Aparţinând aceleiaşi generaţii, formaţi prioritar în şcoala de la Chişinău, chiar dacă unul dintre ei a urmat apoi cursurile Universităţii de Artă din Cluj, Vitalie Butescu, Ştefan Coman şi Vasile Sitari şi-au îndreptat atenţia către arta impresionismului şi postimpresionismului occidental, şi ca tematică, şi ca modalităţi de rezolvare picturală.
Cu diferenţe mai ales cromatice, artiştii amintesc, prin punerea în pagină, prin tratarea nudului, de perioada interbelică românească, căreia îi adaugă, mai ales în cazul lui Vasile Sitari, un neoexpresionism temperat.
Interesant este modul de abordare a nudului, dintr-o perspectivă intelectualistă, subiectul devenind, în majoritatea cazurilor, elementul, e drept principal, al compoziţiei, deposedat însă de senzualitatea pe care o presupune prin definiţie. Situat între inaccesibil, ca în „Terasa", confundat coloristic cu decorul, ca în „Nud cu evantai", sau detaşându-se, siluetă aluzivă, prin accesorii, de acesta, ca în „Umbrela albastră", nudurile lui Vitalie Butescu devin sugestii de atmosferă, aluzii vagi la seducţie, prin accesoriile personajelor, expresie a unei eleganţe mondene prin poză. Spre deosebire de Vitalie Butescu, la Vasile Sitari nudul se detaşează din mediul înconjurător, care redevine decor prin draperii, feţe de masă, flori. În plasarea în interior, artistul recurge la o cromatică predominant rece a carnaţiei, la abdicări voite de la precizia anatomică şi la alungiri ale formelor, într-o căutare a echilibrului compoziţiei. Elemente simbolice se constituie în sugestii senzuale, ca în cazul coliviei. Plasate în exterior, personajele se transformă în subiect cu tentă suprarealistă, prin ineditul punerii în pagină, prin pasărea prezentă pe capul femeii în „Dialog", prin peisajul sugerat, între interior şi exterior, ca în „Vis". Mai cantonat în zona senzualului se dovedeşte Ştefan Coman, ale cărui femei în interior, surprinse în momente de abandon, sunt tratate într-o pastă densă.
"Crina" de Ştefan Coman
Expoziţia, chiar dacă dominată de nuduri, propune privitorului şi naturi statice, cu flori sau fructe, peisaje, câteva portrete, cum ar fi „Crina" şi „Augustin" semnate de Ştefan Coman, remarcabile prin puritatea figurilor, prin zonele largi de culori calde, prin luminozitatea obţinută, după modelul impresionist, prin complementaritatea culorilor. Accente socio-politice sporadice, „Augustin I", copilul cu coif de clovn în culorile tricolorului, par cu totul accidentale în tematica expoziţiei. Mai convingătoare se dovedesc peisajele lirice, tratate în pensulaţie rapidă („Primăvara"), mai curând stare de spirit a artistului decât captare a unei imagini din realitate.
Expoziţia „Culorile feminităţii" se detaşează în peisajul plastic contemporan prin decizia artiştilor de a rămâne în zona „clasică" a picturii. Modernitatea lor transpare din modul de abordare a subiectelor, la distanţă însă de experimentele vizuale actuale. Lipsesc, în acelaşi timp, ironia acidă, sarcasticul, revolta subtextuală întâlnite frecvent la pictorii contemporani care abordează zona figurativului. Lucrările expuse la Galeria Municipiului Bucureşti sunt „pur şi simplu" pictură care îşi asumă rolul de compoziţie bidimensională menită să intre în casele oamenilor, să trăiască alături de ei „decorându-le" interioarele. Cei trei artişti revin la funcţia tabloului, aşa cum era ea stabilită încă de la începuturile acestei arte.
De aici, probabil, şi plasarea nudurilor într-un context vizual „a-pasional". În introducerea catalogului expoziţiei, criticul Mihai Plămădeală, curatorul expoziţiei, se apleacă, de altfel, asupra acestui aspect, căutând parcă să îndepărteze de cei trei expozanţi ideea oricărei intenţii comerciale. „Dacă anatomia artistică reprezintă o provocare pentru creatorul de imagini, se poate spune că subiectul este unul periculos datorită posibilelor intersectări sau chiar fuziuni cu alte zone decât cele ale artei. Eventuala componentă sexuală a subiectului trebuie să fie implicită pentru marcarea polarităţii dintre artă şi pornografie, cel puţin când acesta este abordat în medii clasice".
"Umbrela albastră" de Vitalie Butescu
Interesantă afirmaţie într-o epocă în care artele vizuale, şi nu numai pictura, dar şi teatrul, cinematograful sau dansul, şi-au asumat conotaţia sexuală a nudului. Mai mult, diferenţa dintre artă şi pornografie este dată, cel puţin în principiu, de calitatea estetică a reprezentării, şi nu de latura pudică a abordării subiectului. Şi, din acest punct de vedere, operele din expoziţia „Culorile feminităţii" rămân indiscutabil în zona artei. Autorii lor dovedesc o solidă stăpânire a ştiinţei picturale, un simţ remarcabil al culorii, chiar dacă la unii dintre ei, cum ar fi Vasile Sitari, opţiunile nu par încă foarte clare, o rigoare a structurării compoziţiei.
Este, într-adevăr, un omagiu adus femeii, între mărţişor şi 8 martie de către acest grup de artişti, încă puţin cunoscuţi publicului bucureştean, cu excepţia lui Vitalie Butescu, care a expus frecvent în Capitală în ultimii ani, dacă ar fi să amintim numai personala recentă de la Sala „Constantin Brâncuşi".
Victoria Anghelescu,
(„Cotidianul”)
