Personalitățile române vorbesc despre Unire
Eugen Doga este de părere că s-a tăcut cu privire la unirea celor două state românești timp de două decenii și ceva: Aș dori ca să fie mai repede să ajungem la scopul la care visăm.”. Despre Unire, maestrul Doga a spus că nici măcar nu i-ar spune Unire ci Revenire, care este firească și se va întâmpla: „Revenire pentru că situația actuală este o abatere provocată de forță și a venit timpul rațiunii”.
Grigore Vieru, 6 mai 2008: Pe la începutul anilor ‘90 m-a întrebat un ziarist: „Cine ar putea face reunirea Basarabiei cu România?”. Şi i-am răspuns în felul următor: Reunirea o vor face doi viitori preşedinţi: sărăcia, care se va abate peste Basarabia şi înflorirea economică a Ţării Româneşti. Ei bine, primul preşedinte îl avem, la noi, al doilea, eu cred că vine, după aderarea României la Uniunea Europeană. Cine are ochi să vadă vede că răsar primele semne ale prosperării economiei Ţării Româneşti.
Neagu Djuvara: „Speranța mea este să nu mor înainte de a vedea Republica Moldova reunită cu România. Sunt convins că acest lucru se va realiza. E ilogic ca Basarabia să nu se unească cu România, cum s-a întâmplat cu cele două Germanii. Eu, dacă aș fi fost destul de tânăr să pot fi președintele României, aș juca 100% cartea Basarabiei. Am păstrat o impresie foarte vie a patriotismului românesc al tinerilor basarabeni. Din această impresie păstrez convingerea că, mai curând sau mai târziu, această anomalie – care este tăierea unei provincii în care sunt peste 70% români – va fi înlăturată. Ne aflăm într-o situaţie nefirească, similară cu aceea a Germaniei de Răsărit şi nu văd de ce am fi împiedicaţi să realizăm din nou unirea".
Florin Piersic: M-a impresionat mereu căldura cu care m-au primit oamenii din Republica Moldova. Sunt formidabili. Am decis în urmă cu un an să solicit cetăţenia pentru că-i simţeam pe oamenii aceia ca făcând parte din sufletul meu. „Eu sunt de două ori român: român în România şi român în Republica Moldova”.
Regele Mihai I al României: Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.
Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.
Tenismenul Ilie Năstase, la marșul pentru Unire din 2014 la București: „Bunicul meu a murit în Siberia. A degerat și i-au tăiat ambele mâini. Era basarabean! Pentru el și pentru toți cei care au luptat pentru acest pământ, noi și frații noștri trebuie să încercam să ne reunim!”