Politică

Premierul, despre decuplarea de Ucraina în procesul de aderare la UE: Nu e decizia noastră

O posibilă formulă specială pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană este discutată la nivel european, în contextul unui eventual plan de pace, a declarat premierul Alexandru Munteanu. Potrivit acestuia, scenariul este „jos în listă”, iar Republicii Moldova nu i-a fost făcută o asemenea propunere.

Șeful Guvernului a precizat că ideea ar viza acordarea unui statut special Ucrainei în cazul încheierii păcii, însă înainte de aplicarea unei astfel de soluții ar trebui luate alte decizii majore. El a subliniat că pentru Chișinău nu există, deocamdată, o ofertă similară, chiar dacă Moldova și Ucraina avansează împreună pe drumul integrării europene.

Premierul a reiterat că aderarea la UE presupune respectarea criteriilor și îndeplinirea condiționalităților, iar fiecare stat candidat trebuie să-și facă „temele pentru acasă”. În acest sens, a admis că Republica Moldova trebuie să accelereze procesul legislativ, după restanțele înregistrate anul trecut.

Întrebat dacă Moldova ar putea fi decuplată de Ucraina în procesul de aderare, Munteanu a explicat că această decizie nu aparține Chișinăului. El a afirmat că autoritățile moldovene susțin parcursul european al Ucrainei și consideră că cea mai bună opțiune ar fi aderarea împreună, chiar dacă ar putea exista diferențe de calendar. Totodată, a precizat că nu poate exista o aderare necondiționată, întrucât ar crea un precedent negativ.

Referindu-se la ritmul reformelor, premierul a recunoscut că anul este unul intens din punct de vedere legislativ și că Guvernul a instituit mecanisme de monitorizare a proiectelor aflate în proces de elaborare. El a menționat că, pentru a recupera întârzierile, au fost adoptate recent zeci de legi și regulamente necesare integrării europene.

Pentru realizarea angajamentelor asumate, ar fi nevoie de adoptarea și implementarea a aproximativ 130 de legi lunar. În ianuarie și până la mijlocul lunii februarie 2026, au fost aprobate 19 acte ce țin de integrarea europeană.

În ceea ce privește obiectivul de a finaliza negocierile de aderare până la sfârșitul anului 2028, premierul a făcut referire la experiența Croației, subliniind că lipsa de insistență poate duce la ratarea unor oportunități. El a admis că există un anumit grad de oboseală și scepticism în societate, însă a susținut că progresele sunt reale, invocând deschiderea unor capitole de negociere și sprijinul financiar acordat Republicii Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *