Moldova este plină de vedete şi talente mai ceva decât râpele de câini vagabonzi şi bursuci, iar centrul capitalei este arhiplin de lightbox-uri şi bannere cu talentele geniale ale naţiunii.
În linii generale, nivelul acestor artişti nu depăşeşte masa mare din colţul sălii de restaurant, iar unii din ei, sărmanii, nici nu înţeleg deseori despre ce cântă. Nu este de mirare că în lista de persoane de onoare şi emerite se numără o pleiadă imensă de panarame şi venetici culturali. Dacă accesăm pagina web a Ministerului Culturii RM www.mc.gov.md, vedem imediat doza de cultură scrisă cu litere frumoase în colţul din stânga sus: Ministerul Culturii Al Republicii Moldova. La fel e şi cultura pe care o promovează şi premiază acest minister, dar şi restul greilor de la Guvern, este una scrisă din topor, absolut lipsită de valoare şi formulată din bâta omului de Neanderthal. Ai impresia că premiile şi medaliile se dau nu după meritul artistic, ci după numărul de nunţi şi cumetrii la care a cântat cutare şi cutare emerit. Ştiu puţine nume de la noi care ar merita o distincţie pentru merite deosebite, însă acestea sunt de obicei lăsate să se descurce de sine stătător, şi se descurcă. Cei de la Trigon au dat din coate ani grei până au început a primi o mizeră finanţare de la Guvern întru susţinerea unui festival de jazz unic. În acest timp, ţara întreagă era tembelizată de caravele culturale conduse de primadone ale estradei naţionale. Ţine minte astăzi cineva vreo piesă semnată de Lenuţa Burghilă? Nu, pentru că Lenuţa nu făcea artă, ci propagandă mascată sub faţeta bunului gust.
Îmi aduc aminte de iniţiativa unui grup de bloggeri care au început a-l promova intens pe aşa-zisul artist Pavel Turcu. Cei care n-au înţeles ironia au început să toarne zoaie în capul bloggerilor şi al sărmanului Turcu. Şi primii care au sărit cu lătratul au fost aşa-zişii artişti. Ştiţi de ce? Pentru că Turcu întruchipa exact valoarea lor, adică una de supermarket, şi nu una de sală de concert. Care piese contemporane de la noi te mai pun pe gânduri sau ar îndemna ascultătorul la polemici aprinse pe baza unui subiect? Ştiam întotdeauna că arta trebuie să provoace la gândire, înainte de toate, şi apoi să distreze. Aşa-zisa artă a emeriţilor de la noi nici nu te mai distrează, te face doar să vrei să intri în pahar pentru că viaţa e frumoasă şi cântă muzica. Mă întreb unde vor fi aceşti artişti cu pseudoarta lor peste zece ani? Se vor aduna undeva în vilele lor construite pe banii câştigaţi la nunţi şi vor protesta împotriva poporului care nu-şi cunoaşte valorile şi a legislaţiei care nu le permite să umple media cu producţiile lor de rahat într-un procent mai mare de 50 la sută.
Cu faptul că fiecare preşedinte îşi serveşte căţeii fideli cu medalii şi ordine ne-am deprins deja. Fiecare putere politică de la noi a avut şi are cercul său de artişti, creatori, vedete, legende şi personalităţi de senzaţie pe care le alimentează an de an cu premii, ordine şi titluri de artişti emeriţi. Emeriţii mai rar, deşi se întâmplă, cântă pentru acelaşi stăpân. Mai ales că electoralele în ţara noastră sunt multe iar remuneraţiile cresc pe zi ce trece. Un emerit de-al nostru, care nici măcar nu cântă live, câştigă înzecit într-o electorală. Dacă în alte perioade emeritul îşi adună bănuţii de Antalya mimând muzica pe la nunţi, cumetrii şi chefuri, atunci în perioada alegerilor emeritul culege banii cu sacul, deseori cântând pentru forţe politice opuse, însă cu aceeaşi dăruire sufletească. Vladimir Voronin a reuşit să împartă peste 2000 de medalii şi ordine în perioada când era la guvernare. Şi se pare că precursorii, chiar dacă interimari şi democraţi, au de gând să-l depăşească. Aşa că într-o bună zi ne vom trezi cu jumătate de ţară formată din emeriţi. Cealaltă parte a ţării îi va idolatriza şi va încerca să găsească sensul profund în armoniile inspirate de „estrada” sovietică şi textele cioplite din caietele şcolarilor de clasa a IV-a. Doar că, peste ani, toţi emeriţii vor fi daţi uitării, iar medaliile vor căpăta rugină. Ce va rămâne atunci din emeriţi? Nimic, nici măcar numele.
