Podul peste Dunăre de la Brăila începe să prindă contur: lucrarea de 2,3 miliarde lei are ca termen-limită decembrie 2021. Podul care va lega Moldova şi Muntenia de Dobrogea va fi construit de două companii din Italia şi Japonia
Podul peste Dunăre care va face legătura între Brăila şi oraşul Măcin, din judeţul Tulcea, începe să prindă contur. Lucrările începute la data de 21.12.2018 încep să prindă contur, astfel că până la sfârşitul anului 2021 trebuie să fie terminate. Lucrările au o valoare totală de 2,3 miliarde lei (500 milioane euro) incluzând şi drumurile de acces, finanţare obţinută în mare parte din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, dar şi din bugetul de stat.
Proiectul este construit de companiile Astaldi, din Italia, şi IHI Infrastructure System, din Japonia, fiind cele care au câştigat licitaţia cu cele mai bune oferte depuse pentru proiectarea şi execuţia podului. Companii din China, România şi Spania şi-au depus propriile oferte, dar fără succes. Durata de realizare a investiţiei este de circa 48 de luni, din care 12 luni sunt alocate proiectării iar restul de 36 de luni pentru execuţia proiectului, termenul-limită fiind decembrie 2021.
Lucrările la podul de la Brăila va fi o gură de aer pentru toţi cei care frecventau rutele Brăila-Tulcea şi Galaţi-Tulcea. În prezent legătura dintre cele două judeţe şi Tulcea este făcută de către două companii care se ocupă cu transportul peste Dunăre, una în Galaţi, iar cealaltă în Brăila. Trecerea cu bacul peste Dunăre reprezenta, însă, un timp mai mare de aşteptare pentru cei care doreau să ajungă de pe un mal pe altul al fluviului. Un bac pleacă la fiecare jumătate de oră cu un număr limitat de maşini.
Podul de peste Dunăre, aşteptat de mulţi ani de cetăţenii judeţelor Galaţi şi Brăila, va lega Moldova şi Muntenia de Dobrogea. Astfel că, proiectul este împărţit în drumul principal Brăila-Jijila (judeţul Tulcea) şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin. Drumul principal va avea o lungime de 19 km, iar drumul de legătură Smârdan-Măcin va avea peste 4 km. De asemenea, vor fi construite şi două viaducte de acces fiecare cu o lungime de 90 metri, iar lungimea totală a podului suspendat va avea aproximativ doi kilometri.
De asemenea, construirea podului ar însemna fluidizarea traficului, dar pentru cele două companii de transport ar însemna efecte semnificative asupra businessului lor. De-a lungul anilor, businessul companiilor a crescut considerabil în contextul în care era cea mai rapidă rută pentru cei care doreau să ajungă în judeţul Tulcea era trecerea cu bacul.
Proiectul podului peste Dunăre de la Brăila face parte dintr-un plan mai mare care presupune construirea unui drum expres între Buzău şi Constanţa, trecând prin Brăila şi Tulcea. Drumul ar trebui realizat în perioada 2020-2030 şi are ca scop să lege nordul Munteniei şi sudul Moldovei de nordul Dobrogei. Odată construit podul peste Dunăre, va fi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră. Podul suspendat va avea o înălţime de 192 metri.
VARD Brăila, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa construcţiilor navale, va fabrica tablierul metalic al podului, iar cablurile de susţinere vor fi fabricate în Japonia. Combinatul din Galaţi, controlat de Liberty Galaţi, livrează tablă groasă care va fi folosită la confecţionarea segmenţilor tablierului podului.
Navrom Bac Galaţi, companie care se ocupă cu transportul peste Dunăre al autovehiculelor, a avut în anul 2019 o cifră de afaceri de 15 milioane lei, în creştere faţă de 2018, când cifra de afaceri a fost de 13 milioane lei.
Romnav Brăila, companie care se ocupă cu transportul autovehiculelor peste fluviu, a avut în 2019 o cifră de afaceri de 36 milioane lei, pe când în 2018 aceasta a fost de doar 24 milioane lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!