Politică

Pleacă la Moscova? Socialistul Dodon a părăsit Republica Moldova

Socialistul Igor Dodon a părăsit teritoriul Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de Dodon vineri, 22 septembrie, pe o platformă de socializare, potrivit Newsmaker.

„După 480 de zile, pentru prima dată ies din țara. Dar revin în 2-3 zile. Ne așteaptă o campanie și o luptă politică importantă”, a scris Dodon.

Vă amintim că Igor Dodon a primit undă verde din partea magistraților pentru a părăsi țara, dacă va dori acest lucru, printr-o decizie pronunțată de magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) pe 14 septembrie.

Pe 18 noiembrie 2022, socialistul a fost eliberat din arest la domiciliu, fiind plasat sub control judiciar, având interdicția de a părăsi țara.

Dodon este primul șef de stat judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția. Din acest motiv, dosarul a fost remis spre examinare direct la CSJ, care, potrivit legii, este competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de un șef de stat.

comentarii

Răspunde-i lui mazeta rusa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *