Comunistul, care îşi păstrează toate argumentele între degetele strânse în pumn, ar fi putut avea o soartă mai fericită dacă ar fi avut o asemenea ieşire în urmă cu câteva luni. Chiar dacă bătaia de „bîdlo”, ramura lui preferată, nu este disciplină olimpică, Grişka ar fi putut intra în vederile vreunui selecţioner pentru Londra 2012, dacă ar fi arătat mai devreme cât e de nervos cu nervii. Dacă nu ca sportiv – probabil că nu mai e atât de graţios în chiloţi şi maiou şi ar fi stricat imaginea delegaţiei R. Moldova – dar măcar ca bătăuş de serviciu pe lângă lotul naţional. La reflexele lui de mardeiaş din spatele blocului, sigur nimeni nu s-ar fi putut apropia de frumoasele olimpice moldovence şi de bravii noştri băieţi, nici măcar pentru un autograf.
Nu trebuie însă să ne grăbim cu judecăţile la adresa comunistului. Orice psihanalist amator îşi dă seama că omul traversează traume cumplite. Dincolo de statutul de opozant şi de barierele intelectuale de comunicare pe care le poate depăşi numai cu ajutorul violenţei fizice, nu trebuie să uităm că Petrenko nu este un răsfăţat al sorţii. Nu trebuie să fii al doilea Freud ca să îţi dai seama că, având o mamă hăituită şi dată în urmărire internaţională pentru escrocherii şi găinării, Grişka a fost nu numai „beneficiarul” unei educaţii pe dos, dar este lipsit şi în continuare de afecţiunea maternă care i-ar putea tempera impulsurile de bătăuş de cârciumă. Să îl iertăm, aşadar, că nu ştie ce face!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
