Omul nu trebuie privit ca o marionetă, iar Biserica nu este un SRL, ci locul în care Dumnezeu ne invită, respectându-ne, în acelaşi timp, libertatea conştiinţa, spune părintele O. Moşin.
„În credinţă operăm cu nişte lucruri supraraţionale, care depăşesc înţelegerea noastră, şi atunci există categorii de oameni care cred şi nu cercetează. Sunt foarte smeriţi şi deschişi către credinţă – aşa este predispoziţia lor – şi sunt alţii înclinaţi spre cercetare şi cer argumente pentru demonstrarea unei realităţi. Şi atunci noi le explicăm cum e lumea credinţei, în care mai întâi accepţi, după care înţelegi. Altă cale nu este şi aceasta se cheamă credinţă: mai întâi accepţi învăţătura Bisericii, iar ulterior îi simţi gustul şi percepi adevărul pe care îl propovăduieşte credinţa”, afirmă preotul Octavian Moşin, lector la Universitatea de Stat din Moldova.
Slujitorii Bisericii, spune părintele, îi ajută pe oameni „să caute izvorul”, conştienţi fiind că fiecare îşi are timpul, locul şi drumul său unic în credinţă, dar important este „să ajungem la acelaşi liman al mântuirii”. „Dumnezeu ne-a făcut în unicat şi abordarea este unică. Dar niciodată omul nu trebuie privit ca o simplă marionetă. Biserica respectă libertatea şi conştiinţa omului, căci asta presupune religia: legătura liberă şi conştientă a omului cu Dumnezeu”, punctează el.
În context, părintele Moşin îl evocă pe scriitorul Octavian Paler, al cărui mare regret era că n-a ajuns, precum mama sa, „om al certitudinii”, deşi nu citise decât Scriptura. Iar el, cu toate că a parcurs biblioteci, a rămas „omul incertitudinii”.
Tinerii rebeli
Fiind cadru didactic şi duhovnic în acelaşi timp, părintele cunoaşte mii de tineri şi se arată optimist în ceea ce priveşte relaţia lor cu cele sfinte. Totuşi, afirmă că liceenii, studenţii sunt la vârsta răzvrătirilor.
„Tinerii sunt cei mai vulnerabili în perioada liceului, în primii ani de facultate, când omul încă nu e pe deplin copt, dar el pe sine se vede matur, vrea să se afirme, devine nonconformist, respinge tradiţiile în care au trăit părinţii. Însă majoritatea îşi schimbă viziunea pe parcurs”, explică părintele.
El a mărturisit că Biserica este în căutarea unor instrumente pentru a-şi face simţită prezenţa la toate nivelurile în societate. „Ne confruntăm cu lipsa de cadre. După cum a scris recent TIMPUL, numărul celor care solicită ora de Religie este în scădere, invocându-se motivul că nu are cine să o predea. Şi orice instituţie care se respectă aşteaptă un pedagog capabil să transmită un mesaj, să zidească sufletele. Or, în cinci ani de zile nu putem pregăti mii de cadre competente pentru şcoli. Dacă reuşim să avem câte 20-30 de absolvenţi anual, ne trebuie ani buni pentru a suplini toate golurile”, a explicat el. Situaţia se ameliorează însă odată cu organizarea unor cursuri de formare continuă pentru profesorii de religie şi programe de masterat la spiritualitatea creştină.
Dumnezeu online
Părintele a semnalat că, în acest secol al vitezei, oamenii sunt mereu năpădiţi de griji şi, prizonieri ai unei crunte agitaţii, cu greu mai pot distinge glasul Bisericii. Aşa că Bisericii nu i-a rămas decât să ţină pasul cu lumea şi să-şi facă simţită prezenţa şi în spaţiul virtual.
„Ne bucurăm că o echipă pe care o conduc de doi ani şi jumătate a creat portalul Moldova Ortodoxă, care, într-un top al celor mai solicitate site-uri, s-a clasat pe locul al zecelea. Am adunat o comunitate de peste 60 de mii de persoane pe Facebook, iar pagina este accesată zilnic de 20-30 de mii de persoane. În biserică, preotul transmite mesajul unui contingent de 100-200 de persoane, câte încap în lăcaş, iar prin Internet mesajul ajunge la zeci de mii de oameni. Ne dorim ca omul să recepţioneze informaţia şi să i se răspundă frământărilor pe care le are, iar în final să-şi îndrepte paşii spre Biserică”, adaugă el.
Secole la rând, arată părintele, a fost suficient doar ca să bată clopotul şi Biserica să-şi deschidă larg uşile şi să aştepte oamenii. Acum, Biserica trebuie să intre în societate şi să readucă omul la statutul său de creştin.
Vorbind despre greutăţile pe care le au de înfruntat în prezent oamenii, părintele Octavian Moşin a mai arătat că mulţi nu reuşesc să se integreze în acest ritm al zilelor noastre şi ajung la biserică deprimaţi. Soluţia ar fi „să se grăbească încet”. „Atunci când omul îşi potoleşte pornirile sale, când este calm, atunci ia decizii optime. În plus, Biserica ne învaţă că tot ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu. Omul care crede că poate să depăşească de unul singur toate obstacolele ce-i apar în viaţă greşeşte amarnic. Aşa că Biserica este un stimul. Mulţi spun că după slujba de duminică se simt încărcaţi cu energie pentru toată săptămâna”, a adăugat el.
Postul – o armă
Cum ne aflăm la mijlocul Postului Mare, l-am întrebat pe preotul Moşin şi cum să postim corect. „În proporţie de 90% dintre credincioşi, ne limităm doar la partea exterioară a postului. Omul de astăzi cu greu înţelege că postul nu este un scop în sine, ci este un instrument, o armă. Postul presupune şi abţinere, însă nu doar de la mâncare şi băutură, ci de la orice lucru rău”, a explicat el.
Preotul a arătat că „postul necesită o rugăciune mai cu osârdie”. „Dacă opreşti trupul de la anumite mâncăruri şi băuturi, trebuie să-i dai altceva, pentru că altminteri devine agresiv. Nu mănâncă produse animaliere, dar îşi atacă aproapele. Aşa că, atunci când privezi organismul de anumite alimente, trebuie să-i dai în schimb rugăciune. Iar omul este mai predispus către rugăciune atunci când se supune unei nevoinţe trupeşti”, a punctat preotul.
Alt element al postului este milostenia. Astfel, dacă mâncăm mai puţin, trebuie să împărţim altuia ceea ce am prefera noi să consumăm. „Biserica ne învaţă că postul trebuie să ne ducă la dragoste. Milostenia nu este cea care se manifestă atunci când îi arunci cuiva un ban. Contează cum îl dai. De asemenea, putem să îngrijim un bolnav, să cercetăm pe cineva din temniţă etc. Mai sunt fapte ale milei sufleteşti, când încercăm să cultivăm cuiva virtuţile. Totodată, postul ne trezeşte inima spre pocăinţă pentru fărădelegile înfăptuite”, a explicat părintele Moşin.
Doctor de suflete
La final, l-am întrebat pe părintele Octavian Moşin cum a găsit el însuşi calea spre Biserică. El ne-a spus că, provenind dintr-o familie de intelectuali, nu-şi aminteşte ca în casa părintească să se fi vorbit despre Dumnezeu. Tatăl său era medic şi îşi dorea ca şi fiul să-i calce pe urme, de aceea încă din liceu l-a pregătit pentru această profesie. Deşi a fost admis la medicină, părintele a spus că a simţit că alta îi era chemarea şi s-a îndreptat spre teologie. „Nu eu L-am ales pe Domnul, ci Domnul m-a ales. Asta pot să vă spun şi de acest adevăr mă conving tot mai mult odată cu trecerea anilor”, a relatat el.
Îndemnul său este ca, „indiferent de profesia pe care o îmbrăţişezi, să nu te raportezi la ea ca la o simplă profesie, ci să fie o vocaţie, să o practici cu dăruire, să te identifici cu ceea ce faci”.
