Orientarea spre Vest este reprezentată de două partide – PLDM şi PL – care au împreună 44 de mandate, cu două mai mult decât comuniştii. Mai există însă încă un partid, numit tradiţional „PD-ul lui Diacov”, un partid original în felul lui, care ba trece pragul electoral, ba nu-l trece, dar e mereu „în cărţi” şi (uneori) influenţează decisiv evoluţia politică a RM. Navigând (mai bine de un deceniu) cu măiestrie printre stâncile subacvatice ale politicii moldovene, absorbind unele partide care „i-au făcut rău la stomac” (PSL-ul lui O. Serebrian), intrând în alianţe cu politicieni de care apoi (adică după ce a ajuns în parlament) a divorţat scandalos, votând pe 4 aprilie 2005 pentru V. Voronin (de care apoi s-a distanţat cu multă inspiraţie), D. Diacov, după ce a pierdut alegerile din 5 aprilie 2009, a mai făcut o mutare care ar putea avea consecinţe imprevizibile pentru PD. Aducerea lui M. Lupu în fruntea PD şi retragerea lui Diacov pe planul doi (în calitate de „preşedinte onorific”) a condus la schimbarea la faţă a acestui partid. Din echipa de conducere a PD oamenii lui Diacov practic au dispărut. Această realitate a devenit şi mai evidentă după apariţia pe post de „patron din umbră” al PD a cunoscutului om de afaceri V. Plahotniuc.
Acum e greu de spus care-i ponderea reală a lui M. Lupu în PD şi în ce măsură politica acestuia e coordonată şi acceptată de Diacov. S-a creat o situaţie interesantă: baza partidului o constituie „oamenii lui Diacov”, iar conducerea, elita – „oamenii lui Lupu”. Prin retorica sa verbală din ultimele zile, Lupu aduce prejudicii de imagine PD-ului, acelui PD din „epoca de glorie”, care nu i-a votat pe comunişti în 1998 şi a preferat crearea ADR-ului, iar în 2009 nu i-a votat pe comunişti şi a participat la crearea AIE. Să fim sinceri şi corecţi: şi în 1998, şi în 2009, Diacov ar fi putut vota cu comuniştii, dar nu a făcut-o. Nu ştiu dacă Diacov împărtăşeşte întru totul actuala „fâţâială” a lui Lupu între comunişti şi liberal-democraţi, în schimb ştiu cu certitudine că mulţi membri simpli ai PD nu-s încântaţi de perspectiva de a vedea partidul lor într-o alianţă cu Voronin. Sunt sigur că acest adevăr îl cunoaşte şi D. Diacov.
Nu aş dori ca cele spuse până aici să fie interpretate ca „amestec în treburile interne ale PD”. Mă preocupă acest subiect numai în măsura în care de poziţia PD poate depinde cursul politic de mâine al RM. În multe ţări din lume există asemenea partide ca PD, care „manevrează” între partidele mari şi determină configuraţia politică a parlamentelor şi culoarea guvernelor. Acest rol i-a revenit (şi) anul acesta PD-ului lui Lupu de care depinde dacă mâine Moldova va avansa spre civilizaţia europeană sau va porni, la braţ cu Voronin, înapoi, spre Asia. Ar fi însă oare democratic dacă cele 15 mandate ale PD ar anula eforturile, speranţele şi aspiraţiile europene ale celor mai bine de o jumătate de milion de moldoveni care şi-a delegat în viitorul parlament 44 de deputaţi?
Nu sugerez şi nu insinuez nimic, ci întreb. Întrebarea, precum se ştie, vină n-are.
