La trei ani, a dat foc la casă şi aceasta a ars până în temelii, dar i-a fost frică să-şi recunoască vina, a dat vina pe un tovarăş de joacă, împreună cu care a încercat să fumeze un chiştoc, pe care l-au găsit în drum. De fapt, niciodată nu şi-a asumat vina. În copilărie, era foarte legat de soră-sa. Îi bătea pe băieţii care încercau să intre în vorbă cu Iulia. Cum îi prindea că o furau cu ochii, îi snopea în bătăi. Îşi ciomăgea vecinii. Îşi sfida profesorii la şcoală şi la cinci ani visa să-i ia locul lui Brejnev. Regreta că nu are adidaşi şi suferea că merge în oraş cu o pungă de celofan şi nu are o geantă cu curea, pe care s-o poată purta în spate, la fel ca şi odraslele ştabilor din sat. Îi era ruşine de părinţii săi, ţărani, şi îşi invidia colegii cu care juca tenis de masă, ai căror taţi erau tractorişti, vânzători, brigadieri sau preşedinţi de colhoz. Ar fi vrut şi el ca taică-său să fie şofer sau, de ce nu, vânzător la magazin? Dar taică-său era un simplu ţăran, care muncea cu palmele ziua întreagă şi lui îi era ruşine că se trage din ţărani. Îi era ruşine că taică-său prăşea via. Îi era ruşine să apară în lume, de mână cu taică-său. Îşi blestema soarta că taică-său nu e tractorist sau şef de brigadă şi încerca să nu-şi afişeze nicăieri condiţia sa umilă. O ascundea. Ba chiar, atunci când a fost trimis să apere onoarea localităţii lor la o competiţie din Făleşti, şi-a minţit colegii de cameră, zicându-le că părinţii săi sunt vânzători la magazin. Apoi, când a crescut mai mare, a început să-i fie ruşine că e moldovean şi să se sinchisească de faptul că nu o rupe în rusă. După ce a ajuns student, şi-a inventat o altă biografie, răspândind zvonul că e evreu din Odesa şi că româna a învăţat-o întâmplător. A ştiut tot timpul să le intre sub piele şefilor. Ştia cum să-i ia cu binişorul şi cum să le zâmbească celor de care depindea promovarea sa socială. Dacă avea nevoie de tine era gata să-ţi pupe şi tălpile, iar dacă nu, se făcea că nu te ştie.
Apoi a început să aibă succes. Cărţile sale au început să fie publicate şi traduse. Acum are adidaşi, are geantă cu curea, şi zicea la toţi că nu s-a născut în Basarabia ocupată, ci în Uniunea Sovietică. Acum e de stânga şi luptă contra bisericii. Sau a celor care pledează pentru unirea Moldovei cu România.
După ce a început să primească premii şi piesele sale au început să fie jucate în străinătate, se uită din avion la ţara în care s-a născut şi trăieşte, iar pe conaţionalii săi care se declară români, îi consideră proşti.
Pe tinerii care au ieşit în stradă pe 7 aprilie îi tratează drept barbari. Se declară o victimă a ţării în care locuieşte, fiindcă, zice el, nu-i sunt respectate drepturile şi e cenzurat. Drept urmare, pe chestia asta a reuşit să scoată foarte mulţi bani din occidentali, dar ar putea scoate şi mai mulţi, dacă ar reveni comuniştii la putere. Îi mai place să-şi promoveze ideile de stânga în timp ce mănâncă tartine cu icre roşii pe terasele celor mai scumpe restaurante din Chişinău.
