Actualitate

Prima reacție în cazul femeii care a născut în toaleta Institutului Mamei și Copilului. Ce spune administrația instituției

Cazul s-a întâmplat cu două săptămâni în urmă, ajungând public după ce tânăra a scris despre momentele prin care a trecut pe o rețea de socializare. Fiind în a 21-a săptămână de sarcină, femeia a ajuns la spital cu dureri, dar i s-a spus să plece acasă. Noaptea iar a fost adusă cu ambulanța. A fost internată sâmbătă, iar luni medicii i-au confirmat că copilul este grav bolnav. „Am trecut prin iad şi scriu cu lacrimi în ochi. M-au trimis să-mi cumpăr pastile care îmi cheme naşterea. Prima pastilă am băut-o şi am aşteptat o zi. Menţionez că nu mâncasem două zile. A doua zi m-au trezit la 6 dimineaţa şi mi-au zis să pun sub limbă o pastilă, în cinci minute s-au început durerile, peste jumate de oră încă una, am luat în total patru pastile. Aveam dureri groaznice. Nimeni nici nu intra în cameră. Eram doar cu o fată, care trebuia sa se ducă acasă, dar a rămas cu mine, văzând atitudinea lor”, povestește tânăra.

Ea spune că durerile au continuat 23 de ore, iar asistenta medicală de mai multe ori a refuzat să cheme medicul. Dimineața devreme a mers la baie și a născut singură. „Am născut singură, singură în sudnă. O strigam, iar ea nu venea, deși era aproape. Am născut din picioare, cu un picior pe masa din baie și cu un picior ridicat. Fetelor, ca un câine am născut. Până a venit ea, eu eram cu fetița în brațe. A venit și striga la mine iar, că baia îi de sânge și să nu mă uit la fată, dar până a venit ea, eu deja o analizam și plângeam, tremuram cu ea”, a scris femeia.

Administrația Institutului Mamei și Copilului comunică că a fost instituită o Comisie care urmează să stabilească circumstanțele cazului. Persoanele care se pot face vinovate că au admis încălcări ale eticii și deontologiei medicale, precum și ale regulamentului de activitate a subdiviziunii vor fi sancționate și se vor lua toate măsurile corespunzătoare în privința acestora.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *