Actualitate

Planul de cooperare între România și Republica Moldova pentru anul 2018, a fost semnat. Ce prevede acesta

Documentul a fost semnat de secretarul de Stat în domeniul politicii de apărare şi cooperării internaţionale din Republica Moldova, Dumitru Mînzărari, şi omologul său de la București, Mircea Duşa, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării de la Chișinău.

Planul prevede „activităţi comune de instruire şi pregătire pentru militarii din Republica Moldova şi cei din România, acordarea de asistenţă din partea Guvernului român pentru continuarea procesului de reformă şi modernizare a sectorului de apărare al ţării noastre şi are ca obiectiv consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniul apărării”.

Astfel, pentru anul curent, colaborarea dintre România și Republica Moldova pe segmentul de apărare se va axa pe „intensificarea exerciţiilor şi antrenamentelor cu participarea militarilor ambelor armate, creşterea numărului de burse pentru ofiţerii şi subofiţerii Armatei Naţionale în instituţiile de profil din România, inclusiv în domeniul medicinii militare, precum şi expertiză în implementarea programelor de dezvoltare a învăţământului sprijinite de NATO”.

Planul bilateral de cooperare între Ministerul Apărării Naționale din România şi Ministerul Apărării din Republica Moldova pentru anul 2018 a fost semnat în cadrul Reuniunii Comisiei mixte România-Republica Moldova în domeniul apărării, desfăşurată la Bucureşti în perioada 25-26 aprilie.

Sursa: infoprut.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *