Actualitate

Polemică în Germania, după decizia de a-i oferi lui Vladimir Putin un prestigios premiu politic

Premiul Quadriga este decernat în fiecare an la 3 octombrie, la aniversarea reunificarii Germaniei, de către organizaţia privată Werkstatt Deutschland.

Conceput pentru a recompensa "modele exemplare de spirite luminate şi eforturi pentru binele public", premiul i-a fost atribuit în acest an lui Vladimir Putin, după o "dezbatere aprinsă" în randul juriului format din 20 de personalităţi, a declarat, duminică, purtatorul de cuvant al organizaţiei, Stephan Clausen. El a adaugat că prim-ministrul rus urmează să-şi primească premiul la Berlin.

Juriul, format din responsabili politici, ziarişti şi oameni de afaceri, a decis în ultimii ani atribuirea premiului preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, fostului preşedinte ceh Vaclav Havel sau preşedintelui sârb Boris Tadici.

"El a stabilizat şi stabilizează în continuare ţara, în interacţiune cu prosperitatea, afacerile şi identitatea naţională", se arată în motivarea juriului, citată de cotidianul Sueddeutsche Zeitung.

Ziarul apreciaza însă că "militanţii pentru drepturile omului din Rusia şi intelectualii îl vor recunoaste cu greu în această descriere pe omul forte de la Moscova". 

După: Afp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *