Istorie

Personalitatea zilei. Mihail Feodosiu, fruntaș al boierimii basarabene

Studiile și le-a făcut la Universitatea Imperială din Odesa. La vârsta de 26 de ani a devenit judecător de pace în județul Orhei. Ulterior, aceeași funcție a ocupat în districtul Chișinău. În 1905 a fost ale mareșal al nobilimii basarabene. S-a căsătorit cu nobila Maria Karlovna Garting. A avut o fiică Elena. După decesul lui Pavel Dicescu, 1909, lui Mihail Feodosiu îi revine rolul de lider a mişcării de emancipare naţională în rândurile boierimii, mişcare care a avut şi consecinţe în rândurile populaţiei româneşti din Basarabia.

Ştia să îmbine serviciul de stat cu interesele sale naţionale, folosea cadrul legal în interesul mişcării. În 1912 primeşte gradul de consilier efectiv de stat şi paralel îi revine misiunea de a conduce Partidul Basarabean al Zemstvei în care intrau personalităţi importante în epocă: Mihail M. Katakazi, Alexandru F. Aleinikov, Paul Gore, Constantin A. Mimi, etc. În 1917 ei reactivează Societatea Basarabeană pentru Ajutorarea Învăţământului poporului şi Studierea Obiceiurilor Ţării. La 12 iunie 1917 preşedinte de onoare a fost desemnat Vasile Stroescu, Dimitrie Semigradov, mumbru onorific, preşedinte activ- Paul Gore, Vicepreşedinte- Valdimir Hertza. Mişcările acestea au dus la deschiderea şcolilor române, a apropierii băştinaşilor de obârştia lor.

S-a stins din viață la câteva luni după ce s-a realizat Marea Unire din 1918. 

Surse: chisinau.blogspot.com, cosinzene.ziarulstrazii.com

 
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *