Chișinău

Piatra comemorativă din PMAN şi-a găsit apărători

Potrivit lui Nicolae Cojocaru, iniţiatorul manifestaţiei de duminică, mişcarea socială a fost organizată de patru tineri activi din punct de vedere social, care îşi propun să mobilizeze societatea în susţinerea ideii de ridicare a monumentului în cinstea victimelor ocupaţiei sovietice.

„Ne-am gândit să începem cu strângerea unui fond de bani, să organizăm un concurs între artişti, chiar la nivel internaţional, astfel încât, într-adevăr să fie instalat aici un monument al victimelor regimului sovietic, iar piatra să fie scoasă”. Nicolae Cojocaru susţine, de asemenea, că prin această mişcare trebuie să demonstrăm că „nu suntem raţe mute” şi că „luptăm pentru păstrarea memoriei noastre”.

„Ceea ce face Liga Tineretului Rus este o luptă absolut proletară şi înrăită. Noi am ieşit duminică paşnic şi foarte diferit de ceea ce au făcut ei. Tot ce îi rugăm este să ne lase în pace memoria, pentru că noi avem dreptul să pomenim jertfele noastre”.

Directorul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor, Ion Ştefăniţă, a menţionat că nu susţine ceea ce a întreprins Liga Tineretului Rus şi că un monument care ar simboliza data de 28 iunie ar trebui să avem în capitală.


Piatra comemorativă din PMAN, unde urmează să fie ridicat un monument al victimelor ocupaţiei sovietice şi ale regimului comunist

„Aceasta nu înseamnă că nu monitorizăm şi ceea ce reprezintă monumentele sovietice, care sunt întreţinute şi îngrijite, mai ales de 9 mai. În raioanele din R. Moldova am numărat cel puţin 13 monumente istorice ale lui Lenin, care stă fericit în picioare la Lipcani, Edineţ, Donduşeni sau Ştefan-Vodă. Deci, acesta ar fi primul şi singurul, deocamdată, monument al victimelor ocupaţiei sovietice, de aceea are dreptul la viaţă”, a conchis Ştefăniţă.

Piatra comemorativă din Piaţa Marii Adunări Naţionale, ce ţine loc monumentului victimelor ocupaţiei sovietice, a devenit ţinta unor atacuri simulatoare din partea membrilor Ligii Tineretului Rus, care declarau că aceasta „dezbină societatea”.


Piatra comemorativă din Scuarul Gării feroviare. Aici va fi instalat un monument în memoria victimelor represiunilor staliniste

Piatra a fost instalată în luna iunie, anul trecut, după ce Mihai Ghimpu a semnat un decret prin care ziua de 28 iunie 1940 a fost declarată „Zi a ocupaţiei sovietice”.
Deşi decretul ulterior a fost anulat de către Curtea Constituţională, Mihai Ghimpu şi primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, au declarat în repetate rânduri că nu au de gând să scoată din PMAN piatra comemorativă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *