Economie

Practici europene de sporire a exporturilor produselor moldoveneşti

Ziua Mărcilor este un eveniment anual, organizat de către Camera de Comerţ şi Industrie Franţa-Moldova (CCIFM) de-acum al treilea an. Tradus simultan în franceză, română şi rusă, el reuneşte numeroşi participanţi, dar şi un public important, reprezentat de comunităţi de afaceri moldoveneşti şi străine, oficiali, studenţi.

A III-a ediţie a Zilei Mărcilor este dedicată „Denumirilor de Origine şi Calitate”, subiect de actualitate pentru R. Moldova şi pentru care experienţa franceză este recunoscută şi deosebit de importantă. Subiectul se referă în mod particular la sectorul agroalimentar. Sunt vizate atât sectoarele de distribuţie, cât şi cel al comerţului exterior şi a fost abordat din perspectiva denumirilor de origine protejate şi de calitate. Pentru aceasta au fost invitaţi doi experţi francezi, care au explicat care este esenţa denumirilor de origine, pentru care produse se aplică, care sunt avantajele comerciale şi cerinţele pentru ca un produs să se bucure de protecţie prin denumire de origine.

La evenimentul dedicat Zilei Mărcilor au participat Jean-Francois Myard, preşedintele CCIFM; Excelenţa Sa Pierre Andrieu, Ambasadorul Franţei în Moldova; ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov; Wolfgang Behrendt, care este responsabil de secţia politică şi economică a Delegaţiei Uniunii Europene în R. Moldova, reprezentanţi ai Agenţiei pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi agenţi economici.

Jean-Francois Myard, preşedintele CCIFM: „Evenimentul este deschis reprezentanţilor comunităţilor de afaceri moldoveneşti şi străine, profesioniştilor, experţilor, funcţionarilor şi studenţilor. Subiectele discutate au prezentat interes pentru participanţi, deoarece a fost explicat interesul pentru denumirile de origine şi de calitate, care este esenţa acestora, avantajele în materie comercială, dar şi exigenţele în termeni de calitate”.

Mickael Faure, Director de Marketing şi Comunicare Orange Moldova, a vorbit despre importanţa evenimentului organizat anual la Chişinău şi care este susţinut de Compania Orange: „Suntem bucuroşi să fim partenerul fidel al acestui eveniment important pentru comunitatea de afaceri din Moldova, dar şi străină, pentru al treilea an consecutiv, deoarece reprezintă o posibilitate extraordinară pentru companii, profesionişti şi reprezentanţi ai administraţiei publice de a face schimb de experienţă şi idei inovatoare. Aceste întâlniri contribuie indispensabil la dezvoltare afacerilor şi mărcilor autohtone atât pe plan naţional, cât şi internaţional”.

Denumirilor de calitate – o imagine mai bună pentru RM

În R. Moldova, denumirile de origine sunt în centrul dezbaterilor. Foarte puţine produse moldoveneşti sunt astăzi protejate de acest sistem, care încearcă să se afirme şi să se structureze. Moldova a semnat recent un acord de protecţie a denumirilor europene de origine, care până în anul 2016 va trebui să pună capăt utilizării numelor de împrumut, precum Champagne, Cahors sau Cognac.
Aplicarea denumirilor de origine ar permite îmbunătăţirea imaginii produselor moldoveneşti la scară internaţională şi la facilitarea exportării lor. Denumirile de calitate ar mai putea conferi produselor moldoveneşti de orice origine o identificare mai bună pe pieţele internaţionale, dar şi consolidarea notorietăţii acestora, indiferent dacă e vorba de miere, fructe uscate, nuci, brânzeturi, dar desigur şi vin.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *