Moldova

Peskov: Putin nu intenționează să discute cu Maia Sandu despre criza din regiunea separatistă

Kremlinul urmărește îndeaproape agravarea situației din Transnistria, care provoacă îngrijorare, a declarat marți secretarul de presă prezidențial rus, Dmitri Peskov, scrie Interfax . În cadrul unei conversații cu presa, Peskov a fost întrebat ce legătură are Kremlinul cu agravarea actuală a situației din Transnistria și dacă președintele rus Vladimir Putin plănuiește să discute cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

„Nu, momentan nu sunt planificate discuții, nu există astfel de planuri. Singurul lucru pe care pot să-l spun este că urmărim foarte atent cum evoluează situația acolo. Desigur, de acolo vin vești care stârnesc îngrijorare.”, a spus Peskov.

Rusia ar dori să evite un scenariu în care Moscova ar trebui să intervină în conflictul din Transnistria

„Rusia ar dori să evite un scenariu în care Moscova ar trebui să intervină în conflictul din Transnistria”, a declarat astăzi Ministerul de Externe a F. Ruse, într-un mesaj care ar trebui să stârnească îngrijorarea Chișinăului, având în vedere că este de notorietate că instituția rusă minte în mai toate ieșirile publice.

Marți mai devreme, autoritățile din Transnistria au raportat explozii la un centru de televiziune și radio din satul Mayak. Potrivit presei de acolo, în urma exploziilor, „două dintre cele mai puternice antene au fost dezactivate”, ambele transmiteau radiouri ale Federației Ruse. Niciunul dintre angajații centrului și nici localnicii nu au fost răniți. Luni, sediul Serviciului de Securitate de la Tiraspol (MGB) a fost atacat cu lansatoare de grenade. Un obuz a fost găsit în apropierea clădirii. Ferestrele şi uşile sediului MGB au fost sparte, la fel şi ferestrele unor clădiri din apropiere.

10tv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

  1. ‘Conclictul din Fransnistria’ intre cine si c8ne ? Cred ca au incurcat inregistrarile. Poate nu ar fi o idee rea sa sara in aer bazele rusesti din Trasnistria dar nu acum. Peste vreo doua luni cand vor apara ultimele “cuceriri” din Donbas cu ultimele resurse.

Dă-i un răspuns lui Mama lu' Stefan cel Mare Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *