Preşedintele Biden acuză, pentru prima dată, Rusia de genocid în Ucraina
Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat marţi pentru prima dată că invazia Rusiei în Ucraina reprezintă un genocid, apoi a nuanţat declaraţia spunând că un proces juridic internaţional va da un verdict.
“Da, l-am numit genocid pentru că a devenit din ce în ce mai clar că Putin încearcă pur şi simplu să elimine ideea de a putea fi ucrainean şi dovezile sunt tot mai multe”, a declarat Biden reporterilor.
El a adăugat: “Îi vom lăsa pe avocaţi să decidă la nivel internaţional dacă se califică sau nu, dar mie aşa mi se pare, cu siguranţă”, potrivit Reuters.
Anterior, Biden l-a numit în repetate rânduri pe preşedintele rus Vladimir Putin un criminal de război, dar nu a declarat că Rusia a comis un genocid în Ucraina.
“Bugetul familiilor voastre, capacitatea voastră de a vă umple rezervorul, nimic din toate acestea nu ar trebui să depindă de faptul că un dictator declară război şi comite un genocid la o jumătate de lume distanţă”, a declarat Biden la un eveniment din Iowa privind preţurile la carburanţi.
Conform dreptului internaţional, genocidul este o intenţie de a distruge, în totalitate sau parţial, un grup naţional, etnic, rasial sau religios. Genocidul, considerat cea mai gravă infracţiune internaţională, a fost folosit pentru prima dată pentru a descrie Holocaustul nazist. De la sfârşitul Războiului Rece, Departamentul de Stat a folosit în mod oficial termenul de şapte ori. Acestea au fost pentru a descrie masacrele din Bosnia, Rwanda, Irak şi Darfur; atacurile Statului Islamic asupra Yazidiţilor şi a altor minorităţi; tratamentul aplicat de China uigurilor şi a altor musulmani şi, anul acesta, cu privire la persecuţiile armatei din Myanmar împotriva minorităţii Rohingya, potrivit Mediafax.
Americanii vor trimite arme suplimentare în Ucraina. Ajutor de 750 milioane de dolari
Echipamentul ar urma să fie finanțat cu ajutorul Presidential Drawdown Authority, sau PDA, prin care președintele poate autoriza transferul de articole și servicii din stocurile americane fără aprobarea Congresului, ca răspuns la o situație de urgență.
Un oficial american a declarat că încă se fac determinări finale cu privire la combinația de echipamente. Un consilier de rang înalt al Congresului a declarat că echipamentele care vor fi anunțate vor include probabil sisteme de artilerie grea, inclusiv obuziere.
Oficialii Casei Albe nu au răspuns imediat la o solicitare de comentarii.
1,7 mld dolari de la începutul războiului
Casa Albă a declarat săptămâna trecută că a oferit peste 1,7 miliarde de dolari în asistență de securitate Ucrainei de la invazia din 24 februarie a Ucrainei, pe care Rusia o numește “operațiune militară specială”.
Livrările de arme au inclus rachete defensive antiaeriene Stinger și antitanc Javelin, precum și muniție și veste antiglonț.
Liderii americani și europeni sunt presați de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, să furnizeze arme și echipamente grele pentru confruntările din regiunea estică a Ucrainei, unde se așteaptă ca Rusia să își intensifice eforturile militare.
Raytheon Technologies și Lockheed Martin Corp produc împreună rachetele Javelin, în timp ce Raytheon produce Stinger. Alți producători de arme de top sunt Boeing, Northrop Grumman, General Dynamics și L3Harris Technologies.
Separat, Pentagonul va găzdui miercuri liderii celor mai importanți opt producători de armament din SUA pentru a discuta despre capacitatea industriei de a satisface nevoile de armament ale Ucrainei, dacă războiul cu Rusia va dura ani de zile, au declarat pentru Reuters două persoane familiarizate cu întâlnirea, scrie Mediafax.