Presa bulgară: Corupția este mare, iar Kovesi este departe / Vizita ei nu a avut efectul așteptat
Săptămâna trecută, procurorul general european Laura Kovesi a vizitat Bulgaria. Oamenii care speră că va avea loc o schimbare în Bulgaria au văzut în această vizită un simbol – s-a sugerat că Bulgaria are cele mai multe probleme cu corupția în UE, dar acestea nu vor mai trece neobservate. Oamenii de la putere, de care depinde schimbarea situației, și-au spus: „Și ce-i cu asta”? Și și-au răspuns repede: „Nimic”, scrie Mediapool.bg.
Și au dreptate. Zgomotul din jurul vizitei lui Kovesi a fost repede înăbușit, probabil pentru că a devenit rapid clar că ea nu este un fel de deus ex machina trimisă în Bulgaria de la Bruxelles.
Kovesi însăși a explicat prudent că Parchetul European nu ar trebui să aibă așteptări în afara jurisdicției sale. Cu alte cuvinte, procurorul UE nu îl poate înlocui pe procurorul general al Bulgariei.
Cele mai bune rezultate
Dar există și alte detalii importante legate de prudența lui Kovesi, dezamăgitoare pentru unii, altfel normală. Procurorul general european a fost de fapt în Bulgaria pentru a determina autoritățile bulgare să se grăbească cu privire la nominalizările de noi procurori europeni. Prima procedură de selecție a acestora a fost un adevărat dezastru pentru Bulgaria – șase din zece candidaturi au fost respinse. Iar în această perioadă, Colegiul Procurorilor de pe lângă Consiliului Judiciar Superior explica insistent că Kovesi nu a respins candidaturile, ci a cerut doar informații suplimentare. Și că Parchetul bulgar a făcut cea mai bună alegere posibilă, care nu suportă revizuiri. Apoi, conform unei vechi tradiții, toți acești experți s-au ascuns și tac.
Kovesi cu siguranță nu poate fi considerată un funcționar naiv care pășește acum în mlaștina bulgară mirositoare. Dar urmează să înțeleagă de la prima mână ce înseamnă să lucrezi cu procurori care nu doresc cu adevărat să investigheze infracțiuni de corupție în eșaloanele superioare ale puterii și că această activitate se exprimă în principal în acțiuni la comandă.
Printre altele, Parchetul European (deși formal independent) nu poate să nu lucreze cu autoritățile autohtone. Cel puțin, trebuie să obțină informații de la cineva și nu poate fi vorba doar de cetățeni, jurnaliști sau ONG-uri.
În Bulgaria se știe cine sunt „specialiștii” în anticorupție. Aceștia sunt acei oameni care mai bine de zece ani își pleacă capetele, uneori privind crima organizată, iar alteori legat de corupție. Aceiași oameni, uneori din Ministerul de Interne de la Sofia, alteori de la Agenția de Stat pentru Securitate Națională (DANS), alteori de la Comisia pentru Combaterea Corupției și Confiscarea Averii Dobândite Ilicit (CCCCADI). Sau procurori generali, în al căror mandat nu există nicio condamnare pentru corupție la nivel înalt.
Toți aceiași anchetatori, lucrători operativi, procurori și toți ceilalți au avut un singur succes anticorupție în ultimii ani. Acesta se numește Desislava Ivanceva. În acest moment, cazul împotriva fostului primar al cartierului Mladost din Sofia poate fi interpretat ca o realizare – la urma urmei, ea a fost condamnată în două instanțe în decurs de trei ani. Atât doar.
Aceasta este imaginea reală – singurul succes anticorupție al autorităților bulgare este o femeie de 40 de kilograme care a fost târâtă prin arest și prin spitale, cu cătușe la mâini și la picioare, de parcă ar fi un terorist. Nu este vorba dacă este sau nu vinovată. Dacă nu au avut cu ce se lăuda, procurorii și militanții anticorupție au încercat să umfle cazul împotriva lui Ivanceva într-o asemenea măsură încât au devenit absurzi. Rezultatul acestui circ al lor este că, chiar dacă ea va fi găsită vinovată, aproape nimeni nu va crede asta.
Vă dorim succes
Cealaltă mare realizare a militanților bulgari anticorupție este capacitatea lor incredibilă de a nu vedea potențiala corupție. Nu a existat niciun caz, în ultimii ani, în care acuzarea să fi acționat cu adevărat legat de orice scandal real care să implice puterea. Cel mai recent exemplu este cel al fostului ministru bulgar al finanțelor, Vladislav Goranov, care a cumpărat spații de birouri în valoare de 750.000 de leva. Și acum trei ani s-a anunțat că a fost demarată o verificare cu privire la apartamentul care i-a fost alocat gratuit de nașul său. A auzit cineva ceva despre rezultat? A anunțat cineva ceva? Sunt trei ani de atunci, nu o zi sau două.
Scandalul „Magnitski” a găsit statul complet nepregătit. S-a dovedit că ceea ce este un secret public în Bulgaria, a fost în cele din urmă formalizat la nivel de stat, doar că în Statele Unite. Și dacă există 18 sau 19 acuzații împotriva lui Vasil Bojkov, nu există nimic împotriva lui Peevski. Parchetul bulgar lucrează atât de bine, încât a aflat că a trebuit să verifice schemele de corupție din jurul lui Peevski numai după ce întreaga lume a aflat asta datorită acțiunilor administrației americane. Și înainte, fostul șef al CCCCADI, Plamen Gheorghiev, a spus că Peevski este cel mai verificat om din Bulgaria. Și procurorul general, Ivan Gheșev, nu l-a găsit nicăieri în cazul Băncii Comerciale Corporative și a amuzat publicul cu glume precum „Domnul Obama a plecat, iar domnul Peevski a dispărut”. Ei bine, acum este domnul Biden. Sub formă de sancțiuni.
Să nu mai vorbim de povestea cu teancurile de bani și lingourile din sertarul lui Boiko Borisov. Fără nicio glumă, în acest caz un procuror a spus că lingourile nu pot fi supuse unei expertize dacă nu sunt prezente fizic. Mai rămăsese puțin ca un anchetator să ceară ca persoana anchetată să vină singură cu aurul în mâini, iar apoi probabil să se autoaresteze și să-și scrie singură rechizitoriul.
Să nu cumva să fie verificate afirmațiile lui Vasil Bojkov că i-a dat milioane lui Goranov, care au ajuns la Borisov? Vă rog, nu fiți ridicoli!
Sau povestea „Opt pitici” cu acuzații de strivire brutală a unor afaceri de către actualii și foștii procurori și anchetatori. Și acolo avem doar tăcere.
Și are sens să ne întoarcem în arhiva scandalurilor? De exemplu „Cele două surori mai mari”. Afirmațiile de „murdărire”, ordonate de Borisov, Țațarov și Peevski? Chiar nu avem, iar asta a fost cu mult timp în urmă.
Acești luptători pe frontul anticorupție, în fața cărora au avut loc tot felul de scandaluri și afaceri dubioase în ultimii ani, sunt oamenii care vor lucra mai mult sau mai puțin cu Kovesi. Așadar, precauția ei nu este neașteptată. În această situație, singurul lucru pe care îl poate face ea este să arunce din când în când o piatră în mlaștină. Restul depinde de noi. Până în prezent, acțiunile Parchetului bulgar pot fi rezumate după cum urmează: Gheșev îi dorește succes lui Kovesi. (Rador)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!