Tatăl ei, Ludvig Spirer, a lucrat administrator de moșie, iar mama a fost casnică. Roza mai avea trei surori și un frate. Ludvig Spirer și-a trimis pe toți copiii la universitate. Spre deosebire de surori, care au ales medicina, Etti-Spirer a absolvit Școala Superioară de Arhitectură din București. I-a fost dificil să se angajeze, mai ales că la începutul anilor 30 ai secolului trecut, România, ca toată Europa a intrat în criză economică. Bărbații evrei erau privelegiați la angajare. Abia în anul 1932, ea a fost recomandată pentru postul de asistent al arhitectului-șef din orașul Bălți. Atunci, Etti Spirer vine pentru prima dată în Basarabia. La Bălți a participat la restaurarea și construcția mai multor clădiri care s-au păstrat până astăzi.
Cel De-al doilea război mondial a prins-o la Bălți. Toți funcționarii de stat au fost evacuați în grabă în adâncul Uniunii Sovietice. Neștiind nicio boabă în limba rusă, Etti-Roza Spirer a ajuns să lucreze la o fermă de vaci în regiunea Saratov. După război, arhitectul s-a întors la Chișinău și s-a angajat în biroul „Dorproiect”, o organizație unională care se ocupa de reconstrucțai gărilor feroviare. Ea este cea care după război a coordoant, în colaborare cu arhitectul Alexei Șciusev, restaurarea fostului hotel Swiss de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt unde în prezent se află Biblioteca muncipală Bogdan Petriceicu-Hașdeu. Ea a proiectat și primul bloc de locuit de nouă etaje pe bulevardul Negruzzi din Chișinău.
În anii 50, prin intermediul Crucii Roșii, Spirer își găsește surorile în România, după care își vizita regulat rudele. Etti-Roza Spirer a murit pe 30 martie 1990 și a fost înmormântată la cimitirul Doina din Chișinău, în dreptul bisericii.
După dorledor.info
