Ultima oră

Primul cetăţean care şi-a revendicat identitatea română la CEDO

Reclamantul s-a plâns Curţii că deşi părinţii săi s-au născut cetăţeni români şi a locuit la Bălţi. După 1945, autorităţile sovietice au paşaportizat populaţia din Basarabia, indicând la rubrica naţionalitate cea „moldovenească”.

Când reclamantul a solicitat includerea termenului de „român” la rubrica naţionalitate, el a fost refuzat, deoarece conform legii moldoveneşti, reclamantul şi-ar fi putut schimba identitatea etnică numai dacă ar fi demonstrat că cel puţin unul dintre părinţii săi dispunea de identitatea etnică română. Însă în perioada sovietică, populaţia Republicii Moldova de azi a fost sistematic înregistrată ca etnici moldoveni, cu foarte puţine excepţii conform unor criterii neclare. Astfel solicitând reclamantului să facă dovada etniei române a părinţilor săi, autorităţile au plasat acestuia o sarcină disproporţionată în contextul realităţilor istorice din Republica Moldova.

Curtea a observat în continuare că pretenţia Dlui Ciubotaru era bazată pe mai mult decât o simplă percepţie subiectivă a identităţii sale etnice. Este clar că dumnealui a putut prezenta legături verificabile obiectiv cu grupul etnic român în termeni de limbă, nume, empatie şi altele. Cu toate acestea, asemenea probe obiective nu erau acceptabile conform legislaţiei moldoveneşti.

În acest fel reclamantul nu a putut obţine examinarea cererii sale privind apartenenţa la un anumit grup etnic în baza probelor obiectiv verificabile. În asemenea circumstanţe, Curtea a concluzionat că procedura existentă conform căreia Dl Ciubotaru şi-ar fi putut modifica identitatea etnică nu a fost conformitate cu obligaţiile Statului Republica Moldova de a apăra dreptul la viaţă privată şi din acest motiv a avut loc violarea articolului 8 al Convenţiei.

Drept satisfacţie echitabilă, Curtea a adjudecat reclamantului 1500 euro, cu titlu de prejudiciu moral şi 3500 euro, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *