Numele fericiţilor laureaţi au fost făcute publice abia la ora 17.00, când va începe multaşteptata Gală. La minut, sunt cunoscute doar nominalizările, câte cinci cărţi la fiecare secţiune, juriul urmând să laureze câte o singură carte în această seară. De aceea, primul lucru asupra căruia mă pot pronunţa sunt volumele nominalizate pentru a fi premiate şi prima întrebare la care aş vrea să răspund e dacă aceste cărţi sunt chiar cele mai valoroase din 2012 sau nu. Unele dintre ele, da, dar nu toate.
Printre cărţile nominalizate s-au mai strecurat şi unele ciurucuri şi pe dinafară au rămas câteva cărţi foarte bune. Marele absent este scriitorul Mihail Vakulovski care a publicat anul trecut un roman excelent, Biblideoteca, la Editura Casa de Pariuri Literare din Bucureşti, roman pe care nu l-am găsit printre cărțile nominalizate, chiar, nu ştiu de ce, cu toate că romanul lui Vakulovski este unul foarte reuşit. În schimb, în listă am putut descoperi câteva baloane de săpun editoriale. Ei bine, juriului îi revine nobila misiune de-a alege între acestea şi nişte cărţi realmente bune, pentru că, trebuie s-o spunem şi pe asta, în 2012 au apărut câteva culegeri de poezie, câteva romane sau câteva cărţi de critică literară şi de publicistică de-a dreptul redutabile.
Tradiţia decernării Premiilor Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova ne-a obişnuit să fim prudenţi, pentru că nu tot timpul cele mai bune cărţi au ieşit şi învingătoare, câştigătoare fiind, de foarte multe ori, cărţi de care nimeni nu auzise. Toată lumea a auzit de romanele Iepurii nu mor sau de Pizdeţ, de cartea de poezie Poeme cu molii, dar foarte puţini ştiu că acestea nu au fost premiate de Uniunea Scriitorilor din R Moldova, premiate fiind nişte cărţi de care astăzi nimeni nu-şi mai aminteşte. De ce se întâmplă ca nişte cărţi foarte bune să fie trecute cu vederea şi să fie menţionate nişte cărţi avortate? Explicaţia e foarte simplă.
Lumea scriitorilor e ca un sat, unde toţi se cunosc şi unde literaţii şi criticii sunt legaţi unii de alţii prin relaţii de rudenie (sunt cumetri, veri, cumnaţi, verişori, nepoţi, fini, nănaşi) sau de prietenie (au fost colegi de şcoală, de facultate, sunt colegi de serviciu) şi, de aceea, îşi promovează pilele în detrimentul valorii. Această stare de lucruri am putea-o numi cumătrism cultural sau o formă de corupţie culturală. Nu încape îndoială, că atunci când nişte critici solizi promovează nişte cărţi inegale, treaba asta se cheamă critică de gaşcă, chiar şi dacă aceştia se ascund după scutul expresiei, asta a fost părerea mea subiectivă. Iată de ce, deseori, sunt premiate cele mai slabe cărţi dintre cele nominalizate, deşi nu tot timpul (au mai fost şi jurii profesioniste care au riscat să-şi piardă prietenii decât să premieze cărţi răsuflate).
Eu nu ştiu cum se va juriza în acest an. Vor fi oare din nou premiate cărţile inegale, doar de aceea că sunt scrise de colegi de serviciu sau de prieteni de şcoală, sau vor fi premiate cărţile valoroase? Cunoscând componenţa juriului, înclin să cred că nişte critici atât de profunzi şi de profesionişti ca Iulian Ciocan sau Aliona Grati vor şti să fie imparţiali şi echidistanţi. În ce mă priveşte pe mine, eu nu cred că voi lua şi eu vreun premiu, pentru că ştiu că sunt şi unele cărţi mai bune decât cartea mea. Pentru mine nu e important dacă voi lua sau nu şi eu vreun premiu, ci să fie premiate nişte cărţi valoroase şi nu nişte baloane de săpun.
Vineri. 14 iunie 2013.
TIMPUL
