Eveniment

Primii moldoveni cu permise de mic trafic de frontieră

Cele 15 persoane au fost alese aleatoriu şi fac parte din diferite zone ale republicii, de la Briceni, până la Cahul. În total, până în prezent, au fost depuse peste 2500 de cereri, dintre care 912 sunt deja personalizate, gata pentru a fi eliberate. Perioada de valabilitate a lor este de doi ani, cu posibilitatea prelungirii până la cinci ani.

Emoţii mari

Evenimentul a avut loc pe fundalul emoţiilor din partea oficialilor prezenţi, dar şi a oamenilor simpli. „Orice român care vine la Chişinău are în suflet toată istoria noastră comună. Tot astfel m-am simţit şi eu în avion, în drum spre Chişinău. Mi-am amintit, inclusiv că aici, la Chişinău, acum 92 de ani, s-a votat Unirea”, a spus premierul Emil Boc, precizând că „acum suntem pe drumul unei noi mari uniri, care se va produce în Uniunea Europeană”. El l-a felicitat pe omologul său moldovean pentru că împreună au dat dovadă de pragmatism şi eficienţă. „Intrarea în vigoare a Acordului de mic trafic este un prim pas, urmează alte proiecte comune pe care le-am demarat. Vreau să vă asigur că şi în problema cetăţeniei vom urgenta şi soluţiona cât mai rapid cererile depuse. Sperăm că din iunie să fie operaţionale cele două consulate de la Bălţi şi Cahul, care ar debirocratiza activitatea consulatului de la Chişinău şi ar facilita contactele noastre ”, a mai spus Boc.

La rândul său, premierul moldovean Vlad Filat şi-a exprimat speranţa că „relaţiile bune cu România” vor continua cu alte proiecte, „în beneficiu cetăţeanului simplu”. „Acest eveniment demonstrează că dacă depui suflet, nu numai acţiune, poţi obţine tot ce doreşti. Mă simt foarte optimist la gândul a ceea ce vom face împreună. Vom fi în continuare foarte insistenţi şi hotărâţi. Evenimentul de azi este o realizare mare şi chiar foarte mare, cu atât mai mult evenimentul este important pentru noi, cei care ne dorim libertatea circulaţiei în întreaga Europă”, a mai spus Filat.

La fel de emoţionat a fost şi Ambasadorul Marius Lazurca, care în chiar prima zi de lucru a fost gazda celor doi premieri. „Acest eveniment marchează sfârşitul unei perioade şi începutul alteia, care defineşte un alt fel de standard al administraţiei româneşti”, a declarat el

Din delegaţia română mai fac parte ministrul de Externe Teodor Baconschi, cel de Interne Vasile Blaga şi ministrul Turismului Elena Udrea, precum şi Secretarul de Stat pentru Românii de pretutindeni Eugen Tomac.

Primii moldoveni cu permise

Vladimir Gatman este din satul de baştină a premierului moldovean, Leuşeni, r-l Hânceşti, şi lucrează agent de pază la Vama Leuşeni. A fost surprins când a fost invitat prin telefon pentru astăzi la Consulatul României. Spune că are nevoie de permisul de mic trafic, în primul rând, pentru a merge la Huşi după cumpărături. „Până la Huşi avem 17 km, iar ca să venim la Chişinău 90 km. E mai uşor să ne ducem peste Prut. În afară, de asta feciorul a învăţat în România. Acum – nepoţii. Poate şi fată o să meargă la studii”, povesteşte el. Mai spune că are şi viză şi a depus şi pentru redobândirea cetăţeniei române, dar asta nu-l împiedică să se bucure de privilegiile Acordului de mic trafic.

Un alt moldovean care a primit astăzi permisul de mic trafic este Ionel Andrei din Bălăureşti, r-l Nisporeni. Şi-a terminat recent studiile la Lugoj şi afirmă că de azi îşi va putea vizita prietenii români. „Mulţumim autorităţilor care au făcut posibil acest lucru, cu atât mai mult actualei guvernări de la Chişinău”, spune dintr-o răsuflare tânărul. El mai povesteşte că la Bălăureşti aproape tot satul a depus pentru permisele de mic trafic pentru că fie că au fraţi şi surori peste Prut, fie lucrează sau studiază acolo.

Gheorghe Golea este din Slobozia Mare, r-l Cahul, dar studiază medicina la Chişinău. Zice că a avut noroc să i se dea permis din prima zi mai ales că a depus a 398-lea. Ca majoritatea basarabenilor, are rude pe celălalt mal, pe care nu le-a vizitat de mult. Mai spune că abia aşteaptă să vină vacanţa ca să meargă la Galaţi.

Amintim că permisul de mic trafic este eliberat cetăţenilor din R. Moldova, care au domiciliul de cel puţin un an de zile într-o localitate aflată la cel mult 50 km de frontieră. Acordul pentru micul trafic a intrat în vigoare la 26 februarie curent. Potrivit estimărilor, de aceasta facilitate vor putea beneficia aproximativ 1,25 mln. cetăţeni ai RM, cu domiciliul în 361 localităţi.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *