Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki: Grupul Wagner încearcă să destabilizeze flancul estic al NATO
Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki a declarat că Grupul Wagner încearcă să destabilizeze flancul estic al NATO. Morawiecki a declarat că Grupul Wagner s-a mutat pe flancul estic al NATO pentru a-l destabiliza.
Mateusz Morawiecki şi preşedintele lituanian Gitanas Nauseda s-au întâlnit joi, 3 august, la baza militară poloneză din Suwalki (est) pentru a prezenta o poziţie comună cu privire la escaladarea tensiunilor la frontiera cu Belarus.
Întâlnirea, cu caracter urgent, a fost anunţată în cursul dimineţii de biroul lui Morawiecki, în contextul ”activităţilor grupului (privat rusesc de mercenari) Wagner şi al altor acţiuni de război hibrid din partea inamicilor noştri” şi pentru a face ”schimb de informaţii operative” cu privire la situaţia din Belarus.
De asemenea, premierul Poloniei a declarat că mercenarii grupului paramilitar Wagner, care staţionează într-o tabără din Belarus, ”pot întreprinde acţiuni de sabotaj” pe teritoriul Poloniei şi a avertizat că ”toţi cei care subestimează această ameninţare vor fi responsabili pentru viitoarele lor provocări”. ”Vom reacţiona în mod adecvat”, a subliniat el.
Luptători din grupul privat de mercenari Wagner sunt transferaţi mai aproape de flancul estic al NATO pentru a destabiliza alianţa militară, a avertizat, premierul Morawiecki, citat de Reuters.
”Trebuie să fim conştienţi că numărul de provocări va creşte”, a mai adăugat el, după întâlnirea cu preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda.
”Gruparea Wagner este extrem de periculoasă şi este mutată în apropierea flancului estic pentru a-l destabiliza”, a insistat şeful guvernului polonez.
Cei doi lideri s-au întâlnit în coridorul Suwalki, o fâşie de pământ cu o lungime de mai puţin de 100 de kilometri, care separă Polonia de Lituania şi care are o mare importanţă strategică, dat fiind că se află lângă enclava rusă Kaliningrad.
”Trebuie să vorbim nu doar de măsuri la nivel naţional, ci şi despre ceea ce ar trebui făcut dacă această situaţie se complică şi mai mult, inclusiv închiderea frontierei cu Belarus”, a spus Nauseda, adăugând că ”aceasta ar trebui să se facă în mod coordonat între Polonia, Lituania şi Letonia”.
De asemenea, şeful guvernului polonez a evocat incidentul de marţi, când două elicoptere militare belaruse au intrat în spaţiul aerian polonez, calificându-l drept ”un alt pas în lanţul de provocări pentru destabilizarea flancului estic al NATO” din partea Minskului.
Astfel, în acest context, Morawiecki a amintit de criza de la graniţa cu Belarus din 2021 şi 2022, când ”mii şi mii de migranţi falşi au fost trimişi de Belarus la frontiera cu Polonia, inclusiv agenţi care plănuiau sabotaje” şi a afirmat că Belarus ”se ocupă de atacuri hibride de ani de zile”.
La rândul său, preşedintele Nauseda a exprimat hotărârea ţării sale de a continua ”să coopereze îndeaproape” cu Polonia şi cu alţi aliaţi din NATO, pentru a menţine securitatea frontierelor Alianţei Nord-Atlantice, şi a afirmat că, potrivit informaţiilor sale, ar putea exista ”mai mult de 4.000” de mercenari Wagner în Belarus.
Menționăm că Belarus i-a permis lui Vladimir Putin să-i folosească teritoriul ca rampă de lansare pentru invazia în Ucraina, dar nu şi-a angajat propriile trupe în război.
Săptămâna trecută, premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că mercenarii Wagner se îndreaptă spre coridorul Suwalki prin Grodno, un oraș din vestul Belarusului, într-o situație care „devine și mai periculoasă”, pe măsură ce forțele aliate ale Rusiei încearcă să își sporească prezența în apropierea graniței NATO. Marți, 2 august, ministrul adjunct de Externe polonez Pawel Jablonski a declarat pentru postul local de radio RMF.FM că ar putea exista mai multe provocări din partea forțelor belaruse și rusești în viitor.
Barbara Yoxon, profesor de politică internațională la Universitatea Lancaster din nordul Angliei, a declarat că Varșovia „consideră Belarusul complice la actuala criză de securitate europeană”. Moscova a folosit teritoriul belarus pentru a facilita invazia sa în Ucraina în februarie 2022, consolidând legăturile dintre Putin și liderul belarus Aleksandr Lukașenko.
„Desfășurarea de trupe în Suwalki ar oferi o legătură directă între Rusia și Kaliningrad, ceea ce îl face o țintă de importanță vitală pentru regimul lui Putin. Prin desfășurarea de trupe atât dinspre vest (Kaliningrad), cât și dinspre est (Belarus), Rusia ar fi capabilă să taie în mod eficient accesul statelor baltice de la aliații săi din NATO din Europa Centrală și de Vest.
Acest lucru i-ar permite lui Putin să invadeze țări precum Lituania, Letonia sau Estonia”, a declarat Yoxon pentru CNN. Războiul din Ucraina i-a determinat pe liderii occidentali ai blocului să își regândească strategia de securitate națională în fața lui Putin, care a încercat să erodeze expansiunea NATO în Europa.
„Dacă Rusia ar desfășura trupe în Suwalki, probabil că ar declanșa o reacție militară imediată din partea altor țări NATO, care ar vedea-o ca pe un atac direct asupra statelor sale membre din regiune. O astfel de mișcare ar semnala faptul că Rusia este pregătită să își intensifice confruntarea cu NATO până la un război la scară largă și ar risca o escaladare nucleară de ambele părți”, a adăugat Yoxon.
Un număr nespecificat de luptători Wagner au început să se antreneze cu armata națională din Belarus, ceea ce a determinat Polonia să înceapă să deplaseze peste 1.000 de soldați mai aproape de graniță.
Wagner face noi recrutări
Gruparea paramilitară Wagner își sporește prezența în Belarus, în timp ce un mercenar dezvăluie pentru un jurnalist local că el și camarazii săi sunt ademeniți cu un plan de atac împotriva NATO.
Organizația independentă de monitorizare din Belarus The Hajun Project a raportat că cel de-al 14-lea convoi Wagner a sosit marți în Belarus. În plus, mai multe convoaie ale Wagner ar putea ajunge în statul condus de dictatorul Aleksandr Lukașenko în următoarele 96 de ore.
De altfel, șeful acestei grupări paramilitare, oligarhul Evgheni Prigojin, a anunțat deja încheierea pauzei de odihnă și recuperare după retragerea din Ucraina, ordonând întregului personal să sosească în tabera Asipovici, din centrul Belarusului, cel târziu până la 5 august.
În afară de rămășițele personalului avut în Ucraina, Wagner speră să atragă noi recruți cu perspectiva unei „campanii în Polonia”.
„Vom merge în Polonia pentru o misiune. Cât timp este totul în liniște, ei nu reacționează. Totul este clar (în ceea ce privește misiunea în Polonia, n. red.). Nu pot spune totul”, a declarat un mercenar într-o discuție purtată pe un canal secret cu un jurnalist de la „Nastoiașee Vremia. Belarus”.
Președintele belarus Aleksandr Lukașenko le-a transmis polonezilor să-i mulțumească că le dă de mâncare mercenarilor lui Prigojin și îi ține astfel în frâu pentru a nu face excursii până la „la Varşovia”. În ceea ce privește prezența unor mercenari în apropierea graniței cu Polonia, Lukașenko susține că se află acolo, mai exact la Brest și Grodno, pentru „a-şi transfera experienţa militară brigăzilor” locale.
Noi fortificații în apropierea unei presupuse tabere Wagner din Belarus
Fortificațiile sunt construite în ritm alert lângă tabăra grupului privat de mercenari Wagner din satul Țel din estul Belarusului.
Acela este locul unde se crede că s-au stabilit trupele companiei lui Evgheni Prigojin, după revolta ratată organizată în Rusia, la sfârșitul lunii iunie.Imaginile captate de serviciul Planet Labs obținute de RFE/RL arată, după ce se pare, niște tranșee săpate pe poligonul militar de la Repișcia, la 15 kilometri de presupusul lagăr Wagner. În apropierea șantierelor pot fi văzute buldozere și microbuze.
Imaginile anterioare de la Planet Labs au arătat acumularea unui număr tot mai mare de echipamente, camioane și alte tipuri de vehicule în Țel.
La sfârșitul săptămânii trecute, Ministerul Apărării din Belarus a declarat că intenționează să efectueze exerciții militare cu o brigadă de artilerie la Repișcia care vor fi monitorizate de instructori de la Wagner. În manevre vor fi implicate și drone.
În ultimele zile, Wagner a publicat un videoclip cu ceea ce a numit „construirea taberei sale fortificate într-o pădure”. Tranșeele din videoclip erau echipate cu dispozitive de încălzire pentru utilizare pe timp de iarnă. Nu se poate ști cu exactitate în ce loc a fost filmat videoclipul.
Trupele Wagner au jucat un rol-cheie în invazia Ucrainei de către Rusia, ajutând la ocuparea unei mari părți a orașului Bahmut după aproape 10 luni de lupte intense. Prigojin afirma că, în timpul luptelor pentru Bahmut, a pierdut 20 de mii de oameni.
Polonia va desfășura mai multe trupe la granița cu Belarus
Polonia va desfășura mai multe trupe la granița cu Belarus după ce a acuzat Minskul că i-a încălcat spațiul aerian, sporind tensiunile dintre membrul NATO și un aliat-cheie al Kremlinului într-un peisaj de securitate din ce în ce mai volatil în Europa. Varșovia a declarat că două elicoptere belaruse ar fi încălcat marți spațiul aerian polonez în timpul unor exerciții de antrenament, ceea ce ministerul belarus al Apărării a negat vehement și a respins ca fiind „exagerat”.
Acest lucru a avut loc pe fondul intensificării activității în apropierea unei fâșii subțiri de pământ dintre Polonia și Lituania, cunoscută sub numele de coridorul Suwalki, spre care se îndreaptă trupele grupului de mercenari ruși Wagner, într-o încercare aparentă de a crește presiunea asupra membrilor NATO și UE. Liderul belarus Aleksandr Lukașenko a intermediat un acord pentru a pune capăt rebeliunii eșuate a lui Wagner împotriva Moscovei, în urma căruia mii de luptători mercenari ar fi fost trimiși în Belarus.
Minskul informase Varșovia despre acest exercițiu, dar o trecere a frontierei a avut loc în estul regiunii Bialowieza, la o „altitudine foarte joasă, ceea ce face dificilă detectarea de către sistemele radar”, a precizat Ministerul polonez al Apărării într-un comunicat. Ministrul polonez al Apărării Mariusz Blaszczak a ordonat ulterior ca mai multe trupe și elicoptere de luptă să fie desfășurate de-a lungul frontierei.
Ministerul belarus al Apărării a declarat că „nu au existat încălcări ale spațiului aerian de către elicopterele Mi-24 și Mi-8”.
„Acuzațiile de încălcare a frontierei Poloniei de către elicopterele Mi-24 și Mi-8 ale Forțelor Aeriene și ale Forțelor de Apărare Aeriană din Belarus sunt exagerate și au fost făcute de conducerea politico-militară poloneză pentru a justifica acumularea de forțe și mijloace în apropierea frontierei belaruse”, a declarat ministerul pe Telegram. Riscul unui „război la scară largă” Polonia a informat NATO cu privire la incident, care ar fi avut loc la sud de coridorul Suwalki, o linie care este importantă din punct de vedere strategic pentru NATO, UE, Rusia și Belarus.
Sursa: Ziare.com