Peskov: Tancurile furnizate de țările occidentale Ucrainei nu vor schimba cursul conflictului dar „vor adăuga noi probleme pentru poporul ucrainean”
Vineri, 20 ianuarie, Kremlinul a declarat că tancurile furnizate de ţările occidentale Ucrainei nu vor schimba cursul conflictului şi că Occidentul o să regrete că ”a întreţinut iluzia” că Ucraina ar putea câştiga pe câmpul de luptă, relatează Reuters şi Agerpres.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că guvernul său se aşteaptă la ”decizii puternice” de la liderii apărării ţărilor membre NATO şi din alte state care se întâlnesc vineri, 20 ianuarie, pentru a discuta despre sporirea capacităţii Ucrainei de a se confrunta cu forţele ruse cu tancuri de luptă moderne.
”Am spus în mod repetat că astfel de livrări nu vor schimba fundamental nimic, dar vor adăuga noi probleme pentru Ucraina şi poporul ucrainean”, le-a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, care a vorbit despre sarcinile legate de ”întreţinerea” şi ”reparaţia” echipamentelor deteriorate.
„Nu trebuie exagerată importanţa livrării unor astfel de arme şi nici capacitatea lor de a schimba ceva (…). Nu vor schimba nimic în ceea ce priveşte progresul părţii ruse către îndeplinirea obiectivelor sale”, a mai adăugat el.
De asemenea, el a acuzat țările occidentale că ”întreţin iluzia” unei posibile victorii militare a Kievului.
Fiind întrebat dacă furnizarea de arme tot mai avansate către Ucraina însemna că acest conflict escaladează, el a răspuns: ”Aveţi perfectă dreptate, într-adevăr se dezvoltă într-o spirală ascendentă. Vedem o creştere indirectă şi uneori directă a implicării ţărilor NATO în acest conflict (…), auzim declaraţii, vedem că primează din ce în ce mai mult dorinţa de a se implica”.
”Vedem un devotament în a întreţine dramatic iluzia că Ucraina poate reuşi pe câmpul de luptă. Aceasta este o amăgire dramatică din partea comunităţii occidentale ce va fi o cauză de a regreta, suntem siguri de asta”, a subliniat el.
Peskov a mai spus că modalitatea de a preveni escaladarea ulterioară este să se ţină seama de preocupările strategice pe care Rusia le-a exprimat spre sfârşitul anului 2021, cu câteva săptămâni înainte de a-şi trimite forţele armate în Ucraina, potrivit Reuters.
Aceste remarci intervin în timp ce reprezentanţii ţărilor care sprijină militar Ucraina se întâlnesc vineri în Germania pentru a discuta despre noi livrări, într-un moment în care Kievul cere arme grele.
Rusia susține că a trebuit să acţioneze pentru a proteja vorbitorii de limbă rusă în estul Ucrainei de persecuţie şi pentru a preveni ca Occidentul agresiv să se folosească de Ucraina pentru a ameninţa Rusia. Kievul şi ţările occidentale spun că acestea sunt pretexte fără temei pentru o acaparare de teritorii în stil imperial.
Peskov a apreciat că relaţiile dintre Moscova şi Washington au atins acum ”cel mai scăzut nivel istoric”, la jumătatea mandatului preşedintelui SUA, Joe Biden, adăugând că el nu vede nicio ”speranţă de ameliorare în viitorul apropiat”.
Deja afectate, relaţiile dintre SUA şi Rusia au devenit şi mai tensionate în ultimul an de când Rusia şi-a trimis forţele armate în Ucraina şi ţările occidentale au răspuns cu un baraj de sancţiuni economice şi prin aprovizionarea Ucrainei cu arme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
De ce continuati sa faceti propaganda si de data aceasta si cu titlu gratuit Moscovei.?Cui foloseste un asemena articol?Lasati trepadusii Moscovei sa-si faca treaba pentru care sunt platiti,nu mai interveniti si voi .