Actualitate

Planul R. Moldova în cazul în care Gazprom oprește, de la 1 octombrie, furnizarea gazelor naturale. Maia Sandu: „Cetățenii vor avea sprijinul Guvernului și în această iarnă, așa cum l-au avut în iarna trecută”

Prețul la gazele naturale pentru cetățenii Republicii Moldova ar urma să scadă semnificativ de la 1 octombrie curent, dar nu există certitudinea că „Gazprom” își va respecta obligațiunile din contractul încheiat cu „Moldovagaz”.

Luni, 26 septembrie, președinta Maia Sandu a declarat în cadrul unei conferințe de presă susținute la Președinție, că Republica Moldova are rezerve de resurse energetice pentru luna octombrie, după care va pune în aplicare scenariile aprobate anterior, în cazul în care „Gazprom” va sista livrările e gaze din luna octombrie, transmite Ziarulnational.md.

„Pentru situația în care „Gazprom” nu-și va îndeplini obligațiile contractuale, avem anumite rezerve pentru luna octombrie și după luna octombrie vom pune în aplicare celelalte planuri elaborate până acum pentru un asemenea scenariu. Discuții cu „Gazprom” au loc în fiecare lună și de fiecare dată facem referință la contract. R. Moldova are un contract și, în conformitate cu acesta, începând cu 1 octombrie, prețul trebuie să scadă semnificativ pentru consumatorii din R. Moldova și e de datoria celor de la „Gazprom” să-și respecte obligațiunile contractuale. Dacă vor face sau nu acest lucru, vom vedea”, a punctat Maia Sandu.

Potrivit șefei statului, autoritățile statului sunt pregătite să acționeze în orice situație, după scenariile pregătite anterior.

„Cetățenii vor avea sprijinul Guvernului și în această iarnă, așa cum l-au avut în iarna trecută”, a adăugat președinta.

Menționăm că incertitudinea legată de continuarea livrărilor de gaze de la 1 octombrie este determinată de efectuarea, de către autoritățile de la Chișinău, a auditului datoriei de peste 700 de milioane de dolari, acumulată începând cu anul 1994 și cerută de partea rusă abia toamna trecută. Guvernul a anunțat anterior că nu a putut selecta companiile care să facă un asemenea audit din cauza războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina, care a descurajat participarea acestora la licitație.

Chișinăul a solicitat răgaz până în primăvara anului viitor, însă nu a primit niciun răspuns de la concernul rus Gazprom.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *