Primul Centru multifuncțional de prestare a serviciilor publice a fost deschis în Strășeni
„Mă bucur să particip la acest eveniment, nu doar pentru că este primul Centru multifuncţional din ţară, dar și pentru că se deschide aici, la Străşeni, unde este raionul meu de baştină. Preconizăm, timp de jumătate de an, să avem asemenea centre în fiecare raion din Republica Moldova", a declarat Pavel Filip.
Centrul multifuncțional va presta servicii publice oferite anterior de către cinci întreprinderi de stat: ÎS CRIS "Registru", ÎS „Camera Înregistrării de Stat", ÎS „Cadastru", Serviciul Stare Civilă și Camera de Licențiere.
Premierul Pavel Filip a menţionat că deschiderea ghișeului unic de prestare a serviciilor publice este parte a reformei administrației publice centrale, implementată de Guvern. Această reformă are drept obiectiv depolitizarea instituțiilor de stat și apropierea autorităților de cetățeni.
„În următoarea etapă, şi chiar acum este în discuție la Guvern, vom aproba încă un proiect care prevede că, în viitor, Centrele multifuncţionale vor oferi şi servicii celor care doresc să înregistreze partide politice, culte religioase sau organizații nonguvernamentale. După care, să ajungem în final ca toate serviciile oferite de către stat să fie prestate în astfel de centre. Obiectivul final este ca serviciile publice să fie cât mai aproape de cetățeni, să le oferim în fiecare primărie", a mai spus Pavel Filip.
Prim-ministrul a specificat că după simplificarea procedurii de eliberare a actelor, urmează reducerea numărului actelor de care cetăţeanul are nevoie în relaţia sa cu statul. Unicul act va fi buletinul de identitate. Restul informaţiei despre cetăţean se va regăsi în registrele de stat.
În următoarele şase luni, urmează a fi deschise încă 34 de Centre multifuncționale în toate raioanele Republicii Moldova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!