Ne-am dus la mijloc de săptămână să pescuim la „Marea Chișinăului”, cum mai este numit lacul. În loc de undițe, cârlige, scăunele, momeală ne-am luat reportofonul și aparatul foto. Echipați reportericește, dar nepregătiți pentru a merge pe gheață, am înaintat spre pescari.

Peste o sută de oameni și undițe așteptau la mijlocul iazului ca peștele din apă să muște momeala, să se înfigă în cârlig și să fie tras afară. Cei cu experiență cunosc deja unde și cum trebuie de făcut copcile.
Fiecare sfredelește câte o gaură cu diametrul asemenea unei căldări ori mai mic, se așază pe scăunel ori stând în picioare. Cu momeala în vârful undiței aruncată deja în apă, pescarii așteaptă momentul glorios. Totuși, în ziua în care am fost și noi pe lac, peștele nu se vrea prins.

Peștele trebuie să-l cauți

Nici nea Vladimir nu a prins cine știe ce pește în acea zi. El nu s-a dus la mijlocul iazului, dar nici la mal, în stuf, nu stă. Și-a făcut vreo șapte, opt copci, dar ce folos?! „Despre ce pescuit să vorbim dacă nu este nimic, aici aproape de mal. Ia uite câte găuri am! Peștele trebuie să-l cauți, că dacă nu cauți, nu găsești nimic. Eu pescuiesc de când eram tânăr. Și ce pește era atunci în lacul Ghidighici! Dar acum… toți cu setci, cu nebunii. Înainte era strict – nu permiteau nicio plasă. Te duceai și prindeai de o mâncare pe tigaie și gata, dar acum îl prind ca să-l vândă”, își amintește bătrânul.

Pentru că a ieșit la pensie și nu are un loc de muncă, pescuiește rareori la iaz, că este și scump să vii în fiecare zi. „O cutiuță de chibrituri cu momeală costă 15 lei, drumul dus-întors e 8 lei. Iată, se adună 23 de lei”. Întrebat dacă nu e mai ușor și mai comod de cumpărat un kilogram de pește de la piață, Vladimir se arătă sceptic. „Ce prind cu mâna mea e una, dar nu știi aceia de la piață de unde îl aduc…”, mărturisește pensionarul.

Despre siguranță, domnul Vladimir știe puțin, dar de un lucru e sigur – dacă gheața are opt cm și mai mult, se poate de pescuit. „Dacă se sparge gheața și cazi, cineva te scapă, dar dacă nu… Azi gheața are grosimea de vreo 14-16 cm și o să se topească hăt pe la sfârșitul lui februarie. Până atunci, o să mai fie geruri”, meditează bătrânelul. Rușinat un pic, închide gentuța din fier în care are un călcâi de pâine și niște rachiu ca să tragă o dușcă mai târziu, atunci când îi va fi frig.

Pescarul cu mâinile roșii

Jos – o pungă, un sfredel și alte obiecte pe care ochiul „nepescăresc” nu le poate recunoaște. Bărbatul se întoarce cu fața la noi pe o secundă, molfăind. „- Ați prins ceva astăzi?”, îl întreb. „- Nu, peștele a înghețat”, bombănește în rusă pescarul.

Chiar dacă de la mal, distanța dintre oameni pare mică și stau toți grămadă, realitatea e alta. Ai de parcurs zeci de metri ca să ajungi de la unul la altul. Așa că, după ce am mai lunecat pe gheața iazului, am ajuns la un alt pescar, în haine de culoare închisă, care la fel încearcă să prindă ceva. Mâinile sunt roșii de parcă acum-acum a scos ouăle din boială.

Serghei Dmitrievici, așa cum a preferat să-l numim, avea mâinile colorate, a vopsit momeala cu vișiniu. „Am venit a doua oară în viața mea să prind pește iarna. Pescuiesc mai mult vara. Dacă vara ne vom mai întâlni, pot să vă povestesc totul. De exemplu, într-o vară am bătut recordul – aici la Ghidighici, am prins 106 pești în jumătate de oră, asta vreo două sau trei kilograme”, se laudă bărbatul.
Mâncarea preferată este taranca și peștele cu roșii. Serghei Dmitrievici a dezvăluit rețetele. „Pentru tarancă aveți nevoie de sare, piper și frunze de dafin. Luați peștele curățat, îl puneți pe o farfurie și îl presărați cu sare, piper și frunze de dafin. Apoi agățați peștele. După trei zile îl luați uscat și sărat, numai bun de mâncat”.

„Acum și cu mașina se poate merge pe iaz”

Specialist la prins pește este domnul Igor. Potrivit lui, cauza, pentru care nu se prinde aproape nimic în aceste zile, este migrația peștelui. „Nu am venit de mult timp. Anul acesta am prins puțin. Într-o zi am prins chiar bine – vreun kilogram și jumătate de babușcă, pe urmă am venit peste o zi – nu am prins nimic. Atunci de-o mâncare ne-a ajuns. Facem mai mult prăjit, ciorbă. Azi, iată, un pește, cu chiu cu vai, l-am scos și l-am lăsat la mal acolo… Influențează și timpul, în plus, peștele migrează – lacul, spațiul este mare și trebuie să umbli să-l cauți”, afirmă pescarul.
Igor pescuiește de la patru ani și l-a învățat bunicul cum să o facă mai bine. Mai lucrează într-un magazin unde vinde scule pentru pescari, undițe, cârligele și altele. „La Ghidighici vin mai mult iarna, vara este imposibil de prins, că tot malul poate fi ocupat. Nu ai unde să te așezi. Iarna e mai liber. Vara mă duc la Nistru, imediat ce se deschide sezonul. Sau mergem la Criuleni, Dubăsari și în părțile celea unde se permite: la Tudora, Palanca, Pârâta, peste tot”, spune bărbatul.

„Dacă mai veniți, ar fi bine să vă luați niște crampoane speciale, care se încalță pe papuci, ca să nu vă lunecați”, ne sfătuiește interlocutorul. „În general, când e pericol, nici nu risc. La prima gheață, când e subțire, nu vin cu sfredelul, dar cu dalta. Îi dau vreo două, trei lovituri mai puternice și dacă nu se străpunge gheața, înseamnă că o să țină. Oricum, trebuie de mers atent. Dacă este omăt, trebuie să mergi pe cărările făcute de oameni. Dar acum și cu mașina se poate merge pe gheață. Chiar inspectorii care strâng biletele de la oameni, umblă cu o mașinică mică”, povestește Igor.

Pentru a putea pescui în râurile și lacurile din R. Moldova, este nevoie de permis. Serviciul Piscicol al Inspectoratului Ecologic de Stat propune abonament de 300 de lei pentru un an şi 30 de lei pentru o zi; pentru pensionari – 150 de lei pentru un an şi 15 lei pentru o zi; pentru pensionari, a căror pensie este mai mică decât mărimea coşului minim de consum stabilită – 30 lei pentru un an şi doi lei pentru o zi. Permisele pot fi obținute la Serviciul Piscicol, de la Asociația Vânătorilor și Pescarilor din R. Moldova sau online pe servicii.gov.md.