Îmi place ploaia, ploaia caldă de primăvară, ploaia bună, plină de viaţă. Vezi bine cum fiecare moleculă de apă devine ţesut organic, fir verde, mugur plin, gata să explodeze. Iubesc primăvara şi urmăresc toate transformările din jur ca şi cum n-aş mai fi văzut niciodată iarbă şi păpădii.
Îmi amintesc cu drag vremea când copiii erau mici, când le-am arătat prima frunză, prima gânganie, primul val de mare. Câtă bucurie şi câtă mirare! Câtă răbdare aveau să întoarcă o piatră pe toate părţile şi să-i caute secretele şi ridurile, şi rotunjimile. Minute în şir de cercetare intensă, încă un pas şi altă oprire lângă un copac scorţos. Acolo îşi construiseră autostradă furnicile. Una, două… trei sute de furnici urcau, iar câţiva milimetri mai încolo, coborau neamurile lor într-un du-te-vino ritmic şi ordonat. Am rămas acolo, în drumul furnicilor, atâta timp cât a fost necesar. Da, poate eu m-am plictisit la un moment dat, dar puiul de om nici gând să abandoneze studiul şi numărătoarea.
Pentru copii, spectacolul naturii este un miracol. Nimic nu e banal. Întotdeauna m-am întrebat ce este în sufletul unui nevăzător care printr-o minune îşi recapătă vederea. Cât de surprinzătoare trebuie să fie lumea pentru el! Toate lucrurile capătă contur şi culoare, iar unele, poate, în realitate sunt chiar mai grozave decât în imaginaţia lui. Iar noi, cei care avem darul vederii, trecem nepăsători pe lângă toate splendorile pe care Dumnezeu ni le-a dăruit. Nimic nu ne mai interesează, nu ne mai entuziasmează. Am învăţat să redescopăr lumea prin ochii copiilor mei şi de fiecare dată când ei consideră că un mărunţiş merită atenţie, mă opresc şi eu o clipă să-l privesc ca şi când l-aş vedea pentru prima oară. E fantastic!
De trei zile, rufele mele sunt atârnate la uscat, dar ploaia mi le limpezeşte înainte să le aduc la adăpost. În mod normal, asta m-ar fi enervat foarte tare, pentru că mama trebuie să aibă mereu un stoc nelimitat de haine curate, îmbălsămate şi călcate. Ei bine, de data asta am schimbat placa, m-am resemnat, aştept ca rufele să se usuce natural păstrând parfumul primăverii şi prospeţimea vântului călduţ pe care niciun detergent din lume nu le poate oferi.
De trei zile, ploaia-mi limpezeşte gândurile. Am aşteptat primăvara cu atâta disperare şi acum că a venit mă simt nouă şi bună, sunt plină de viaţă şi de energie, îmi vine să sar într-un picior, să alerg desculţă prin noroiul moale, să culeg urzici cu mâinile goale, să dau cu grebla şi sapa chiar dacă habar nu am despre grădinărit.
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
