Preotul Maxim Melinti: Aș vrea ca Postul să semnifice pentru creștini un nou început
Reporterul a discutat cu parohul bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Ghidighici, Maxim Melinti, despre perioada care anticipează Învierea Mântuitorului și despre ce ar trebui să facă sau să nu facă creștinii în post.
Potrivit preotului, postul se mai numește Postul Mare din cauza duratei, asprimii dar și a importanței lui. De aici derivă și alt termen, pe care ar trebui să-l folosim mai des pentru această perioadă – Postul Învierii Domnului. El durează practic 7 săptămâni, până la Florii, adică până la Intrarea lui Hristos în Ierusalim. În ziua Floriilor se face dezlegare la pește, iar următoarea săptămână – Săptămâna Patimilor, se încheie cu sărbătoarea Învierii Domnului.
„Creștinii trebuie să înțeleagă că acest post, dar și oricare alt post, nu înseamnă doar abținerea de la anumite produse alimentare, dar și deprinderea organismului și a sufletului de a se reține de la anumite obiceiuri, practici și vicii, nu doar pentru această perioadă. Aș vrea ca postul să semnifice punerea unui nou start în viață” , a spus Maxim Melinti.
Preotul mai zice că, dacă postim și nu facem unele lucruri urâte doar pentru o perioadă, iar după ce s-a terminat postul, iarăși revenim la ele, atunci postul devine o formalitate sau ia mai mult o formă de dietă. „Postul este atunci când combinăm rugăciunea, cu lectura Sfintei Scripturi, cu milostenie, cu faptele bune. Îi vizităm pe cei care sunt îndurerați, pe prietenii care poate stau la pat, pe părinții care poate în perioada anului nu am avut timp sau posibilitatea să-i vizităm. Să aducem cât mai multe bucurii și zâmbete celor care au nevoie de sprijinul nostru. Aceasta este mult mai valoros și important în ochiul lui Dumnezeu, decât postul alimentar propriu-zis”, specifică parohul.
Maxim Melinti a mai spus că persoanele care au anumite probleme de sănătate și nu pot posti alimentar trebuie să vorbească cu preotul, care le poate recomanda lecturi, metanii sau alte practici care va reprezenta înlocuirea parțială a postului alimentar. „Desigur că acest lucru se face din timp, în mod particular. Să nu facă cineva abuz de post, de dragul postului, iar apoi oamenii să acuze probleme, să meargă la spital pentru că au postit și nu știu ce se întâmplă cu ei”.
În această perioadă, Biserica îndeamnă să se pună mai mult accent pe trăirea duhovnicească. Iar orânduielile, cum ar fi botezurile sau cununiile ar trebui evitate, din simplul motiv că deseori acestea sunt succedate de petreceri. „Chiar dacă sunt situații excepționale, pentru o persoană, pentru un copil grav, care nu a fost botezat, se face această orânduială ca o excepție. Dar, mai ales la noi în țară, toate orânduielile, botez sau cununii, sunt legate și de petreceri. Cine ar face un botez fără ca să facă și cumătrie, cine ar face nuntă fără ca să facă și o petrecere? De aceea Biserica a recomandat pentru această perioadă să nu se facă botezuri și cununii, anume din acest motiv”, a reiterat preotul Bisericii din Ghidighici, Maxim Melinti.
Data în care se sărbătorește Paștile în fiecare an variază din cauza a două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocțiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare – luna plină. Anul acesta, Paștile Ortodox și cel catolic vor fi marcate în aceeași zi.
IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!