurări. Mai mult, în zona istorică a Chişinăului nicio intervenţie nu poate fi făcută fără avizul Consiliului. Realitatea însă este mult prea departe de lege. În multe cazuri conştient, cu semnături şi avize, s-a autorizat degradarea sau chiar nimicirea unor monumente de arhitectură. În aceste cazuri, bănuiesc, interveneau alte interese. Datorită presei, unele edificii au fost salvate. Este vorba de imobilul de epocă de pe str. Vlaicu Pârcălab 71, bunăoară, care avea să fie demolat, dacă nu era mediatizat cazul, în loc urmând să apară un centru de business. Considerăm că structurile specializate ale Primăriei Chişinău (Direcţia arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, Direcţia autorizări şi disciplină în construcţii), precum şi Inspecţia de stat în construcţii ar trebui să monitorizeze mai exigent procesele de desfăşurare a lucrărilor de reparaţii, construcţii, readaptări sau restaurări ale monumentelor şi să conlucreze mai eficient cu structurile specializate ale Ministerului Culturii la etapele de elaborare şi coordonare a proiectelor.
– Ce poate face Agenţia pe care o conduceţi pentru a nu mai admite astfel de ilegalităţi?
– Am făcut demersuri la Direcţia urbanism, cerând ca orice certificat de urbanism să fie avizat iniţial de agenţie, pentru a preîntâmpina din start procesele de degradare. Am făcut demers la Direcţia arhitectură pentru acces la documente şi am creat primele 20 de dosare în cazuri de demolări şi intervenţii degradante. Am început să adunăm alte vreo 40. Vom mediatiza aceste cazuri, opinia publică trebuie să ştie cine sunt „eroii” care au autorizat distrugerea monumentelor arhitecturale. În cazuri grave, vom sesiza organele procuraturii. De asemenea, în baza materialelor acumulate, ne propunem să edităm „Cartea neagră a patrimoniului”. Presupunem că aceasta va provoca scandal şi va fi incomodă pentru unii, dar sperăm să aibă efect şi să contribuie la protejarea patrimoniului.
– Şi cum poate fi stopată degradarea continuă a edificiilor de arhitectură?
– Inspectarea a arătat că circa 80% dintre imobilele de epocă din Chişinău sunt în stare deplorabilă şi necesită restaurare urgentă. Este vorba de sute de clădiri care datează de la sfârşitul sec. 19 – începutul sec.20. Statul ar trebui să aloce bani pentru restaurarea faţadelor acestor edificii, cum se face în alte ţări sau măcar să suporte o parte din cheltuieli, iar restul să achite proprietarul. O soluţie ar fi şi vinderea monumentelor de arhitectură unor investitori, cu condiţia ca ei să le restaureze. Un caz fericit, sperăm, este transmiterea clădirii din str. A. Mateevici 53 Ambasadei Germaniei, care va restabili edificiul în forma sa iniţială. Totodată, ar trebui să căutăm finanţări externe, căci restaurările necesită sume enorme, pe care ţara noastră, din păcate, nu le are.
– De ce Agenţia sună alarma abia acum?
– Agenţia a fost creată la 25 septembrie 2006, dar, din păcate, a existat mai mult pe hârtie, cu rol de ajutor pentru Ministerul Culturii la rezolvarea unor petiţii. Dar de inspectarea monumentelor nu s-a ocupat. N-am găsit aici nici arhivă, nici foaie cu antet, nimic. Agenţia a început să funcţioneze din noiembrie anul trecut, după schimbarea guvernării. Abia recent a fost aprobat regulamentul ei, am fixat o strategie… Avem un volum enorm de lucru, iar finanţarea este mai mult decât modestă şi suntem doar şase persoane. În următoarele luni, vom extinde activitatea la nivelul întregii republici, urmând să vedem în ce stare sunt toate cele peste 10 mii de monumente – arheologice, naturale, de arhitectură, istorice – incluse în Registrul monumentelor ocrotite de stat. Din 1993, când a fost aprobat registrul, multe monumente au fost deteriorate, altele au dispărut cu totul. Trebuie să întreprindem măsuri urgente, altfel vom continua să pierdem, irecuperabil, valorile de patrimoniu.
– Anterior nu s-a făcut nicio inspectare?
– A existat un proiect bun, realizat de o echipă de arhitecţi în frunte cu Boris Gangal, în 2003-2006, care a inclus o inspectare a zonei Centru. Ne-au ajutat foarte mult hărţile elaborate de ei şi pozele făcute. Avem cu ce compara situaţia. Putem analiza evoluţiile şi putem demonstra multe ilegalităţi în baza fotografiilor.
