Actualitate

Petru Macovei: „Republica Moldova nu face față avalanșei de propagandă”

La cel de-al doilea panel al evenimentului este discutată securitatea națională și libertatea presei.

„De la independența Republicii Moldova, s-au perindat guverne, nici o guvernare nu s-a preocupat la modul serios de această problemă. Avem o lege a Audiovizualului perimată, din 2006, care a înlocuit-o pe una și mai proastă”, explică directorul de la API. Legea Audiovizualului de altădată a permis intrarea pe piață a unei multitudini de posturi rusești. „De ce Plahotniuc nu a încetat să retransmită buletinele de știri ale postului Pervâi Canal?”, se întreabă expertul Petru Macovei. „Pentru că nu s-a vrut. Ei ambalează interesele lor private, dar sper că nu-i credem”, conchide directorul.

Krisztina Marfi din partea Serviciului European de Acțiune Externă a menționat că UE de asemenea simte această amenințare a dezinformării din partea Rusiei. „Moldova, Ucraina, Georgia sunt țările pe care ne axăm cel mai mult. Aici încercăm să dezvoltăm campanii de informare, să sprijinim libertatea presei și a expresiei și desigur, să combatem fenomenul dezinformării”, a declarat oficialul.

Potrivit Krisztina Marfi, eficientizarea comunicării reprezintă soluția acestei probleme. „Răspundem acestor dezinformări prin producerea conținutului în limba rusă: filmulețe, mesaje pe rețelele de socializare, știri etc”, a exemplificat reprezentantul străin.

timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *