Actualitate

Premierul grec mulțumește celor 22 de țări care ajută la stingerea incendiilor, printre care este și Republica Moldova

Douăzeci și cinci de pompieri din Republica Moldova cu 4 unități de tehnică se deplasează în Grecia în ajutorul salvatorilor eleni la stingerea incendiilor de vegetație în proporții mari.
„În numele poporului grec, aș dori să-mi exprim recunoștința sinceră tuturor țărilor care au trimis asistență și resurse pentru a ajuta la combaterea incendiilor. Vă mulțumim că ați stat alături de Grecia în aceste vremuri dificile", a scris Mitsotakis pe Twitter.
Cele 22 de țări includ 11 membri UE (Austria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Franța, Germania, Polonia, România, Slovacia, Spania și Suedia) plus Egipt, Israel, Kuweit, Moldova, Qatar, Serbia, Elveția, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit și Statele Unite.
25 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au plecat în Grecia pentru a acorda ajutor colegilor eleni la lichidarea incendiilor devastatoare.
„La destinație aceștia se vor implica în stingerea incendiilor. Pompierii moldoveni vor acționa neîntrerupt pe parcursul misiunii, întrucât efectivul detașat va lucra în ture. În cadrul echipelor de intervenție sunt module pentru misiuni de lichidare a incendiilor în zonele puternic afectate, dar și paramedici pentru acordarea primului ajutor calificat efectivului implicat, dar la necesitate și persoanelor civile. Potrivit IGSU aceasta este o misiune fără precedent realizată de Republica Moldova în care țara noastră ia parte și intervine cu forțe umane pentru sprijin și  asistență altor state”, se arată în nota emisă de IGSU.
  

Incendiile sălbatice continuă să facă ravagii în insula greacă Evia, unde vânturile puternice se deplasează spre alte localități cât ai clipi cu ochiul.
Peste 2.000 de persoane au fost evacuate de pe insulă, multe dintre ele cu feribotul.
Cerul a devenit roșu, o turistă din Evia a descris scenele ca fiind "apocaliptice", în timp ce o altă femeie care fugea cu feribotul a spus: "Este ca un film de groază, dar nu este … este viața reală", scrie BBC.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *