Externe

Președintele iranian afirmă că acordul nuclear reprezintă „o pagină de aur” în istoria țării

"Acordul nuclear este o oportunitate pe care trebuie să o folosim pentru dezvoltarea țării, pentru creșterea bunăstării națiunii și pentru crearea stabilității și securității în regiune", a declarat Rohani în parlament prezentând un proiect de buget pentru următorul an fiscal iranian.

Teheranul a anunțat de asemenea eliberarea a cinci americani, între care și jurnalistul Jason Rezaian, corespondent al Washington Post, în cadrul unui schimb de prizonieri cu Statele Unite, ca semn al reducerii ostilităților de decenii între cele două țări.

În condițiile în care active iraniene în valoare de miliarde de dolari vor fi deblocate și barierele în calea afacerilor iraniene pe plan internațional vor fi ridicate, Rohani a declarat că acordul nuclear reprezintă un "punct de cotitură" pentru economia țării.

"Noi iranienii întindem o mână lumii în semn de pace și lăsăm în urmă toate ostilitățile, suspiciunile și comploturile, deschidem o pagină nouă în relațiile dintre Iran și restul lumii", a mai spus Rohani.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), cu sediul la Viena, a dat undă verde implementării istoricului acord nuclear încheiat în iulie între Iran și marile puteri cu privire la reducerea capacității nucleare a Republicii Islamice, atrăgând după sine ridicarea sancțiunilor economice impuse de comunitatea internațională acesteia.

Sursa: Agepres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *